De ce vin Paștele pentru noi

Puține sunt momentele din viață în care reușim să ne apropiem de înțelegerea esențialului acestei vieți. E cu atât mai greu să facem asta acum, în vremuri în care mai tot ce se petrece în jurul nostru e menit să ne ajute să uităm. Da! Să uităm că pentru fiecare dintre noi, fără excepție, se va termina firul acestei vieți, de altfel, singura certitudine pe care o avem aici pe pământ, orice am face, oricât am fi de avuți, puternici sau deștepți. În acest spirit al ignorării momentului final, de fapt al eludării esențialului, suntem învățați să trăim și să ne creștem copiii.

Ca un „ajutor” de nădejde al acestui mod de a ne trăi viața, tehnologia smart, la pachet cu un trai lipsit de griji materiale, vine să adâncească și mai mult amnezia în care suntem aruncați, oferindu-ne iluzia comuniunii, dar punându-ne, de fapt, în mijlocul celei mai mari crize de comunicare adevărată, din istoria acestei lumi, între părinte și copil, între frați, prieteni, colegi sau vecini. Cu telefonul, calculatorul sau tableta transmitem idei mai mult și mai ușor, dar nu ne dăm seama că aparatura asta, care ne-a cucerit atât de tare, nu prea transmite emoții și că ne fură mult prea mult timp. Ne fură din momentele în care putem împărtăși cu adevărat, gânduri, sentimente, afecțiune, cu cei dragi, în care putem zidi ceva trainic și devărat în inima copiilor noștri, a prietenilor.
Apropo de cei dragi, îmi vine în minte deseori gândul că epoca Skype, Viber sau Facebook aproape că a scos din vocabularul nostru cuvândul „dor”. Câtă vreme virtualul ne oferă oricând posibilitatea de a ne întâlni cu fiul, fiica sau cu mama de departe, cu iubita sau soția plecată pentru mai multă vreme, cât de lipsit de frumusețea împlinirii dorului arzător poate fi momentul revederii?
Revenind, ca și creștini, botezați și asumați, avem privilegiul și chiar obligația să nu uităm de esențial, să nu ne lăsăm vrăjiți de atmosfera de Disney Land pe care ne-o oferă lumea acesta zi de zi, clipă de clipă. Boala sau moartea unui om drag sunt prilejuri de trezire, de evadare din iluzia vieții veșnice într-o bunăstare pământească. Și dacă grija profundă pentru necazul, boala sau moartea aproapelui nostru ne poate da imboldul trezirii și al înțelegerii sensului acestei vieți, cu atât mai mult, suferința, moartea și Învierea lui Iisus, cel venit să își asume toate neputințele noastre, ne dă șansa să redevenim oameni vii. Oameni care, conștientizînd din toată ființa că “Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând”, vom înțelege ce, sau mai bine spus, Cine este sensul ultim al acestei vieți. E șansa fiecăruia. De asta vin Paștele pentru noi.

Florin Marcel Sandor