Home / Consiliul Judetean Mures / Dr. Horațiu Suciu și cercetătorul Kolozsváry Zoltán au primit Distincția ALAE

Dr. Horațiu Suciu și cercetătorul Kolozsváry Zoltán au primit Distincția ALAE

Distribuie

Consiliul Județean Mureș a acordat luni, 9 mai, de Ziua Europei, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Culturii, cea mai importantă distincție, respectiv Distincția ALAE (ARIPI) unor personalități remarcabile ale vieții științifice mureșene, cu implicații naționale și recunoaștere internațională: profesorului universitar doctor Horațiu Suciu și cercetătorului şi omul de ştiinţă, inginerul doctor Zoltán Kolozsváry.

Distincţia ALAE are drept menire cinstirea şi recunoaşterea personalităţilor care s-au remarcat prin performanţe sau merite deosebite în domeniul în care activează, contribuind la o mai bună cunoaştere şi recunoaştere a judeţului Mureş. Astfel, în acest an, distincția a fost acordată profesorului universitar doctor Horațiu Suciu și doctorului inginer Kolozsváry Zoltán, personalități remarcabile ale vieții științifice mureșene, cu implicații naționale și recunoaștere internațională.

2„Considerăm că prin activitatea sa, domnul Kolozsváry Zoltán a avut o contribuție majoră la dezvoltarea și promovarea pe plan național țși internațional a județului Mureș și o contribuție esențială în dezvoltarea domeniului tratamentelor de suprafață și al turnării de precizie a oțelului, fapt pentru care este îndreptățit întru totul să primească distincția ALAE”, a precizat Szabo Arpad, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, cel care a dat citire laudatio pentru doctorul inginer Zoltán Kolozsváry.

Rolul de comandant de vas

Absent motivat de la ceremonie, fiind plecat în Suedia pentru un proiect impotrtant, Zoltán Kolozsváry a mulțumit celor care i-au atribuit această distincție, gândurile sale fiind reliefate într-o scrisoare citită celor prezenți de Szabo Arpad. „Este o deosebită cinste pentru mine primirea acestei distincții. Ea are o valoare cu atât mai mare pentru mine cu cât am primit-o de la colectivitatea din care fac parte și pentru care încerc să fiu de folos. Fac totul din convingere și de la începutul carierei mele profesionale am visat să realizez ceva mai mult decât o simplă supraviețuire. Doresc însă să accentuez că obținerea de rezultate nu este și nu a fost doar rodul muncii mele. Am lucrat întotdeauna cu un colectiv valoros în care am avut rolul de comandant de vas, dar pentru succes a fost nevoie de contribuția fiecărui membru al echipei. Nimeni nu poate reuși în viață decât dacă are un spate asigurat. Mulțumirile mele trebuie adresate și partenerei mele de viață, care a stat lângă mine în momentele vieții. Vă mulțumesc din tot sufletul și promit să încerc să-mi continui munca la fel, astfel încât concetățenii mei să nu trebuaiscă să regrete niciodată acordarea acestei valoroase distincții. Regret că nu am putut fi personal prezent la această ceremonie. Un proiect de mare anvergură m-a obligat să fiu prezent în Suedia în perioada 7-12 mai”, a transmis Kolozsváry Zoltán.

Laude profesorului către elev

DSC_6573A doua personalitate răsplătită cu Distincția ALAE a fost profesorul universitar doctor Horațiu Suciu, laudatio purtând semnătura mentorului său, profesorul Radu Deac, directorul executiv al Agenției Naționale de Transplant și vicepreședintele Academiei de Științe Medicale. „În ambianța unui prezent incert, contradictoriu, apar mereu voci energice menite să încurajeze afirmarea valorilor umanității. În acest sens, în rândul personalităților vieții medicale se înscrie și profesorul universitar doctor Horațiu Suciu. Mulți dintre noi suntem bucuroși să excelăm într-un domeniu al activității noastre, iar profesorul Horațiu Suciu dezvoltă excelența în chirurgie, ca un om de știință și ca dascăl. Pentru studenți, ca dascăl a fost mentorul care a insuflat studenților dragostea pentru medicină, pentru chirurgie în special și interes pentru tot ce este în acest domeniu. Continuând opera maeștrilor săi, ca șef de clinică a participat nemijlocit la numeroase realizări de seamă, a depus o lungă și bogată activitate spitalicească în una dintre cele mai prestigioase clinici chirurgicale din România, Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu-Mureș a cărui șef devine în anul 2000. Profesorul Horațiu Suciu s-a identificat cu istoria și evoluția acestei clinici. Datorită prestigiului acestei unități chirurgicale a efectuat marea majoritate a intervențiilor chirurgicale cardiace și vasculare la adulți, dar mai ales la copii mici și în prezent dezvoltă chirurgia transplantului de inimă. Între calitățile care dau strălucire unui chirurg de prim rang este talentul. Talentul în chirurgie este calitatea în care activează chirurgii pe scara valorii. Este acea calitate care face dintr-o intevenție chirurgicală un act de intenție, atât estetic, dar mai ales terapeutic cu consecințe benefice pentru pacient, vindecarea rapidă fără complicații și revenirea la viață și la activitatea normală. Personalitatea și rezultatele activității profesorului doctor Horațiu Suciu l-au împins ca un lider de necontestat în comunitatea academică și nu numai. Dovadă stau numeroasele distincții și premii pe care le-a primit, președinte al Colegiului Medicilor Mureș, devenit membru corespondent al Academiei de Științe Medicale în anul 2005”, se arată în laudatio profesorului Radu Deac pentru dr. Horațiu Suciu, dat citire de dr. Șerban Bancu.

Un loc în fruntea avangardei medicinii românești”

DSC_6586Dr. Horaţiu Suciu a primit distincţia ca semn de apreciere a efortului său şi a echipei Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu-Mureş în dezvoltarea transplantului cardiac din România. „Iau această distincție ca și o recunoaștere nu neapărat a meritelor mele personale. O iau ca și o recunoaștere a impactului și importanței mediului academic universitar și medical din Târgu-Mureș, un centru medical care are deja o tradiție și în care și chirurgia cardiovasculară are rolul ei, unul de avangardă aș putea spune, fiind o specialitate atât de elită, la care se adaugă toate celelalte specializări care aduc sănătatea celor care vin să o caute în centrul Târgu-Mureș. În toate specialitățile există medici valoroși care fac treabă bună. Consider că nimic nu este întâmplător, iar în spatele acestor succese există o întreagă echipă, multidisciplinară care este strâns unită în jurul pacientului. Prin toată activitatea pe care eu și clinica pe care o conduc o vom desfășura de acum înainte, ne vom strădui zilnic să aducem Târgu-Mureșului și județului Mureș un loc în fruntea avangardei medicinii românești, un reper important pentru toți pacienții care își caută sănătatea”, a precizat profesor universitar doctor Horațiu Suciu.

ALAE, un reper pentru a schimba ceea ce ne înconjoară

DSC_6594Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, și-a exprimat dorința ca Distincțiile ALAE să devină un reper în ceea ce privește schimbarea imaginii municipiului Târgu-Mureș. „Înainte de orice, prin efortul și votul Consiliului Județean, am încercat să creionăm o altă față a orașului nostru, o altă față a județului nostru. E o perioadă destul de interesantă, în care toată lumea se ceartă cu toată lumea, o perioadă în care nimeni nu se mai înțelege cu nimeni. E o perioadă care marchează chiar și lumea medicală, dacă am intrat în campania alegerilor nu mai există alt subiect decât frauda. Cred că astfel de eforturi trebuie să le facem în fiecare zi, să ne unim în jurul valorilor noastre, să avem curajul de a spune că cel de lângă noi face lucruiri remarcabile, și să facem eforturi să-i căutăm pe cei de lângă noi care fac lucruri remarcabile. Cred că ALAE poate fi un îndemn, un reper pentru a putea schimba puțin ceea ce ne înconjoară. Un slogan al acestei distincții este „Omnia mea mecum porto” (tot ceea ce am duc cu mine). Cred că așa trebuie să fie, să avem atât de multe lucruri pe care tot timpul să le avem la noi, încât toți cei din jurul nostru să observe acest lucru. Îmi doresc să avem în continuare repere și cred că Distincția ALAE urmează să o îndreptăm către tinerii care pot într-adevăr schimba lumea, care întotdeauna au făcut lucruri extraordinare”, a transmis președintele Consiliului Județean Mureș.

 

De asemenea, verificati

Rectificări bugetare aprobate în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean Mureș

Distribuie În cadrul ultimei ședințe extraordinare convocată în cadrul Consiliului Județean Mureș, care a avut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.