Invitație la o lectură… altfel!

11 mai 2016

lectura ”Creativitatea este o nevoie socială, care asigură supraviețuirea unui popor!”.

Afirmația nu-mi aparține, dar am îmbrățișat-o considerând-o cel mai puternic argument ce ar trebui să ne motiveze pe noi, oamenii școlii, în promovarea unor demersuri de stimulare a imaginației și dezvoltare a creativității elevilor noștri.

Ca dascăl m-a preocupat încă de la începuturile activității mele didactice ideea de a încerca să valorific, în scopul dezvoltării potențialului creativ al elevilor mei, o anumită înclinație nativă a copilului: de poveste (fie ea povestea pe care o ascultă, povestea pe care o trăiește, pe care o citește și apoi o recreează).

Știut fiind că cele mai prețioase însușiri ale copilăriei sunt inventivitatea, fantezia, imaginația care se manifestă mai ales la nivelul limbajului, am stabilit și un punct de plecare: considerentul că sarcina școlii este de a valorifica, dezvoltând, ceea ce este dat copilului de la natură. Și tot de aici, genul de abordare pe care mi l-am propus: intervenții didactice în direcția trezirii și cultivării intereselor cognitive și ale formării abilităților de gândire la copii.

Într-o accepțiune, a lui Rolo May, creativitatea înseamnă ”întâlnire”, prin urmare, am pornit la drum că gândul de a provoca, ori de câte ori am ocazia, prin intervenția mea, o ”întâlnire” a copilului cu textul poveștii și cu lumea acesteia. Înainte de toate, mi-am propus o ”împrietenire” cu cartea (mai ales în contextul universului contemporan informatizat al copilăriei).

În lumea lor, a copiilor, poveștile încep cu ”A fost odată…”. Care ar fi oare începutul potrivit pentru o ”poveste adevărată”? Pentru că asta mi-am propus sa vă prezint astăzi … Încă o poveste scrisă de ”Piticii” clasei a II-a C care învață la Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” din Târgu-Mureș!

Putem să vă spunem cum a început povestea noastră- cea adevărată! A început cu o invitație la lectură lansată de Ștefan, într-o zi când și-a dorit să ne prezinte o carte dragă lui, pe ”Scaunul povestitorului” (scaun despre care vă vom mai spune povești și cu alte ocazii). Ne-au plăcut poveștile lui Mihăiță, despre orașul nostru … Ne-am propus, așadar, să redescoperim cartea …. ”altfel” și să mai scriem o poveste de viață, despre noi!

Am așteptat nerăbdători ”Săptămâna altfel”, acea săptămână în care totul trebuie să fie diferit de activitățile noastre obișnuite. Inclusiv cartea! Cum arată o ”carte altfel”? Ar putea fi o ”carte scrisă pe frunze și pe boabe de rouă, o carte scrisă în zborul fluturilor cu aripi de petale (…), o carte scrisă strângând petale și boabe de lumină, foșnet de frunze (…) într-o țesătură de poveste” (Marcela Peneș). Cum se poate citi o asemenea carte?

Drumețind…

Și uite-așa ne-am trezit acceptând două invitații la lectură: aceea a Marcelei Peneș și cealaltă a regretatei Sorina Bota și a lui Radu Bălaș, de a descoperi o ”istorie în teniși” a orașului nostru: Tg. Mureș. Ne-am încălțat corespunzător, am asortat și treningurile din dotare și am purces la drum (sau am început să lecturăm)!?

Și cum cititorului îi stă bine cu o carte în mână, am declarat-o ”călăuză” pe cea scrisă de mai-sus numiții autori: ”Povestea orașului”!

Aflarăm noi, răsfoind paginile acesteia, că orașului i s-a spus în trecut ”orașul școlilor”. De aici o primă misiune: aceea de a număra și înregistra mental numele școlilor pe lângă care trecem în plimbarea noastră. S-au adunat vreo 10 în final. Concluzia formulată a fost că Tg. Mureșul își merită această ”poreclă”!

Ca și pe aceea de ”oraș al noroaielor” (aflată tot din carte): ne-am fi dorit o fotografie de grup pe scările pictate (reprezentație de artă urbană) de la Furnica, dar ploile de toamnă și de primăvară, le-au cam înnoroit, știrbindu-le din farmecul de astă-vară! Nu-i nimic, mai așteptăm un anotimp … mai ales că nu am avut nevoie de picioroange, ca odinioară, pentru a ne continua drumul.

Încă de la prima lectură a cărții, gândul nostru a rămas la ”casa plină de mistere” de pe strada Bolyai nr. 12! Dacă nu știați, vă spunem noi că acolo locuia în trecut călăul orașului. Unii oameni spun că aici ar mai exista fantome și astăzi. Am încercat să lămurim misterul, am cercetat atent și am descoperit … o casă ”bâtuită” de studenți, viitori actori și artiști. Puteți să vă plimbați cu încredere pe această stradă, nu aveți motive să vă temeți!

După ce am poposit puțin în ”primul centru” al orașului (Piața Bolyai), admirând prima bibliotecă publică (Biblioteca Teleki) și calculând câte cărți se găsesc acum pe rafturile ei (dacă la început erau 40.000 și acum sunt de șase ori mai multe), ne-am îndreptat spre Cetate.

Am descoperit zidurile groase de cărămidă, care serveau în trecut pentru apărare, am verificat numărul bastioanelor (7), și am descoperit pe cine adăpostea fiecare bastion, am măsurat cu pașii lățimea vechiului șanț de apărare, după care am încercat ”să-l răsturnăm” imaginar pentru a descoperi adâncimea lui și ne-am propus să revenim cât mai curând, la Muzeu.

Apoi ne-am încercat norocul la Scara Rakotzi, declarată cea mai frumoasă scară din lume! Se pare că soarta ne-a zâmbit ceva mai mult decât la prima întâlnire cu acest gen de artă și avem și o … poveste ilustrată în albumul zilei!

Pașii noștri și-au continuat povestea pășind agale spre ”Casa cu picioare”, situată la intersecția străzii Călărașilor cu Piața Trandafirilor (numită astfel deoarece stâlpii pe care se sprijină seamănă cu niște picioare). În trecut, în această clădire era o școală (dar pe aceasta nu o contabilizăm în memorie, pe lista noastră de școli!).

Peste drum de această casă, privim acoperișul primei case cu etaj construite în Târgu-Mureș. Am aflat (tot în urma lecturii, evident) că la acea vreme oamenii nu știau să construiască clădiri înalte, din aceste motive rezultând un acoperiș cam mare. Mărturisim că nouă ne-a plăcut, așa mare cum este!

Simțind nevoia unui nou popas, ne oprim în Piața Trandafirilor, cea care dă astăzi numele cu care ne mândrim, al orașului nostru: ”Orașul trandafirilor”. Simțind parcă de pe acum parfumul răspândit de tufele pe care le întâlnim la tot pasul (se cam confundă cu parfumul de vacanță!), admirăm vrăjiți, în toată splendoarea lor, Primul Palat din oraș(astăzi Muzeul de Etnografie), cea mai frumoasă clădire de până atunci, și Palatul Apollo. Și ”piticoatelor” noastre le vine o poftă de a călători în timp, pe aripile imaginației, pentru a îmbrăca niște rochii elegante și a se lăsa purtate ”în coșuri” pe umerii băieților spre sala de bal din acest palat! Iar ”piticoții”, ușor speriați de gândul hainelor pline de noroi și a dansului, își opresc privirile spre încăperile unde servitorii așteaptă să le curețe pantofii și hainele!

Suspendăm gândul despre ”orașul noroaielor” în trecut și îmbiați de parfumul trandafirilor, ne purtăm pașii, din ce în ce mai apăsați, pe aleile ce ne conduc spre școala care, deodată, ne devine mai dragă!

Și unde nu ne trezește odată din visare ….niște arome condimentate! Și ne amintim că mai aveam de dezlegat un ultim mister al poveștii noastre: ne-o fi dor nouă de o porție de mâncare sau își merită Târgu-Mureșul ultima poreclă, aceea de ”oraș al fleicilor”? Vă lăsăm să descoperiți răspunsul singuri!

Iar eu, cea care am așternut aceste rânduri, concluzionez că, uite-așa, încălecând pe-o roată, încălțată cu o pereche de teniși, în mână cu o carte lecturată … v-am propus, dragi oameni ai școlii, împreună cu elevii mei, o ”poveste – integrată”! Elevilor le-am pus la dispoziție câteva instrumente care să-i ajute să re-creeze ”povestea” ”citită la pas”, traspunând-o într-o altă realitate textuală, textul propriu, un text nou, personal, original. Locuitorului de rând, îi lansez o invitație: de a citi ”Poveștile orașului” altfel … la pas, sau printre paginile cărții pe care v-am supus-o atenției.