Hexi Pharma a anunțat că fabrica și firma și-au încetat deja activitatea Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 121 Vizualizări

Hexi Pharma a anunțat că fabrica și firma și-au încetat deja activitatea

Compania Hexi Pharma a anunțat că fabrica și firma și-au încetat deja activitatea și au demarat de marți procedurile legale pentru închidere și că toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, potrivit AGERPRES. „În urma rezultatelor anunțate astăzi, Hexi Pharma își cere scuze, public, atât medicilor și personalului medical, cât și tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformități. În numele tuturor angajaților Hexi Pharma, ne dorim ca vinovații să fie găsiți cat mai repede. Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica și firma și-au încetat deja activitatea și au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere. De asemenea, ne cerem scuze către mass-media, dar, ca urmare, a începerii procedurilor de urmărire penală, începând de ieri ni s-a interzis să mai dăm declarații în presă”, se arată într-un comunicat al Hexi Pharma, transmis miercuri AGERPRES. „Există diferențe de concentrații între valoarea declarată și cea măsurată de ICECHIM pe diverse tipuri de substanțe active. (…) S-a decis retragerea produselor neconforme. (…) Retragerea trebuie să se facă imediat. Toate produsele analizate până acum sunt neconforme”, a anunțat secretarul de stat, la Palatul Victoria, conform sursei citate. Compania Hexi Pharma Co. SRL, implicată în scandalul dezinfectanților din spitale, a depus la Tribunalul București o cerere de intrare în insolvență. Cererea de intrare în insolvență a fost depusă în aceeași zi în care patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat la Parchetul General.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE