Home / Slider / Universitatea de Arte, gazdă în cadrul proiectului Erasmus+Three Layers

Universitatea de Arte, gazdă în cadrul proiectului Erasmus+Three Layers

Distribuie

 

Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureș este gazda întâlnirii grupului de teatru aplicat al proiectului Erasmus+ Three Layers în perioada 18-22 mai.

Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta este reprezentată de Dániel Golden, conducătorul grupului de Teatru Aplicat și Júlia Neudold, coordonatoarea programelor de tineret ale Teatrului Örkeny din Budapesta, doctorand al universității din Budapesta. Din partea Universității de Arte lucrează în proiect Mária Albert, Eugen Păsăreanu, Anda Cadariu și Kinga Boros. Potrivit informațiilor furnizate de Cristian Bojan, PR & Marketing, scopul principal al colaborării este elaborarea unui program comun de pregătire în domeniul teatrului aplicat. În acest sens, vor avea loc întâlniri cu conducerea universității și cu directoarea Departamentului Pentru  Pregătirea Personalului Didactic, Kinga Bakk Miklósi. Vor avea loc activități de predare pentru studenții de la specializările teatrologie și păpușărie aplicată ale secțiilor română și maghiară.

Oaspeții vor participa la întâlniri cu organizatorii programelor de tineret ale Teatrului Național din Tîrgu-Mureș, și cu directorul Teatrului Ariel. Vor fi vizionate spectacolele Piaf-March de Kinga Mezei, Școala nevestelor de Molière, Endgame de Samuel Beckett, precum și evenimentul experimental de teatru aplicat prezentat de studenții UAT.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Încă o balastieră în județul Mureș

Distribuie Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, recent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.