City’us câștigă cu Autobergamo primul meci de acasă Slider
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 358 Vizualizări

City’us câștigă cu Autobergamo primul meci de acasă

În al doilea meci al semifinalei Ligii I a campionatului de futsal, City’us Târgu-Mureș a învins miercuri seara pe teren propriu cu scorul de 6-3 (2-1) pe Autobergamo Deva, trimițând disputa pentru calificarea în finală în joc decisiv, după ce au pierdut prima partidă, la Deva, cu 7-6, la penaltyuri. Campionii au început foarte bine partida, cu gol în secunda 41, înscris de Cesar Ribeiro, care a reluat din apropiere în plasă șutul lui Paulo Ferreira. În minutul 3 este deja 2-0, după golul din interiorul careului înscris de Mimi Stoica. Devenii au încercat să revină, dar pressingul agresiv al mureșenilor a blocat orice tentativă de construcție. Meciul a fost întrerupt câteva minute, portarul Carlao acuzând o durere puternică la cap. Acesta și-a revenit și a avut o prestație foarte bună, salvând în câteva situații critice și reușind chiar să înscrie două goluri importante într-un singur minut. Oaspeții au scos portarul pentru a forța revenirea pe tabelă, cu Florin Ignat portar-jucător și spre finalul primei reprize Autobergamo a reușit să reducă din handicap în minutul 18 prin Tacot, care a reluat plasat peste Carlao, ieșit în întâmpinare.

Nervi încordați, portar golgheter
Repriza secundă a fost una spectaculoasă, cu multe goluri și foarte multă tensiune. Târgumureșenii au început din nou în forță, iar Szöcs a profitat în minutul 26 de o neînțelegere a apărării și a refăcut diferența de două goluri. În minutul 31, Cesar Ribeiro a majorat diferența, la o fază la care oaspeții au protestat îndelung decizia arbitrilor la lovitura indirectă, după ce Ignat ar fi atins a doua oară
balonul în jumătatea proprie, în rol de portar-jucător. În urma
protestelor care îl caracterizează pe Cristian Matei, acesta vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. Culmea, în minutul 33 cei care înscriu sunt devenii, în inferioritate numerică, prin Pânzaru. La 4-2, cu 7 minute înainte de final, oaspeții scot din nou portarul, pentru a crea superioritate, iar eroul acelor minute devine portarul Carlao, care înscrie din poartă în poartă în minutele 35 și 36. Îmediat, Obadă reduce din handicap, dar până la final nu se mai schimbă nimic, ultimul minut fiind unul „amical”, de non-combat, fără nicio tentativă de atac. Urmează meciul decisiv pentru calificarea în finală, care ar fi a 7-a consecutivă pentru mureșeni, joi, de la ora 18.00.
Intrarea spectatorilor la acest meci este liberă.
Au evoluat formațiile:

City’us: Carlao- C. Ribeiro, F. Aguiar, M. Duque, P. Ferreira (echipa de start), Ruxandari, M. Stoica, Gherman, Covaci, Răducu, Szöcs
Autobergamo: Molina- Pânzaru, Moț, Ignat, C. Matei, Cataramă, Obadă, Tacot, Manya.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE