Home / Politic / Optimism la final de campanie pentru UDMR Târgu-Mureș

Optimism la final de campanie pentru UDMR Târgu-Mureș

Distribuie

Președintele UDMR Târgu-Mureș Peti Andras a precizat joi, 2 iunie în cadrul unei conferințe de presă că speră la o majoritate UDMR în Consiliul Local în urma alegerilor de duminică, 5 iunie, ca urmare a campaniei demarate  la nivelul municipiului Târgu-Mureș. Am adus și inovații în această campanie, în sensul că mai mulți candidați de-ai noștri în fiecare zi au urcat în mijloacele de transport în comun și timp de o oră au stat de vorbă cu oamenii.O altă abordare a fost ”campania clanțelor”, în sensul că am deschis foarte multe uși la blocuri și case particulare din oraș, și oamenii au fost foarte surprinși și mulțumiți că pentru prima dată i-am invitat în calitate de candidați personal să participe la votul din 5 iunie”, a precizat Peti Andras.

Să redobândim majoritatea în consiliu”

Peti Andras  a subliniat  rolul celor 8 circumscriții UDMR de cartier, numărul semnăturilor de susținere pentru campania electorală ridicându-se la 32.587, transformate în voturi ar duce la o majoritate UDMR în viitorul consiliu local . ”Anul trecut au fost reconstituite circumscripțiile de cartier, fiecare având arondate secțiile de votare, fiecare dintre acestea având un obiectiv , în ce privește numărul de voturi pentru UDMR. Toată strategia se clădește pe secția de votare . Acest rezultat ar duce la o mobilizare de 60 %, ceea ce înseamnă o majoritate în Consiliul Local Târgu-Mureș. Ne dorim foarte mult să redobândim majoritatea în consiliu, și toate calculele și strategia le-am făcut pe acest obiectiv”, a spus președintele UDMR Târgu-Mureș.

Consilierul și cartierul

Alt punct atins de președintele UDMR Târgu-Mureș a fost cel al selecției candidaților UDMR pentru Consiliul Local, și anume posibilitatea de a raporta rezultatele obținute de către candidați și viitori consilieri locali, activitatea, experiența și pregătirea profesională, și nu în ultimul rând reprezentativitatea teritorială. ”Cred că suntem singura formațiune politică care și-a clădit echipa de consileri având în vedere cele opt circumscriții UDMR de cartier. Vom avea practic consilierul și cartierul, și în primii zece avem câte un reprezentant din fiecare cartier”, a subliniat Peti Andras.

UDMR a avut o campanie pozitivă”

Spusele președintelui UDMR Târgu-Mureș au fost întărite de președintele Consiliului Reprezentanților Teritoriali din UDMR Târgu-Mureș Vass Levente care a subliniat campania pozitivă făcută de UDMR. ”Vreau să mulțumesc partidelor politice din Târgu-Mureș pentru corectitudinea cu care au abordat campania UDMR. Ne onorează această corectitudine. Țin să precizez că UDMR și după alegeri va fi un partener al tuturor partidelor pentru a dezvolta orașul Târgu-Mureș. Consider că UDMR, cum a fost și în ultimii 25 de ani va face tot posibilul să ajute cetățenii și orașul.Nu a fost ușor să reclădim aceste opt circumscripții ale UDMR, dar împreunmă cu cetățenii din Târgu-Mureș s-a reușit acest lucru printr-o competiție deschisă, abordabilă pentru toată lumea de a ajunge pe un loc în Consiliul Local Târgu-Mureș. Candidații noștri sunt pregătiți să facă față în următorii patru ani. Sunt mulțumit cu prestația lor.UDMR a avut o campanie pozitivă, o campanie pentru oraș și nu una împotriva unui partid sau împotriva unui candidat.Doresc să transmit un mesaj de mobilizare, mai ales pentru alegătorii noștri, și de ce nu, pentru democrație și pentru alegătirii celorlalte partide Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc cetățenilor care ne vor vota precum și celor care vor merge la vot”, a precizat Vass Levente.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO: ”Spring Party” politic la Târgu Mureș: ”Gândim la fel/ Simţim la fel, iubim la fel…”

Distribuie Președintele Partidului Social Democrat Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a participat sâmbătă, 23 martie, la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.