Iulie, luna donatorilor de organe. Ce au pregătit mureșenii care au beneficiat de transplant Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 237 Vizualizări

Iulie, luna donatorilor de organe. Ce au pregătit mureșenii care au beneficiat de transplant

Asociația Transplantaților din România împlinește în această lună 20 de ani de activitate, iar cu acest prilej membrii asociației organizează ceremonii religioase de pomenire a donatorilor în mai multe localități din țară. O astfel de ceremonie va avea loc și la Catedrala Mică din Târgu-Mureș sâmbătă, 16 iulie, la ora 17.30.
Târgumureșeanca Florina Toma este beneficiara unui transplant renal. Intervenția a avut loc în 7 septembrie 2010, iar Florina a declarat că se simte bine, respectând medicația și regimul alimentar impuse de medici. Femeia a mărturisit că rinichiul l-a primit de la donator aflat în moarte cerebrală, care a suferit un accident, însă nu știe nimic nici despre donator, nici despre familia acestuia. Prin acțiunea de sâmbătă, pacienții postransplant vor să se roage pentru donatorii – îngeri și să transmită un mesaj de conștientizare pentru ceea ce înseamnă doarea de organe, un gest de o noblețe deosebită. „Luna iulie este declarată luna donatorilor de organe. Mai mult decât atât, în data de 16 iulie se împlinesc 20 de ani de când s-a înființat Asociația Transplantaților din România. În țară, pacienții postransplant voluntari desfășoară, în această lună, slujbe de pomenire pentru cei care nu mai sunt printre noi și datorită cărora noi beneficiem de o șansă la o viață mai bună. Noi, cei care beneficiem de transplant, dorim să transmitem un mesaj de conștientizare pentru ceea ce înseamnă doarea de organe”, a mărturisit Florina Toma.

„Spiritul lunii iulie va fi acela al recunoștinței, mulțumirii și comemorării”
În 20 de orașe din țară, membrii Asociației Transplantaților din România, beneficiari ai unui transplant, organizează ceremonii religioase de pomenire a donatorilor – îngeri. La ceremonia de sâmbătă, sunt invitați să participe donatori, familii de donatori, medici specialiști și coordonatori de transplant. „Din 16 iulie 2014, Asociația Transplantaților din România dedică ziua de 16 iulie donatorului de organe. Luna iulie 2016 este specială, deoarece în această lună Asociația Transplantaților din România împlinește 20 de ani de activitate, iar noi, membrii asociației, dedicăm luna iulie donatorilor de organe, știuți și neștiuți. Spiritul lunii iulie 2016, Luna Donatorului de organe, va fi acela al recunoștinței, mulțumirii și comemorării. În 20 de localități din țară, membrii ATR, beneficiari ai unui transplant, vor organiza ceremonii religioase de pomenire a donatorilor — îngeri, la care invităm să participe pe toți cei care sunt doritori. Considerăm că este necesar ca uneori să ne manifestăm sentimentele de recunoștință, de mulțumire. Este o modalitate de a arăta că nu uităm, că pentru noi contează, se arată într-un comunicat al Asociației Transplantaților din România.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE