Conducere interimară la PNL Mureş: Oprişcan – preşedinte, Molnar – prim-vicepreşedinte Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2058 Vizualizări

Conducere interimară la PNL Mureş: Oprişcan – preşedinte, Molnar – prim-vicepreşedinte

111Biroul Politic Permanent al Partidului Naţional Liberal (PNL) întrunit în şedinţă la Bucureşti l-a numit luni, 18 iulie, în funcţia de preşedinte interimar al PNL Mureş pe fostul deputat Doru Oprişcan, iar în funcţia de prim-vicepreşedinte pe actualul consilier judeţean Molnar Ervin.

Doru Oprişcan: „Ne concentrăm pe alegerile ce urmează”

Contactat de cotidianul Zi de Zi, noul lider al liberalilor mureşeni a dezvăluit atât motivul pentru care a acceptat propunerea de a conduce filiala PNL Mureş, cât şi principalul obiectiv al mandatului. „Am considerat că am o experienţă politică în spate care îmi permite să candidez pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene. Din punct de vedere al obiectivelor, toate forţa şi toată atenţia organizaţiei judeţene va fi concentrată pe alegerile ce urmează în noiembrie-decembrie”, a declarat Doru Oprişcan. „Nu cred că ne apucăm acum să schimbăm echipa. Biroul de conducere judeţean şi cel municipal din Târgu-Mureş are o componenţă destul de stufoasă. Ne vom axa pe un număr ceva mai restrâns de oameni care s-au implicat şi în campania electorală de la alegerile locale, oameni care într-adevăr vor să activeze, nu să se mulţumească cu titlul de membru al PNL, ci efectiv să pună osul, pentru că ceea ce ne aşteaptă în perspectiva alegerilor generale e o muncă deloc uşoară”, a adăugat preşedintele interimar al PNL Mureş.

Referindu-se la perioada de interimat, Doru Oprişcan a menţionat că aceasta va dura până în vara anului viitor, desigur după o analiză riguroasă a rezultatelor alegerilor parlamentare care vor avea loc la finalul anului 2016. „Din câte cunosc, mandatul meu e până în vara anului 2017, când se vor organiza alegeri în fiecare organizaţie din judeţ, începând cu cele locale, municipale şi terminând cu cea judeţeană. Congresul PNL din vara anului 2017 va alege o conducere să-i spunem statutară, de drept, şi nu interimat. Sigur, în ce mă priveşte, dacă rezultatele de la alegerile din toamna-iarna acestui an vor fi total necorespunzătoare, deci nu vor fi cel puţin mulţumitoare şi nu vor putea fi considerate bune, atunci o să iau în discuţie dacă voi asigura acest interimat până în vară. Dacă păşesc cu stângul acest prim obstacol, e adevărat important, înseamnă cu nu trebuie să continui neapărat până în vara pentru că aşa e interimatul. O să tragem o linie şi vom face o analiză după alegerile parlamentare”, a subliniat preşedintele interimar al PNL Mureş.

111

Molnar Ervin: „Prioritatea numărul 1, câştigarea alegerilor parlamentare”

De asemenea, noul prim-vicepreşedinte interimar al PNL Mureş, consilierul judeţean Molnar Ervin, a declarat pentru cotidianul Zi de Zi că prioritatea principală a mandatului va fi consolidarea partidului în judeţ şi obţinerea unui scor foarte bun la alegerile parlamentare. „Am considerat că în numeroşii ani de activitate politică lângă preşedintele Ciprian Dobre mă califică pentru această funcţie. Cred că am acumulat destulă experienţă politică încât să îmi asum o asemenea funcţie executivă”, a afirmat Molnar Ervin. „Prioritatea mea numărul 1 este câştigarea alegerilor parlamentare din noiembrie şi reorganizarea partidului, a tuturor organizaţiilor din judeţ, astfel încât să scoatem cel mai bun scor din judeţ în noiembrie, să fim primul partid din judeţul Mureş la alegerile parlamentare. Sper ca toţi colegii din organizaţie să primească cu bucurie această veste cu numirea mea şi a domnului preşedinte Doru Oprişcan. Sper, de asemenea, ca de săptămâna viitoare să pornim motoarele pentru a face o treabă bună la alegerile parlamentare. Pentru primarii liberali din judeţul Mureş le transmit că am de gând să am o colaborare cu dânşii şi să consolidăm echipa pe care a format-o domnul Ciprian Dobre”, a completat Molnar Ervin.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE