Vătava, 12 ani de tradiții la Festivalul Văii Mureșului Comune
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 715 Vizualizări

Vătava, 12 ani de tradiții la Festivalul Văii Mureșului

Comuna Vătava nu putea lipsi din cadrul ediției din acest an a festivalului Văii Mureșului, dat fiind faptul că este una din comunele prezente încă de la început. Ca în fiecare an casa alegorică Vătava reunește tradițiile specifice celor trei sate componente, Vătava, Dumbrava și Râpa de Jos.

2”Suntem prezenți la Răstolița de festival încă de la prima ediție. Am început acum 12 ani, Vătava fiind de fiecare dată prezentă. Am venit și în acest an cu tradițiile specifice celor trei sate componente ale comunei Vătava, Dumbrava și Râpa de Jos. Casa alegorică are trei încăperi specifice fiecărui sat în parte.La loc de cinste avem un război de țesut, stativă cum i se spune pe la noi, cu Leluca Leontina de la Herța, un cătun al localității Vătava care prezintă pe viu cum se lucra pe vremuri. În mijloc e camera de primire a oaspeților, specifică satului Râpa de Jos, iar alături o încăpere specifică localității Dumbrava. Obiectele care sunt expuse în casa alegorică sunt adunate de la oamenii inimoși din comună, costume populare de 100 de ani. Chiar și pleosca de jinars cu care întâmpinăm oaspeții are cel puțin un secol, care este încă funcțională. Marea majoritate a obiectelor expuse sunt foarte vechi, de la portul tradițional la mobilier, masa, canapeiul, se poate vedea cu ochiul liber cât sunt de vechi. Tradițiile comunei noastre expuse cu cinste la festival sunt completate de partea gastronomică, de la tradiționalele scorușe, iar în spate, pentru oaspeții dragi avem pregătită o tocană de miel, balmoș și alte preparate specifice zonei Vătava.”, ne-a declarat Traian Gherman, viceprimarul comunei Vătava.

Statornicia dansului popular la Vătava

La loc de cinste pe scena festivalului au fost și cele două ansambluri ale comunei, Asamblului de fluierași și băcițe din Dumbrava și de Formația de dansuri din Vătava.  ”Pe lângă tradițiile expuse la casa alegorică am fost reprezentați pe scena festivalului de Ansamblului de fluierași și băcițe din Dumbrava și de Formația de dansuri din Vătava, la care și eu am dansat la vărsta de șase ani. Vrând, nevrând, am fost o generație care am învățat să joace, iar acum am ajuns la o vărstă să jucăm cu cei bătrâni. Prin acest ansamblu am reușit să văd foarte multe locuri, inclusiv în străinătate. Am început să dansez la șase ani, am fost în Europa, Israel și în foarte multe locuri din țară. Cei tineri vin și ei tare din urmă, coordonați de profesorul Pantelimon Cioată. El a fost și când eu aveam șase ani și eram în ansamblu. Deși este în pensie se ocupă cu drag de cei tineri . În ce privește Ansamblului de fluierași și băcițe din Dumbrava, de ei se ocupă doamna Emilia Dohotar”, a spus viceprimarul comunei Vătava.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE