Ședință publică pentru ocuparea posturilor din învățământ Invatamant
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 1579 Vizualizări

Ședință publică pentru ocuparea posturilor din învățământ

Ședința publică de repartizare a cadrelor didacticeLuni, 8 august, începând cu ora 9.00 se organizează Ședința publică de repartizare a cadrelor didactice în urma concursului de ocupare a posturilor didactice vacante cu angajare pe perioadă nedeterminată.
Înaintea ședinței publice de repartizare au avut loc examenele de titularizare. Rezultatele fiind afișate pe site-ul Ministerului Educației, în data de 3 august, în jurul orei 10.00. „Repartizarea posturilor/catedrelor se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obținute la concurs, în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante/rezervate din lista afișată pentru concurs”, se precizează într-un document publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș. „Persoanele care doresc să aplice pentru posturi trebuie să se prezinte personal, în cazul în care nu pot, există posibilitatea să fie reprezentate de altă persoană doar dacă deține o procură”, a precizat Ștefan Someșan.

696 de candidați, o lucrare anulată

La concursul de titularizare organizat în județul Mureș au participat 696 de candidați, ale căror lucrări au fost trimise spre centrele de corectare. Lucrarea unuia dintre candidați a fost anulată, din cauză că a prezentat semne particulare. Conform datelor oferite de ISJ Mureș, după soluționarea contestațiilor numărul notelor între 5 și 7 a crescut de la 242 la 251, iar cele mai mari decât 7 au fost 308, cu 10 mai multe decât anul trecut. „Procentul notelor peste 5 este de 80,43%, o creștere de circa 3%”, a precizat Ștefan Someșan, inspector școlar general.

Desfășurarea ședinței publice

La ședința publică de repartizare a posturilor poate participa oricine, inclusiv reprezentanți ai presei. Candidații vor intra pentru a-și exprima opțiunile pentru un anumit post în ordinea mediilor de la concursul de titularizare. „Primul clasat are dreptul să opteze primul”, a precizat Inspectorul Școlar Județean. „Contestațiile, dacă există, trebuie făcute pe loc. O contestație depusă peste o zi, două, trei nu poate fi admisă, pentru că ar bulversa toată cronologia acestei repartizări”, a mai menționat Ștefan Someșan.

Bătaie pe 169 de posturi titularizabile și 381 pe perioadă determinată

În județul Mureș sunt disponibile 169 de posturi titularizabile, care au viabilitate de cel puțin 4 ani, mai sunt încă 381 de posturi întregi, care pot fi accesate doar pe perioadă determinată. În plus, mai există, la nivelul județului, încă 2311 de posturi incomplete, dintre care 1687 sunt sub 9 ore, adică mai puțin de jumătate de normă. Acestea sunt în mediul rural, mai ales la disciplinele cu număr mic de ore, cum ar fi muzică, desen, biologie, educație fizică sau religie.
„Există posibilitatea ca acei candidați care vor ocupa posturile pe perioadă determinată, dacă postul devine viabil în cursul anului următor, atunci pot deveni titulari pe postul respectiv”, a adăugat Ștefan Someșan. „Ocuparea tuturor posturilor incomplete va dura până în prima zi de școală. Pentru că vor fi și situații în care cei care aleg un astfel de post, depun cereri de renunțare. Și și atunci vor fi situații în care directorul școlii va veni la Inspectorat și ne va spune că nu are pe nimeni care să țină anumite ore. Atunci el poate căuta pe cineva din localitate, care va putea preda timp de 30 de zile, dacă nu este calificat, sau de 60 de zile, pentru o persoană calificată, în acest timp trebuie să se organizeze un concurs local, pentru a se respecta legislația muncii”, ne-a mai spus Ștefan Someșan.
„La matematică, avem doar două posturi titularizabile, de asemenea, la limba română, numărul de posturi este mult mai mic decât al candidaților, iarăși în cazul învățători cererea este de două-trei ori mai mare decât posturile obținute”, ne-a spus inspectorul școlar general. Acesta a adăugat că în cazul învățătorilor e foarte puțin probabil ca cineva cu o medie sub 9, obținută la concursul de titularizare, să ocupe un post de titular în mediul urban.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE