Optimism și dorință de redresare, cuvintele de ordine la ASA Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 337 Vizualizări

Optimism și dorință de redresare, cuvintele de ordine la ASA

Victoria cu 2-0 din Cupa Ligii obținută miercuri în deplasare în fața formației Gaz Metan Mediaș a fost prima obținută în noul sezon de echipa de fotbal ASA Târgu-Mureș și totodată un debut cu dreptul a noului antrenor, Dan Alexa. Acesta a fost numit pe funcție cu doar două zile înaintea partidei și contractul i-a fost validat în mod oficial în ajunul meciului. În aceste condiții, noul tehnician a fost prezentat oficial doar după revenirea echipei de la Mediaș.

Directotul sportiv Daniel Stanciu și-a exprimat deplina încredere în Dan Alexa, căruia îi prevede o carieră deosebită ca antrenor. „Îl cunosc de foarte mulți ani pe Dan, din diversele posturi în care mi-am desfășurat activitatea la Timișoara, acolo unde a evoluat el cel mai mult ca jucător. I-am fost atât impresar când era jucător, apoi director sportiv, atât ca jucător, cât și de când a trecut la antrenorat și aducerea sa aici este pe deplin justificată. Știu bine cum lucrează, este un om pasionat și îi prevăd un viitor deosebit. Adevărul este că el era una din opțiuni și înaintea începerii campionatului, dar acum am reușit să-l conving să vină, chiar dacă știm cu toții că situația nu este una dintre cele mai favorabile. Vreau în primul rând să felicit echipa pentru victoria de la Mediaș, era una foarte importantă, la fel cum sunt și cele care urmează în campionat. Ceea ce putem spune acum este că avem în lot jucători experimentați, dar unii au venit mai târziu la echipă și sunt în urmă cu pregătirea fizică. Experiența nu este suficientă, trebuie să alcătuim un lot omogen, lucru care necesită timp și multă muncă. Situația este una grea, iar conducerea tehnică și jucătorii nu au nicio vină în acest sens, dar vom încerca să ne redresăm în cel mai scurt timp”, au fost cuvintele lui Daniel Stanciu.

Dan Alexa: „Pentru mine este o nouă provocare”

Noul antrenor este la rândul său încrezător în potențialul lotului, dar invocă lipsa de pregătire, absențele cauzate de suspendări sau accidentări, tergiversarea acordării dreptului de joc pentru unii nou sosiți, precum și necesitatea completării lotului. „Este un moment greu, dar știam ce mă așteaptă. Pentru mine este o nouă provocare, dar provocare era indiferent de situație. Poate m-am pripit atunci când am părăsit Timișoara, care nu era într-o situație chiar atât de delicată la acea vreme. La Rapid promovarea este singura șansă de a salva echipa de la faliment, am reușit-o, dar tot nu s-au rezolvat problemele și am fost nevoit să plec de la un club care îmi este drag. La ASA situația nu mi se părea că ar depinde atât de mult de salvarea de la retrogradare, dar constat că acest lucru este necesar. În situația noastră sistemul cu play-out poate constitui un avantaj, diferențele se înjumătățesc la final. Avem un lot cu jucători experimentați, dar unii au nevoie de timp pentru a ajunge la forma optimă cu pregătirea. În plus, trebuie să trecem peste acest debut slab, în care avem și jucători indisponibili, dar avem nevoie și de întăriri. Sunt mulțumit de felul în care s-au dăruit jucătorii la Mediaș, dar este necesar să ajungem la linia de plutire în cel mai scurt timp. Târgu-Mureșul merită să aibă o echipă în Liga I, iar ASA este o echipă de tradiție și iubită în această zonă și merită să facem eforturi”, au fost cuvintele lui Dan Alexa.

Un al nou venit între jucătorii experimentați pentru care se speră să se obțină drept de joc pentru partida de duminică de la Ovidiu cu Viitorul Costanța este atacantul Romeo Surdu, atacant de 32 de ani care vine de la Milsami Orhei, din Republica Moldova și a mai jucat la FC Brașov, CFR Cluj, Steaua, Rapid și Apollon Limassol.

„Mă bucur că așteptarea a luat sfârșit și am reușit să reintru în circuit. Aici întâlnesc mulți jucători cu care am mai jucat, coechipieri sau adversari. Echipa are în lot mulți jucători valoroși, care, așa cum s-a spus, au nevoie de timp pentru a se pune la punct cu pregătirea fizică. Am însă convingerea că ne vom redresa și problemele existente se vor rezolva în cel mai scurt timp”, a spus și noul atacant al roș-albaștrilor.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE