Alexandra și Lőrincz. Pedalând spre căsnicie. Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1557 Vizualizări

Alexandra și Lőrincz. Pedalând spre căsnicie.

Foto 1

Nunți pe motociclete, în trăsuri, limuzine, în mai de lux sau mai obișnuite autoturisme sau desculți pe plajă am mai văzut, însă una pe biciclete încă nu. Alexandra și Lőrincz, doi tineri designeri care și-au unit destinele sâmbătă, s-au gândit la o nuntă simplă și că vor fi mai relaxați dacă pedalează spre biserică și apoi spre restaurantul unde a avut loc petrecerea de nuntă. Următoarea provocare ar fi o nuntă off-road :).

 

Foto 2

Un alai pe biciclete i-a însoțit pe Alexandra și pe Lőrincz în aventura pe care și-au gândit-o chiar în ziua nunții lor. Nuntașii s-au pornit de la casa mirilor de pe strada Arany János și pedalând au ajuns la Biserica de lemn Sf. Paraschiva unde a fost oficiată cununia religioasă.

Foto 3

 

După uniunea în fața lui Dumnezeu, tinerii au încălecat șaua bicicletelor și pedalând s-au îndreptat spre Hotelul Privo, locul ales pentru petrecerea de nuntă.Pe acolo i-am surprins pe miri, Alexandra cu o bicicletă cu un coș cu flori, venind spre restaurantul hotelului.

Foto 4

Dar de unde le-a venit ideea? De la prima lor aventură pe bicicletă, în Viena, când împreună cu alți trei prieteni au vizitat capitala Austriei pe două roți. “Deși plouase atunci foarte mult în Viena, ne-am dat seama că nu contează nimic, atâta vreme cât suntem pe biciclete. Așa că a urmat Budapesta și nunta”, ne povestește Alexandra.
Lőrincz o completează amintind că bicicleta poate fi o pilulă antistres foarte bună. “Atunci ne-am dat seama cât de relexant poate fi o astfel de călătorie, iar un alt motiv sunt nunțile în general, ne era frică de ele, le vedeam ca pe o zi foarte foarte stresantă, dar culmea am și uitat cum e să fi stresat”, recunoaște mirele.
Povestea lor pe bicicletă nu se va încheia cu nunta lor, deoarece în fiecare an, tinerii și-au propus să ajungă într-o altă capitală, bineînțeles, pedalând.
Casa de piatră, Alexandra și Lőrincz, și o viață ca o aventură pe bicicletă!
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE