Home / Invatamant / Copiii din medii defavorizate, încurajați și ajutați să se dezvolte armonios

Copiii din medii defavorizate, încurajați și ajutați să se dezvolte armonios

Distribuie

Asociația „Lindenfeld” a anunțat demararea unui modul al proiectului educațional „Ajungem mari”, ce are ca obiectiv susținerea educației copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. În acest sens, asociația caută voluntari și coordonatori de proiect din Târgu-Mureș care să meargă săptămânal în centre pentru o ședință de două sau patru ore și le transmită copiilor cunoștințe, valori și încurajări.

Coordonatorii programului vor avea următoarele responsabilități: să mențină legătura cu Protecția Copilului, să se implice în recrutarea voluntarilor, să organizeze traininguri, să împartă voluntarii pe echipe, să organizeze grupe de copii în centre și să monitorizeze activitățile. „În funcție de ce îi pasionează, voluntarii pot susține ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, istorie etc.), de ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru etc.) sau de cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică. Pe lângă cursuri și ateliere, voluntarii îi pot ajuta pe copii să descopere lumea din jur prin ieșiri educative. Nu e nevoie de experiență în predare, ci doar de implicare și dorința de a ajuta. De traininguri ne ocupăm noi, înainte de începerea activităților. Înscrierea se face completând formularul online până pe 15 septembrie”, au precizat reprezentanții Asociației „Lindenfeld”.

Scopul programului educațional
Prin proiecte de voluntariat și orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, programul își propune să le dea copiilor încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți Copiii institutionalizați se confruntă adesea cu probleme de integrare și probleme în educație. Ei au nevoie de ajutor pentru pregătire suplimentară la mai multe discipline, dar și de activități creative, care să îi ajute să se dezvolte și prin care să își descopere și îmbunătățească abilitățile.
Mai mult decât atât, au nevoie de afecțiune, încurajare și încredere, fără de care întâmpină dificultăți de relaționare în societate și dezvoltă complexe sociale. „Scopul programului educațional „Ajungem mari” este de a reduce trauma instituționalizării, a abandonului și a separării de familii pentru copiii din centre de plasament. Vrem să îi ajutăm să se dezvolte armonios, să prindă încredere în ei și să își descopere pasiuni și abilități care să îi recomande pentru o profesie. Lucrul intensiv alături de voluntari îi ajută pe copii să își însușească valori și să se cunoască mai bine, să conștientizeze faptul că își pot depăși condiția și că trebuie să se ferească de tentațiile străzii: droguri, prostituție. Voluntarii devin exemple pentru copii și îi motivează să continue educația pentru a nu se întoarce în stradă”, au mai arătat aceștia.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dr. Rădeanu Iulia-Maria. ” Încet, ne apropiem de un număr de 70 de copilași care poate astăzi nu ar fi existat”

Distribuie Promovarea Asociației Generații Iubite și Octrotite (GIO), chiar dacă am face-o săptămânal, tot nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.