Share
Home / Sanatate / Cursuri gratuite oferite medicilor de familie

Cursuri gratuite oferite medicilor de familie

Președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș, dr. Remus Șipoș, a anunțat vineri, 9 septembrie, în cadrul forumului pacienţilor cu diabet „Diabforum”, că Societatea Națională de Medicină de Familie organizează o serie de cursuri gratuite pentru medicii de familie dedicate diabetului, nutriției și bolilor metabolice. Cursurile sunt menite să-i pună la curent pe specialiști cu ultimele date științifice, prevenția diabetului zaharat de tip 2, dieta în diabetul zaharat, insulinoterapia în diabetul zaharat de tip 2 etc.

Potrivit dr. Remus Șipoș, platforma „Formare medicală” a Societății Naționale de Medicină de Familie pune la dispoziția medicilor de familie programe de educație medicală continuă menite să-i ajute pe medici să depisteze boala într-un stadiu precoce. Astfel, echipa formată din medicul de familie și cel din specialitatea complementară va putea funcționa eficient în identificarea pacientului cu diabet zaharat și managementul bolii acestuia.
„Noi credem că cel care știe cu adevărat ce merge și ce nu merge în sistemul sanitar este pacientul cronic, pe care soarta l-a obligat să relaționeze des cu toate bunele și relele din sistem. Consider că orice schimbare legislativă și de funcționare a sistemului sanitar ar fi de bun augur și ar fi mai eficientă dacă ar porni de la pacienți, pentru că fiecare dintre noi finanțăm funcționarea acestui sistem în fiecare lună și este normal să avem și pretenții. Felicit orice asociație de bolnavi cronici care reușește să se structureze și să exprime ce merge și ce nu merge în sistemul sanitar. La nivelul Societății Naționale de Medicină de Familie, există un grup de lucru dedicat problemelor generate de diabet și bolile metabolice și de nutriție. Datorită activității acestui grup de lucru au apărut pe platforma „Formare medicală”, care aparține Societății Naționale de Medicină de Familie, o serie de cursuri dedicate acestei patologii”, a afirmat dr. Remus Șipoș.
Președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș a arătat că aceste cursuri online sunt creditate de Colegiul Medicilor din România. Medicul a subliniat că informația trebuie să circule între toți factorii care pot influența viața unui pacient cu diabet zaharat. Medicii interesați de aceste programe sunt invitați să acceseze site-ul www.formaremedicala.ro.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Spitalul Orășenesc Sângeorgiu de Pădure caută asistent medical generalist

Spitalul Orășenesc Sângeorgiu de Pădure organizează concurs pentru ocuparea postului contractual vacant, pe perioadă nedeterminată …

Share
Share