Ulii din curtea şcolii

Pe lumea asta există o mulţime de indivizi care folosesc fotografiile copiilor pentru a-şi satisface o plăcere maladivă. Sunt cei de care toţi părinţii se tem: pedofilii. La început de an şcolar, există o serie de persoane, politicieni, care prestează un gen de pornografie, dar e politică. Ei sunt cei care răpesc bucuria copiilor. Cu cât şcoala este mai de elită, cu atât este mai expusă invaziei. Nu prea am văzut politicieni să-şi expună pe FaceBook o poză lângă buda din fundul curţii a şcolii.
Din cauza obedienţei conducerii şcolii- fie că o au în sânge sau pentru că ştiu că de nivelul de plecăciuni depinde dotarea şcolii-copiii, aruncaţi pe plan secund, sunt timoraţi. În primul rând, pentru că sunt obligaţi să asculte discursuri pe care nu le înţeleg. Să stea cuminţi şi să-l asculte pe politicianul care, în disperarea lui de a obţine voturi, nu se mai opreşte din promisiuni. Tot el este cel care cultivă ura. Pentru că nu se poate abţine să nu-i critice pe adversarii politici. Apoi, copiii sunt martorii discuţiilor dintre părinţi. Care i-au ascultat pe politicieni cu smerenie, i-au privit pe copii cu reproş atunci când aceştia plictisiţi se foiau, dar care sunt foarte viteji după aceea. „Ai văzut ce nesimţit a fost X? Cât a minţit!” Dacă ar fi dorit să-şi scutească copilul de inutilul discurs al politicianului, ar fi putut fi eroul lui. Părintele trebuia să facă un singur lucru: să ceară conducerii şcolii să interzică prezenţa politicienilor. Iar dacă nu ar fi fost de acord, să meargă la şcoală doar după festivitate. Acum unii veţi spune, şi aveţi dreptate: „Eşti şi tu părinte, ai făcut asta?” Nu, nu am făcut-o. Am făcut ca voi. Nu am nici scuza că pe acea vreme nu era chiar atât de exagerat ca acum. S-a ajuns la aceste exagerări pentru că noi, părinţii din acea perioadă, am tăcut şi am răbdat. Sau i-am ignorat.
Ştiu şi altceva, că există părinţi care sunt mândri că vine politicianul, că stau la coadă să aibă copilul poză cu el. M-aş bucura să ştiu că acel politician este unul pe care copilul l-ar putea avea drept model. Însă, nu poţi, adică poţi, dar îţi buimăceşti total copilul, să îi oferi două variante care se contrazic: pe de o parte îi pui cu fală poza cu politicianul pe FaceBook, iar seara, sau în altă zi, nu pridideşti să-i blestemi şi acuzi pe politicieni. Există o altă categorie care vor spune că nu le place, dar nu-i nicio dramă că stă politicianul în curtea şcolii, pe podium, desigur, o oră. Sunt aceiaşi care spun „să-mi asculte telefonul, eu nu am nimic de ascuns.” Oameni care deschid uşa violatorilor de intimitate.
Până când vom învăţa că noi suntem obligaţi să le cerem socoteală politicienilor, aceştia ne vor lua în braţe copiii, cu o mână-i vor măngâia, iar cu cealaltă le vor fura acadelele din buzunar.
Cora Muntean