Cinci posturi scoase la concurs, la UPU-SMURD Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 785 Vizualizări

Cinci posturi scoase la concurs, la UPU-SMURD

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu-Mureș a anunțat organizarea, în perioada 11-24 octombrie, a unui concurs pentru ocuparea a cinci posturi vacante la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) – SMURD.

Astfel, au fost scoase la concurs trei posturi de asistent medical generalist, un post de infirmier și un post de registrator medical. Selecția dosarelor va avea loc în data de 25 octombrie, iar proba scrisă a concursului va avea loc în data de 2 noiembrie, la ora 11.00. Interviul se va desfășura în data de 4 noiembrie, la ora 9.00, iar rezultatele finale ale concursului vor fi afișate în data de 7 noiembrie.

Potrivit SCJU Târgu-Mureș, condițiile generale de participare la concurs sunt următoarele: candidații trebuie să aibă cetățenia română sau cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; să cunoască limba română, scris și vorbit; să aibă vârsta minimă reglementată de prevederile legale; să aibă capacitate deplină de exercițiu; să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; să nu fie condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea. Condițiile specifice de participare la concurs: pentru asistent medical generalist este nevoie de studii superioare, superioare de scurtă durată, postliceale de specialitate; infirmier debutant: absolvent de liceu, fără condiții de vechime; registrator medical: absolvent de liceu, cu diplomă de bacalaureat.
Informații suplimentare se pot obține la Biroul Organizare, camera 4107, la numărul de telefon: 0265-212.111 interior 462 sau pe site-ul SCJU Târgu-Mureș. Persoana de contact este Lidia Sabău, secretarul comisiei de concurs.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE