Home / Sanatate / O federație sindicală anunță suspendarea acţiunilor de pichetare a Ministerului Sănătăţii

O federație sindicală anunță suspendarea acţiunilor de pichetare a Ministerului Sănătăţii

Distribuie

Federaţia Sindicală Hipocrat a anunțat joi, 20 octombrie, suspendarea acţiunilor de pichetare a Ministerului Sănătăţii şi de întrerupere a activităţii, programate pentru vineri, între orele 13.00 şi 15.00, precizând că discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerului Sănătăţii ar conduce la soluţionarea multora dintre revendicările care au generat mişcările de protest, potrivit News.ro.
„Am decis suspendarea acţiunilor anunţate pentru ziua de vineri datorită unei accelerări a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, care conduc, în opinia mea, către soluţionarea celor mai multe dintre revendicările care au generat aceste mişcări de protest. Deschiderea la un dialog constructiv, propunerile pe care le-am susţinut argumentat la fiecare întâlnire şi presiunea pe care am exercitat-o atunci când situaţia a impus-o, şi nu aleatoriu, în funcţie de conjunctură, au condus către acest moment, în care demersurile autorităţilor implicate sunt pe cale de a genera soluţii”, a declarat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.
Liderul sindical precizează că federaţia va „taxa” orice abatere de la promisiunile guvernanţilor.
„Totuşi, suntem îngrijoraţi cu privire la trenarea momentului în care vom avea o apreciere corectă a condiţiilor specifice, în care ne desfăşurăm activitatea, şi un Ordin 870 aplicat unitar, în beneficiul personalului medical”,  mai spune Cotojman.
Federaţia Hipocrat a declanşat seria de proteste pe 10 octombrie, cu o grevă japoneză care a durat până pe 14 octombrie.
Luni, sindicaliştii anunţau că, deşi sunt purtate discuţii susţinute cu reprezentanţii ministerelor Sănătăţii şi Muncii, promisiunile nu înseamnă soluţionarea problemelor, aşa că protestele vor începe conform calendarului stabilit iniţial.
Astfel, pentru vineri era programată pichetarea Ministerul Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13.00 şi 15.00.
Sindicaliştii cer autorităţilor o salarizare unitară a personalului medical, în orice sector de activitate în care se asigură act medical, acordarea de sporuri şi de tichete de vacanţă şi de masă pentru toţi salariaţii din sistemul de sănătate sau de asistenţă socială, rezolvarea problemei deficitului de personal, crearea unui cadru legal pentru admiterea în învăţământul superior a asistenţilor medicali cu studii medii şi vechime în specialitate şi introducerea personalului tehnic şi administrativ în OUG 20/2016.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Situația epidemiologică a județului Mureș

Distribuie Conform statisticilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș, numărul virozelor înregistrate la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.