Voluntarii E.ON au adus bucurie copiilor de la”Casa Maria II” din Reghin Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 525 Vizualizări

Voluntarii E.ON au adus bucurie copiilor de la”Casa Maria II” din Reghin

 

Legume proaspete care provin din propria gospodărie. Este un lucru la care ne gândim tot mai des şi unii dintre noi chiar producem legumele necesare familiei noastre. Pentru Aşezământul Social „Casa Maria II” din Reghin acest lucru se întâmplă de mai mulţi ani, fiindcă în sera proprie se cultivă roşii, ardei, gogoşari, salată, morcovi sau alte legume necesare preparării hranei, întrucât zilnic aici mănâncă peste 50 de copii care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse.

În această săptămână, 30 de voluntari E.ON  au pregătit sera pentru anul viitor şi chiar au semănat salată, spanac şi ridichi. Nu în ultimul rând, voluntarii E.ON au vopsit băncuţe şi aparate de joacă, iar la sfârşitul acţiunii au oferit dulciuri copiilor din centru.

La Aşezământul Social „Casa Maria II” din Reghin trăiesc 20 de copii orfani sau provenind din familii cu situaţie financiară precară, iar alţi 35 de copii vin zilnic la Centrul de zi unde primesc hrană caldă şi îşi fac temele.

„Sunt încântat că astăzi, împreună cu colegii mei, am reuşit să aducem o mică bucurie copiilor din centru. Sunt tată a doi copii şi mă gândesc că poate fiecare noi ar trebui să facem câte ceva pentru a-i  ajuta pe copiii aflaţi în situaţii mai dificile ”, a declarat Florin Feier,operator distribuţie  în cadrul E.ON Distribuţie România.

La activitatea de voluntariat au participat 30 de angajaţi E.ON, între aceştia fiind şi reprezentaţii top managementului, Ana Maria Matei, Director General E.ON Servicii şi Torsten Roeglin, Directorul General E.ON Distribuţie România.

„Ceea ce a făcut astăzi E.ON este un exemplu de implicare în comunitate  care ar trebui să fie urmat de cât mai multe companii. Le mulţumim voluntarilor şi ne bucurăm că au ales să vină la centrul nostru ” a declarat  Dumitru Gherman, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia- Filiala Reghin care coordonează activitatea aşezământului social.

Voluntariatul de la Reghin este a patra acţiune a E.ON in acest an, în judeţul Mureş, celelalte fiind derulate la instituţii de învăţământ din Luduş, Sărmaşu şi Târnăveni.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE