Home / Cultură / Manifest împotriva distrugerii aristocraţiei culturii
????????????????????????????????????

Manifest împotriva distrugerii aristocraţiei culturii

Distribuie

Festivalul Național de Teatru (FNT), ajuns în acest an la ediția a 26-a  a fost debutat vineri, 21 octombrie în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti cu vernisajul expoziției expoziţiei-document dedicate marelui dansator şi coregraf  Gigi Căciuleanu. Ediția din acest an a festivalului, derulat în perioada 21-30 octombrie se bucură de de privilegiul de a se desfăşura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, lucru subliniat și de Marina Constantinescu directorul Festivalului Național de Teatru.„Suntem deosebit de onorați de atenția pe care Președinția României, cu precădere domnul Klaus Werner Iohannis, o acordă din nou fenomenului cultural reprezentat de Festivalul Național de Teatru, arătând prin aceasta respectul cuvenit unei bresle care își coagulează creativitatea în cadrul celui mai important eveniment pentru teatrul din România și așezându-l astfel între prioritățile naționale în domeniul culturii”, a precizat Marina Constantinescu.

”Să nu obosesc, să cred, să iubesc și să iert”

????????????????????????????????????
Marina Constantinescu

Debutul FNT 2016 a stat sub auspiciile dansului, atât prin recunoștința  adusă marelui coregraf Gigi Căciuleanu cât și prin omagiu adus coregrafei Mira Răducanu, prezentă la vernisaj, ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru fiind dedicată personalității marei coregrafe. ”Suntem foarte fericiți să vă spunem bun venit la cea de a 26-a ediție a Festivalului Național de Teatru pe care o începem într-un mod special, prin vernisarea unei expoziții-document, o expoziție dedicată și construită în jurul axei uneia dintre cele mai mari personalități artistice românești și nu numai, Gigi Căciuleanu. Această  seară de deschidere a festivalului este gândită în jurul personalității lui Gigi Căciuleanu. Prezența lui Gigi Căciuleanu  la începutul acestui tur de forță maraton este de fapt și omagiul nostru în fața valorii. Așa am gândit acest festival, și ne bucurăm că axa pe care am construit totul este personalitatea domniei sale. Pentru mine, zborul lui Gigi Căciuleanu, neliniștile lui creatoare, lipsa de osteneală, profunda căutare interioară, revenirea lui continuă, toate acestea și fiecare în parte m-au provocat de mult să nu obosesc, să cred, să iubesc și să iert”, a menționat directorul Festivalului Național de Teatru.

”Nu aș fi făcut nimic dacă nu aș fi avut acești  oameni lângă mine”

????????????????????????????????????
Gigi Căciuleanu

Oaspetele serii, coregraful Gigi Căciuleanu a mulțumit celor care au făcut posibil ”zborul” prin lumea minunată a dansului. ”Este dureros de frumos tot ce se întâmplă astăzi. Este o idee minunată a Marinei Constantinescu ca acest festival să fie dedicat personalității coregrafei Miriam Răducanu, imaginea ei planează peste toată expoziția. Sunt foarte emoționat deoarece se deschide acest festival de teatru cu ceva de dans. Drumul meu în viață a pornit cu Ruxandra Racoviță alături, și cu un alt personaj al teatrului românesc, Dan Mastacan  care din păcate nu este în această seară cu noi. De la început am format un trio. Doamna Miriam Răducanu ne-a văzut cum ne luptăm cu morile de vânt și ne-a luat sub aripile sale.Nu aș fi făcut nimic dacă nu aș fi avut acești  oameni lângă mine”. a spus coregraful Gigi Căciuleanu.

”Am întâlnit un artist”

????????????????????????????????????
Irina Tapalagă

Irina Tapalagă, curatorul expoziției intitulată simplu ”Căciuleanu” a subliniat bucuria transmisă de dansul mareului coregraf. ”Din când în când viața ne face câte un cadou. Un astfel de cadou a fost întâlnirea mea cu Gigi Căciuleanu. Am întâlnit un dansator, un coregraf, un poet, un grafician, profesor  și mai mult de toate am întâlnit un om extraordinar de modest, de generos și de firesc. Am întâlnit un artist. Expoziția de față este o trecere în cariera lui Gigi Căciuleanu de dansator, imagini, filme document, tot ce e mai frumos din dansurile lui extraordinare. Un lucru la care eu țin foarte mult pe care am început să mă documentez pentru această expoziție este faptul că atunci când era copil, Gigi Căciuleanu  aștepta să-i crească aripile peste noapte. Aripile i-au crescut dar, cum spune chiar el, ce rost mai are dacă eu am aripi și cei care mă privesc nu au. Vă doresc ca în această seară să vă crească aripile privind expoziția”, a spus Irina Tapalagă.

Lobby pentru valorile civice

La final, directorul FNT a subliniat esența ediției din acest an , mulțumind în același timp celor care au făcut posibil  ca teatrul să  trăiască frumos timp de zece zile la o nouă ediție a Festivalului Național de Teatru. ”Festivalul din acest an îi este dedicat personalității coregrafei Miriam Răducanu. El se dorește a fi un manifest împotriva distrugerii aristocrației culturii, a valorilor civice, a lumii profunde, normale și așezate, în care ar trebui să trăim. De aceea vă mulțumesc dumneavoastră celor care apreciați munca tuturor creatorilor, care știți încă să vă bucurați în vremuri destul de grele și tulburi pentru întreaga societate. Mulțumesc tuturor, finanțatorilor, co-organizatorilor, partenerilor, sponsorilor, Teatrului Național, principalul loc de desfășurare a întregilor noastre activități, directorului Ion Caramitru, doamnei Ilinca Tomoroveanu și a echipei. Mulțumesc de asemenea directorilor tehnici, și peste toate acestea vă mulțumesc dumneavoastră, oameni care faceți gestul de a veni pe insula lui Prospero. Să vă simțiți bine, să vă bucurați, ne dați putere și curaj să mergem cu generozitate dar și cu smerenie mai departe”, a spus Marina Constantinecu.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Candidaturi-bombă” anunțate de AUR la Primăria Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș

Distribuie Evenimentul de lansare a candidaților AUR la alegerile locale din județul Mureș va avea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.