Home / Cultură / „A douăsprezecea noapte” – un super Malvolio

„A douăsprezecea noapte” – un super Malvolio

Distribuie

foto-2-a-12-a-noapte

Duminică 23 octombrie, de la ora 19.00, am fost la a doua reprezentație a spectacolului „A douăsprezecea noapte” programată în cadrul ediție din 2016 a Festivalului Național de Teatru din București. Victor Ioan Frunză a pus în scenă la Teatrul Metropolis o „A douăsprezecea noapte” într-o traducere nouă, epurată de lirism, spectacolul înscriindu-se într-o serie de abordări recente ale textelor shakespeariene din partea regizorului, din care mai fac parte spectacolele „Furtuna” și „Romeo și Julieta”. Traducerea piesei este semnată de Violeta Popa și de George Volceanov.

O comedie de situație cu un anti-erou principal

Spectacolul beneficiază de muzica realizată de Cári Tibor și de o interpretare superbă a rolului bufonului de către actorul Andrei Huțuleac. Un bufon aflat tot timpul în prim-planul spectacolului, care trece de la duioșie la cinism și înapoi, legând reprezentația. Aparent obsedat de bănuțul care trebuie să-i intre în pușculiță/cutie, Feste, după ce la început s-a aflat într-o situație delicată, este singurul poziționat, de-atunci, deasupra jocurilor destinului. Mijloacele lui fiind cuvintele, glumele – care taie în celelalte personaje, și cântecele care vin să aline și să tulbure. Dacă l-am scoate din ecuație pe bufon și pe Malvolio, interpretat de George Constantin, din spectacol ar rămâne o simplă comedie de situație despre încurcături amoroase cu un final în care doi frați se reîntâlnesc și ironia sorții face ca totul să se așeze convenabil, dar contrar direcțiilor pasiunilor care au alimentat întâmplările.

Însă, amândoi sunt acolo, atât bufonul cât și Malvolio și mi s-au părut esențiali în montarea lui Frunză, care aduce farsa suportată de personajul interpretat impecabil de George Costin în centrul spectacolului, ducându-l prin comic într-o zonă a deziluziei. Majordomul contesei Olivia, îndrăgostit în secret de ea, crede el, primește o scrisoare falsificată de camerista Maria cu aportul celor doi Sir – Toby și Andrew. Malvolio cade în plasă și se prezintă în fața contesei ca un cuceritor super-erou și, evident, este luat de nebun. Iluzionarea lui Malvolio, entuziasmul pe care-l dezvoltă, pasiunea care-l mână sunt reprezentate până dincolo de frivol, până acolo unde le percepi aproape tragice, dacă nu, în orice caz dureroase. Și oricât de stupid vezi că e Malvolio, cât de ridicol – îmbrăcat în costumul ăla de Super-Malvolio, empatizezi cu el, oricât de antipatic era înainte să cadă în plasă.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Elevul Leonard Buta, în concert la Palatul Culturii

Distribuie Sala Mare a Palatului Culturii a găzduit joi, 21 martie, de la ora 19.00, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.