Koszika: „Inspiraţia trebuie să te găsească muncind”

10 noiembrie 2016

Era prin mai, după Sibiu Jazz Festival, unde a obținut Premiul Cea mai bune voce din concurs, când i-am scris Krisztinei Koszorus (Koszika) că mi-aș dori să povestim despre cariera sa și despre ea. Ne-a luat câteva luni până ca interviul de mai jos să îl puteți lectura, interviu care vine după Festivalul Internațional de Jazz Johhny Răducanu, desfășurat la Teatrul Maria Filotti din Brăila, între 21-23 octombrie, unde târgumureșeanca a cucerit Premiul pentru Cel mai bun solist vocal. În ambele concursuri a participat alături de Szász Csaba. Krisztina e și fondatoarea trupei Koszika and The HotShots. S-a distrat mult răspunzând la întrebări, așa că interviul e plin de râsete și zâmbete :).

Emoții și premii

Reporter: Krisztina, este a doua recunoaștere – cea mai bună voce din concurs – pe care o primești în acest an într-un festival de jazz, premii care se adaugă altora pe care le-ai obținut în trecut. A fost mai întâi la Sibiu Jazz Festival, în mai, iar acum la Festivalul Internațional de Jazz Johhny Răducanu, de la Brăila, deși nu mi se pare că ești genul de muzician care să vâneze premii, ce înseamnă o asemenea recunoaștere pentru tine?
Koszorus Krisztina: Am vrut să văd ce pot, cred că asta m-a îndemnat să ma duc la concursuri, deşi subscriu la ce zice Bartok Béla: Concursurile sunt pentru cai, nu pentru oameni. Am vrut să văd ce zice un juriu de specialitate despre ce fac eu, ce facem noi. Şi iată că deja este a treia oară când primim o recunoaştere şi ne simţim foarte onoraţi.

Rep.: Cât de dificil e un asemenea concurs, cum faci față emoțiilor, cum te detașezi, cum te ajută publicul/dimpotrivă?
K.K.: Nu este uşor deloc, mai ales pentru doi oameni foarte sensibili şi câteodată nesiguri pe ei, cum suntem şi noi. Data trecută la Sibiu, după ce am terminat probele de sunet, eram foarte aproape să venim acasă. Csaba şi-a pierdut total credinţa în noi, deja şi-a luat şi chitara cu el, să ne urcăm în maxi-taxi şi să venim frumos acasă. Eu încă eram okay, încercam să îl liniștesc, spunându-i că nu-i nimic extraordinar, mergem acolo şi facem ceea ce facem noi de obicei şi ceea ce – de fapt – facem noi cel mai bine. Până la urmă şi-a luat inima în dinţi şi a zis: hai totuşi să mergem pân-acolo, să vedem ce se întâmplă, cum e nivelul. Iar când am ajuns, m-a lovit pe mine tracul. :)„ Pe scenă, încă şi la a treia piesă din timpul concursului nu am reuşit să trec peste emoţii, îmi tremurau obrajii şi el trebuia să mă încurajeze (după ce a băgat frica în mine, râde acum Krisztina). Se şi aude pe înregistrare cum îmi spune că e în regulă, iar eu îi răspund “jaj, nu mai pot de emoţii”. 🙂

Rep.: Pentru a ajunge la acest nivel, de premiantă și premiată, în spate, din punctul meu de vedere, se ascunde multă, multă muncă adăugată talentului. Succint, cum te-ai perfecționat și ți-ai perfecționat calitățile vocale native de-a lungul anilor?
K.K.: Există o singură modalitate de a deveni un cântăreţ, vocalist bun, şi asta le tot repet și elevilor mei: trebuie sa cânţi. Mult şi în ipostaze diferite. Deoarece cântatul bun, frumos şi onest nu se limitează doar la cântat. Are de-a face cu starea de spirit, cu concentrarea, cu respiraţia, cu poziţia corpului etc. Trebuie să cânţi, să treci prin toate, ca să vezi cum îţi influenţează lucrurile astea cântatul, şi după aceea trebuie să cânţi şi mai mult, să înveţi cum să depăşeşti obstacolele care s-au ivit. Şi trebuie să cânţi şi din plăcere. Şi… trebuie să te prosteşti foarte mult în timp ce cânţi, pentru că, prostindu-te, te relaxezi şi îţi permiţi unele chestii, pe care pe scenă ţi-e frică să le faci, şi poate sunt nişte trucuri esenţiale pentru a vedea cum funcţionează unele chestii, fizic, fiziologic şi muzical (corzile vocale, vibraţiile, rezonanţa, frazarea etc.).

Inspirație și muncă

Rep.: Ai propriul stil muzical, te-am văzut interpretând genuri diferite, însă cine te-a inspirat, cine te inspiră și ce te inspiră din punct de vedere muzical?
K.K.: Toată lumea mă inspiră şi, de multe ori, nu îmi dau seama când ceva sau cineva m-a inspirat, doar după mult timp după ce acest lucru s-a întâmplat. Mă inspiră sunete, zgomote, note, tonuri, oameni, animale, culori, cuvinte, zicale, poezii, cărţi, sentimente, peisaje, evenimente etc.

Rep.: Cum reușești să treci de la un gen la altul și ce îți place mai mult să interpretezi, dacă ar fi să faci un top 3?
K.K.: Nu îmi e neapărat greu să fac ping-pong cu stilurile, dar mi-ar fi mult mai uşor dacă n-aş face :), doar că atunci nici n-ar mai fi atât de interesant. Toate genurile pe care le abordez mi-s foarte dragi şi mi-e greu să răspund. Îmi place muzica etnică. Şi din punct de vedere antropologic, dar şi din punct de vedere strict muzical: armoniile folosite, gamele abordate, “floricelele” specifice şi poveştile din spate. Îmi place jazzul, în special – dar nu exclusiv – swingul. Îmi place să fuzionez jazzul cu muzica folclorică şi să găsesc modalităţi în care să le lipesc şi să le mixez fără ca una dintre muzicile respective să-şi piardă din valoare. Îmi place bossa nova pentru că, parcă, transmite o stare şi un fel de-a fi. Îmi e greu să cânt bossa, dar îmi place. 🙂 Îmi place funky pentru că şi eu sunt funky, şi îmi place reggae, şi orice încerc să scot de la mine, reggae iese. Îmi place şi hip-hop foarte mult. Da, e greu. Întrebare grea.

Rep.: Pe cine inspiri tu și cum ți se pare acest statut de model pentru alți muzicieni sau chiar de vedetă locală sau națională?
K.K.: Nu ştiu. Primesc des mesaje de la copii, adolescenţi şi adulţi. În orice caz, să fii în văzul tuturor este o responsabilitate. Asumată sau neasumată.

Rep.: Sunt o serie de concursuri de voce la televiziunile din România, care este percepția ta asupra acestora, cât de mult îl ajută pe un tânăr interpret participarea la o asemenea competiție, având chiar tu o experiență de acest gen?
K.K.: Au două laturi concursurile acestea. Desigur, ajută un tânăr interpret să ajungă în vizor, poate îi creşte vizualizările, concertele. Dar într-un fel este şi un fel de minciună, pentru că interesul oamenilor alunecă foarte repede de pe un interpret pe altul, anual sau chiar sezonier. Trăim în era dumpingului de informaţie. Avem acces la prea multe informaţii, nu mai putem distinge între minciună şi adevăr. Acest dumping de informaţie se resimte şi în muzică: sunt foarte mulţi muzicieni, este foarte multă muzică, foarte multe genuri, interpretări diferite, foarte multe posturi de televiziune şi canale de distribuire. E greu să rămâi cu ceva, tot timpul ţi se atrage atenţia asupra a noi şi noi lucruri.

Rep.: Probabil că ai avut ocazia în cariera ta să vină la tine un părinte să îi ajuți copilul pentru că acesta își dorește să devină interpret. Cum îl încurajezi dacă e talentat, ce sfaturi îi dai? Cum îi spui că îi lipsește talentul și să renunțe?
K.K.: Nu mi s-a întâmplat chiar aşa, dar am avut ocazia să lucrez cu mai mulţi copii şi tineri. Tuturor le zic aceleaşi lucruri: dacă vrei să faci ceva, singura chestie pe care trebuie să o faci este să FACI. Ocupă-te de ce te interesează. Învăţăm şi fără să ne dăm seama, dar trebuie să ne ocupăm de ce ne interesează. Nu vine nimic de la sine. Şi în cazul “adulţilor” sau a artiştilor creatori activi se aplică aceeaşi lege: inspiraţia trebuie să te găsească muncind.
Nu spun niciodată să renunţe, şi am noroc, pentru că nu vin copii sau tineri la mine cu idei preconcepute despre cariera lor, muzicală sau de alt fel. Să te ocupi de muzică nu înseamnă neapărat să-ţi faci o carieră din ea, pur şi simplu te ajută în viaţa de zi cu zi, să scapi de stres, să rezolvi probleme, îţi face mai flexibil creierul, cântatul la voce îţi oxigenează creierul şi sângele, ce alte motive ne mai trebuie?

Sunt în căutare constantă

Rep.: Ce înseamnă muzica pentru tine, ai putea încerca să ne oferi o definiție/o cuprindere în cuvinte?
K.K.: Un puternic mod de comunicare. Cum spune pianistul clasic Eduard Kunz într-un interviu: singura cale de comunicare pură. De la inimă la inimă. Muzica ne învaţă să observăm în loc să judecăm. În cazul bun :), în cazul rău este doar o modalitate să îţi petreci 3-5 minute din viaţă uitându-te la imagini frumoase dintr-un videoclip, şi să nu îţi stârnească nicio emoţie. (Vezi muzica pop din ziua de astăzi, nu toate, dar multe).

Rep.: Cum te menții cu capul pe umeri într-o lume în care te poate acapara succesul?
K.K.: Nu mi-am schimbat deloc obiceiurile. Mă comport la fel, fac aceleaşi lucruri. Poate pe o scală mai mare, dar aceleaşi lucruri. 🙂 Poate sunt un pic mai conştientă, la nivel sentimental, social şi chiar şi muzical. Încerc să ajut unde pot, să nu uit cum e să simţi bucuria pură când faci ceva pentru cineva şi nu pentru bani sau renume sau din frustrare. Încerc să nu aştept să mi se ofere lucruri, posibilităţi, ocazii, ci mi le creez singură. Sunt în căutare constantă. De muzici, de tonuri, de sunete, de adevăr, de sentimente, de poveşti. Şi în căutarea constantă a telefonului meu. 🙂

Rep.: Cât de pregătită și cum ai gestionat primul eșec muzical pe care l-ai avut? (dacă a fost cazul)
K.K.: Nu ştiu dacă am avut vreodată un eşec adevărat. Toate se întâmpla când şi pentru că trebuie să se întâmple. Să sperăm :).

Rep.: La ce ai renunțat pentru muzică, dacă ai renunțat vreodată la ceva, și la ce nu ai renunța niciodată?
K.K.: Nu am renunţat la nimic. Poate la câteva ore de joacă sau stat la calculator sau citit cărţi sau mers în cluburi. Dar pe toate le-am recuperat :).

Rep.: Ce te mai pasionează în afară de muzică și cât timp aloci pasiunilor tale?
K.K.: Sunt foarte norocoasă pentru că hobby-ul meu este munca mea, şi munca mea este hobby-ul meu. Dar îmi place să fac lucruri de mână, de obicei decoraţiuni pentru casă sau bijuterii uneori. Îmi place să mă ocup de imagini, deci afişele, coperţile trupei cam eu le fac (cum am făcut decorul, scenografia şi regia primului nostru videoclip, de altfel :)).
Îmi plac animalele, momentan am patru˘pisici salvate şi un câine şi, dacă aş putea, aş face un adăpost pentru animale şi aş da acolo locuri de muncă pentru oameni nevoiaşi, sau fără studii, sau în situaţii grele.
Dar îmi place şi să citesc, să povestesc cu prietenii, să ne jucăm jocuri sociale sau pe calculator, să mă uit la filme, ca toţi oamenii. Să ascult (da!) muzică (acum am reînvăţat cum e doar să asculţi muzica, dar să o faci activ şi conştient, whole other story :P). Ne mai găsim tot fel de “jocuri” noi care ţin de profesia noastră: mai învăţăm să cântăm la un instrument, mai luăm ceva gadget care emană sunete interesante, şi ne jucăm cu muzica :).

Rep.: Care este filosofia ta de viață, după ce te ghidezi?
K.K.: Chiar am stat o noapte întreagă pe gânduri la întrebarea asta. Nu ştiu. Mă ghidez după conştiinţă. Încerc să nu vreau să satisfac oameni, gusturi sau idei. Vreau să fiu mai bună pe zi ce trece. Mai bună, în toate sensurile posibile ale cuvântului :). Şi încerc să renunţ la lucrurile care nu mă fac să cresc.

Rep.: Ce îți mai dorești să obții în muzică?
K.K.: Nu doresc să obţin nimic. Să vedem unde mă duce, ce mi se întâmplă, cum reacţionez şi ce reuşesc să scot din situaţiile şi posibilităţile date. 🙂