Share
Home / Sanatate / Centru Integrat de Învăţământ Farmaceutic, la UMF Tîrgu Mureș

Centru Integrat de Învăţământ Farmaceutic, la UMF Tîrgu Mureș

Anul universitar 2016/2017 înseamnă pentru Facultatea de Farmacie din Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş noi provocări. Pe lângă reperele profesionale şi umane menite să modeleze caracterele celor ce au decis să urmeze programele de studii: Farmacie sau Cosmetică medicală. Tehnologia produsului cosmetic, Universitatea le va pune la dispoziţie şi o nouă clădire: Centrul Integrat de Învăţământ Farmaceutic. Despre centru şi multe alte lucruri interesante stăm de vorbă cu decanul Facultăţii de Farmacie, prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean.

Reporter: Vă rog să ne prezentați noul Centru Integrat de Învățământ Farmaceutic din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș.
Prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean: Viitorul unei universităţi, la fel ca cel al unui om, se construiește, nu se visează, și aici, la Universitatea de Medicină și Farmacie, se construiește. Ceea ce ar fi trebuit să se finalizeze abia spre sfârşitul anului 2018, este acum la un pas de inaugurare. Este meritul eforturilor depuse de conducerea Universității în această direcție și a unei echipe tehnice a cărei seriozitate şi asumare sunt de remarcat.
Studenții Facultății de Farmacie din Universitatea de Medicină și Farmacie se vor bucura în curând, începând cu semestrul II al anului universitar 2016/2017, de un nou sediu, o clădire modernă, impunătoare, utilată și dotată la standarde europene, poate cel mai frumos şi grupat sediu al unei facultăţi de farmacie din ţară.
Clădirea dispune de două amfiteatre: un amfiteatru mare (170 locuri) compartimentabil, un amfiteatru mai mic (75 locuri), patru săli de curs/seminar, 14 laboratoare didactice, toate dimensionate conform standardelor impuse de asigurarea calității la nivel național/internațional.
Aula Facultății, coridoarele largi și luminoase, vestiarele moderne, paleta de culori a mobilierului de laborator şi, nu în ultimul rând, panorama superbă întregesc utilitatea și frumusețea noului spațiu în care-și vor vor desfășura activitatea cei peste 650 de studenți la cele două programe de studii: Farmacie și Cosmetică medicală. Tehnologia produsului cosmetic, respectiv rezidenți și doctoranzi.

facultatea-de-farmacie-targu-muresRep.: Dotările noului Centru vor permite o activitate de cercetare mai bogată? Câți studenți învață la Facultatea de Farmacie și cum a fost examenul de admitere din acest an?
Prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean: Facultatea de Farmacie a beneficiat și până acum de dotarea necesară desfășurării activității complementare actului didactic, cercetarea. Laboratorul multidisciplinar, Laboratorul de testare a Medicamentului și respectiv Centrul de Cercetări Medico-Farmaceutice – toate dispun de aparatură care asigură cercetarea în domeniu, la un nivel corespunzător. Rezultatele colectivului Facultăţii de Farmacie concretizate în proiecte de cercetare, lucrări ştiinţifice publicate în reviste de prestigiu sunt grăitoare în acest sens. Într-o primă etapă ne vom focusa pe completarea dotării cu aparatură folosită în scop didactic, achiziţionarea de aparatură destinată cercetării se va realiza prin accesarea de proiecte.
Referindu-mă la numărul de studenţi care urmează cursurile Facultăţii de Farmacie, respectiv ale Cosmeticii medicale, acesta se ridică la aproximativ 650 de studenţi, cărora li se mai adaugă rezidenţii celor două specialităţi: Farmacie clinică şi Laborator de farmacie, respectiv doctoranzii.
Examenul de admitere din acest an s-a desfăşurat conform metodologiei de admitere, concurenţa fiind comparabilă cu a facultăților tradiționale de profil din țară, observându-se o tendinţă în scădere, explicabilă prin cel puțin două motive: numărul mai mic de absolvenți cu bacalaureat și problemele de moment cu care se confruntă profesia. Poate că cele două componente ale profesiei, medicală și financiară, neechilibrate corespunzător pot crea unele probleme vis-a-vis de modul de percepție al unui farmacist din perspectiva profanului. Am convingerea că cei care cunosc cu adevărat complexitatea, nobleţea şi frumuseţea acestei profesii o vor urma şi se vor îndrepta spre noi, pentru că există multe elemente la Facultatea de Farmacie din Tîrgu Mureş care o individualizează printre celelalte.

Rep.: Care sunt prioritățile anului universitar 2016/2017?
Prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean: Prioritățile Facultății de Farmacie sunt legate de dorința asigurării unei poziții solide în învățământul farmaceutic național. Activitatea didactică, cercetarea, asigurarea unui climat adecvat conturării profilului complex al farmacistului au fost, sunt și vor fi priorități.
Concret, pentru viitorul apropiat avem două mari priorități: mutarea în noul sediu și implementarea reformei curriculare, Facultatea de Farmacie angajându-se ferm în acest proces care nu este deloc unul ușor. Eforturile depuse de ambele părţi în vederea stimulării învăţării pe tot parcursul anului, a gândirii analitice, sintetice, a dezvoltării creative au ca unic scop formarea de specialişti care să demonstreze competenţă profesională, responsabilitate, toleranţă, integritate, onestitate şi, nu în ultimul rând, solidaritate.
Cadrul instituţional modern, experienţa şi pasiunea dăruirii cadrelor didactice, baza materială extinsă, facilităţile de ordin social şi frumuseţea peisajului sunt câteva dintre argumentele pentru care merită să urmaţi studiile la Facultatea de Farmacie din Tîrgu Mureş.

Share

1 comentariu

  1. BUNA ZIUA,
    DACA AS PARTICIPA LA CURSURI SAU LA CONFERINTE SI SIMPOZIOANE IN NOILE AMFITEATRE DE LA FARMACIE, POT SA AM ACCES IN ACESTEA CU UN SCAUN CU ROTILE ACTIONAT ELECTRIC, ADUS PANA INTR-O PARCARE CU O MASINA?
    Multumesc pentru atentie. Sper sa mi se raspunda la aceasta intrebare.
    O zi buna.
    Mihai Erscoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

O nouă stradă asfaltată pentru târgumureşeni

Strada Constandin Hagi Stoian din Târgu-Mureş a fost asfaltată de echipele de muncitori de la …

Share
Share