WIZZ Air confirmă plecarea. Ce pot face pasagerii cu rezervări? Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3091 Vizualizări

WIZZ Air confirmă plecarea. Ce pot face pasagerii cu rezervări?

WIZZ Air, singurul operator aerian pe Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș, a informat ieri că își suspendă activitatea de zbor la Vidrasău în perioada 18-30 noiembrie. Oficialii Consiliului Județean (CJ) Mureș au anunțat că regretă decizia operatorului aerian de a-și muta temporar cursele pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. “Decizia companiei ne surprinde în condiţiile în care ultimul raport de expertiză tehnică finalizat miercuri, 16 noiembrie, arată că starea pistei aeroportului Tîrgu Mureş a înregistrat o îmbunătățire în urma lucrărilor de întreținere și reparații efectuate în ultimele luni”, au mai subliniat reprezentanții autorității județene.

 

Acum 42 de zile, în 5 octombrie, era sărbătoare la Vidrasău, la sediul Aeroportului Transilvania Tîrgu Mureș. WIZZ Air aniversa 10 ani de parteneriat cu Aeroportul și pasagerul cu numărul 2 milioane care era transportat dinspre/spre Tîrgu Mureș. De atunci, lucrurile s-au rostogolit.
Marți, 15 noiembrie, venea un comunicat de la aeroport potrivit căruia WIZZ și-a mutat timp de două zile, în 16 și 17 noiembrie, cursele la Cluj-Napoca, din cauza restricțiilor operaționale de pe Aeroportul Transilvania. Două zile a clocotit informația, viitorul fiind zugrăvit sumbru, adică închiderea aeroportului.

 

foto-3

La ora 11.30, joi, 17 noiembrie, președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, și președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Transilvania Tîrgu Mureș, Peti Andrei, au prezentat situația regiei aeroportuare într-o conferință de presă, derulând firul problemelor legate de pistă, care a cântărit cel mai mult în decizia WIZZ de a renunța la operarea curselor sale de la Vidrasău.
“Din luna august (n.a. lui Peti Andrei i-a începutul mandatul din 12 august), am încercat să avem informații sigure și de încredere legate de starea Aeroportului. După ce am avut aceste date legate de pista de decolare/aterizare, mașina de stins incendii și autorizația de siguranță la incendii, am încercat să luăm legătura la cel mai înalt nivel. Am fost personal la București, unde am avut întâlniri la nivel guvernamental cu vicepremierul, l-am informat și pe premierul Cioloș, am fost și la Ministerul Transporturilor, la Autoritatea Aeronautică să discutăm toate problemele care există în acest moment cu Aeroportul Transilvania din Tîrgu-Mureș. (…) Obiectivul nostru din ultimele luni a fost să menținem în funcțiune acest aeroport, având în vedere și, subliniez acest lucru, siguranța pasagerilor. Este vorba de o activitate foarte serioasă și siguranța pasagerilor este primordială. Bineînțeles că, după ce au ieșit aceste informații în presă, nu am dorit să ieșim cu declarații pentru că era în lucru o expertiză tehnică a cărei rezultat doar ieri seară ne-a fost adus la cunoștință. Această expertiză tehnică spune și am să citez: ”starea de degradare a îmbrăcăminții rutiere aeroportuare a înregistrat o îmbunătățire în urma lucrărilor de întreținere și reparații efectuate. Capacitatea portantă determinată pe sectoare omogene, utilizând valorile medii ale parametrilor de portanță, s-a păstrat în aceleași limite”, a declarat președintele CJ Mureș.
În baza acestor concluzii ale expertizei tehnice, a mai arătat președintele CJ Mureș, au avut loc discuții cu reprezentanții WIZZ Air și cu cei ai Autorității Aeronautice Civile, legate de continuarea activității.
Expertiza tehnică realizată de o firmă specializată a fost urmarea unui control al Autorității Aeronautice Civile, care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie și care a obligat aeroportul să publice datele referitoare la portanță, alături de alte informații, care ar fi trebuit să fie oficiale încă din 2015.
“În 26-28 octombrie a venit Autoritatea Aeronautică într-o inspecție programată pentru a evalua stadiul de îndeplinire a acțiunilor și măsurilor colective din planul de măsuri asumat anterior. După efectuarea acestui audit, Autoritatea a constat o serie de neconformități din care unele se refereau la nepublicarea caracteristicilor de operare a aerodromului în publicația oficială aviatică AIP, care este un fel de Monitor Oficial al aviației. În data de 30 octombrie am primit adresa scrisă prin care Autoritatea, având la bază raportul preliminar, a impus publicarea acestor caracteristici și noi am dat curs solicitării și au fost publicate imediat. Această publicație este transparentă și publică și oricine poate avea acces la aceste date, iar operatorii sunt obligați să se informeze înainte să pregătească un program de zbor sau o destinație. După această dată a început o serie de discuții intense cu Autoritatea și Wizz Air pentru a clarifica și a determina condițiile de colaborare în continuare. Au decurs două săptămâni în care am fost de mai multe ori la București și am avut discuții și cu conducerea Wizz Air și, până la sosirea unei noi expertize, Wizz Air a decis să mute zborurile pentru două zile la Cluj. Nicidecum acest lucru nu a însemnat că s-a luat o decizie finală și nu înseamnă că Aeroportul s-a închis. Trebuie înțeles că anumite tipuri de aeronave au condiții speciale de operare și celelalte aeronave, SMURD, avioane private și avioanele de mici dimensiuni folosesc în continuare serviciile aeroportuare de la Tîrgu-Mureș”, a fost reacția președintelui Consiliului de Administrație al Aeroportului Transilvania, Peti Andrei, dată în cursul amiezii. Cu aceste date, optimismul se păstra, iar speranțele că WIZZ va reveni chiar de vineri la Tîrgu Mureș existau.

 

WIZZ pleacă… momentan

 

După-amiaza, WIZZ Air a informat Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș că a decis să își relocheze operațiunile la Cluj-Napoca, cel puțin temporar, în perioada 18-30 noiembrie.
“Din cauza restricţiilor operaţionale de pe Aeroportul Internaţional Tîrgu Mureş (TGM), Wizz Air este nevoită să opereze zborurile din Tîrgu Mureș dintre 18 şi 30 noiembrie de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca (CLJ)”, ne-au informat oficialii WIZZ Air, contactați de redacția Zi de Zi și Transilvania Business, în cursul după amiezii.
Concret, pista aeroportului mureșean are probleme de portanță, adică de rezistență, indicatorul PCN (pavement classification number) este de 30, iar noile aeronave Airbus 320, operate de WIZZ Air, pentru a ateriza în siguranță au nevoie de o pistă cu un PCN de minim 42.
“Decizia companiei Wizz Air subliniază încă o dată nevoia imperativă a unei reparații capitale a pistei Aeroportului Internațional Transilvania Tîrgu Mureș. În acest sens conducerea Aeroportului împreună cu Autoritatea Tutelară – Consiliul Județean Mureș vor întreprinde toate demersurile necesare pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv”, a declarat Peti Andrei, președintele CA, după ce i-a fost comunicată decizia WIZZ Air.
De asemenea, Biroul de Presă al CJ, a remis un comunicat de presă în care se precizează următoarele: “Consiliul Județean Mureș regretă decizia operatorului aerian Wizz Air de a-și muta temporar cursele pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj. Decizia companiei ne surprinde în condiţiile în care ultimul raport de expertiză tehnică finalizat miercuri, 16 noiembrie arată că starea pistei aeroportului Tîrgu Mureş a înregistrat o îmbunătățire în urma lucrărilor de întreținere și reparații efectuate în ultimele luni”.

 

Pasagerii vor fi transportați la Cluj

 

Cea mai urgentă problemă care trebuie rezolvată este cea a pasagerilor care au rezervări la cursele operate de WIZZ în perioada 18-30 noiembrie. Potrivit oficialilor WIZZ Air, “pasagerii cu rezervări afectate de această schimbare sunt contactaţi şi li se oferă rambursare totală, WIZZ Credit sau refacerea gratuită a rezervării. Wizz Air le va pune la dispoziţie pasagerilor de pe zborurile vizate transfer cu autocarul între aeroporturile din Tîrgu Mureş şi cel din Cluj-Napoca în zilele zborurilor. Pasagerii pot opta şi pentru transport propriu între cele două aeroporturi, caz în care cheltuielile de călătorie le vor fi rambursate de către Wizz Air, într-o limită rezonabilă, doar după depunerea unei cereri pe www.wizzair.com/Claims. Autocarele pleacă din Tîrgu Mureș spre Cluj-Napoca cu 4, 5 ore înainte de ora programată de plecare a zborului și din Cluj-Napoca spre Tîrgu Mureș cu 1 oră după aterizarea aeronavei WIZZ la Cluj-Napoca. Pasagerii sunt rugați să verifice pe website-ul WIZZ programul actualizat al curselor de autocar între cele două aeroporturi. Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenient cauzat de această restricţie operaţională şi speră să se revină cât mai curând la programul iniţial”.

 

Pistă reabilitată printr-un împrumut

 

Pe termen scurt însă, reprezentanții Consiliului Județean și cei ai Aeroportului sunt nevoiți să rezolve o problemă știută de doi ani, dar rămasă nesoluționată, în condițiile în care Aeroportul, potrivit afirmațiilor lui Péter Ferenc, rămâne prioritate zero de investiții și de dezvoltare a județului. Potrivit președintelui CJ, în ultimii ani nu au fost efectuate nici reparațiile curente la pistă, deși Aeroportul a primit în ultimii patru ani pentru investiții suma de aproape 18,8 milioane de lei, din care au fost cheltuite doar 5 milioane de lei.
Anticipând o decizie negativă a WIZZ Air, l-am întrebat pe președintele CJ care este planul de rezervă. Răspunsul a fost acesta: “Este același plan de rezervă pe care trebuie să îl urmăm, trebuie să reabilităm pista de decolare pentru că fără această pistă de decolare nu putem să decolăm. Pașii, și în aceste condiții, ar fi aceiași – reabilitarea cât se poate de repede a pistei de decolare, iar după reabilitarea pistei de decolare reorganizarea activității aeroportului”.
Vestea bună este că pista va intra, cel mai probabil, în reparație capitală, studiul de fezabilitate fiind aproape finalizat, singurul aviz care lipsește este cel al Agenției pentru Protecția Mediului, care mai are însă nevoie de un document de la Direcția Apelor Mureș, acte ce se vor obține săptămâna viitoare, iar în luna noiembrie indicatorii tehnico-economici vor fi supuși aprobării plenului Consiliului Județean, după care va putea fi demarată procedura de achiziție publică de lucrări. “Chiar anul acesta, ne dorim să pornim aceste proceduri. Dacă nu avem dreptul de a depune cerere de finanțare din fonduri europene pe acest domeniu (n.a. potrivit Master Planului de Transport, investiții la aeroport ar putea fi realizate doar din 2022), discutând cu colegii consilieri, ne-am asumat să realizăm investiția din fonduri proprii. Asta ar însemna angajarea unui credit de 77 de milioane de lei, suma din studiul de fezabilitate. (…) Noi avem un contract cu operatorul Wizz Air, obiectivul nostru este să funcționeze în siguranță aeroportul pentru că este cu totul altceva ca anul viitor când avem toate licitațiile făcute și închidem aeroportul pentru o perioadă scurtă, de câteva luni, în care refacem pista de decolare sau închidem acum aeroportul și stăm poate peste un an până când facem procedurile și după aceea trebuie să aducem operatorii înapoi”, a declarat Péter Ferenc.
Județul poate suporta această investiție, în condițiile în care gradul de îndatorare este de 7,7 %. “Dacă încheiem un contract de împrumut, se va ridica la maxim 19 %, dacă îl vom lua pe maxim 10 ani, sau 15 %, dacă va fi contractat pe 20 de ani. Avem posibilitatea de a ne îndatora până la 30 %”, a mai precizat șeful autorității județene.
Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE