INTERVIU. Dezvoltarea învăţământului dual, prioritate pentru Maria Precup Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1051 Vizualizări

INTERVIU. Dezvoltarea învăţământului dual, prioritate pentru Maria Precup

Una din preocupările constante ale administraţiei locale a municipiului Reghin, alături de dezvoltarea infrastructurii, a fost şi rămâne implementarea învăţământului dual în cele trei licee locale. În acest sens, reprezentanţii Primăriei municipiului Reghin au efectuat mai multe vizite de lucru în Germania, cu scopul de a imlementa cât mai eficient modelul german şi în „Oraşul viorilor”. Detalii despre acest proiect, dar şi despre alte subiecte de interes pentru autorităţile locale am aflat de la Maria Precup, primarul municipiului Reghin şi totodată preşedintele Organizaţiei de Femei Social Democrate Mureş.

Zi de Zi: Vă propun să începem interviul cu vizita de lucru pe care aţi efectuat-o recent în Germania, pe tema învăţământului dual. Cu ce impresii aţi revenit acasă, la Reghin?

Maria Precup: A fost o vizită în Mannheim, la care au participat şi reprezentanţi ai firmelor multinaţionale care au activitate în România. A fost un eveniment reuşit, este a treia vizită efectuată în Germania, la primele două am fost reprezentaţi de colegul meu de la Investiţii, Cristi Baciu, iar acum fiind vorba de o finalizare a acestor vizite am reprezentat eu municipiul Reghin. A fost o întâlnire foarte eficientă, am avut mai multe întâlniri, inclusiv cu primarul oraşului Mannheim, care are peste 300.000 de locuitori, precum şi cu reprezentanţi ai instituţiilor care implementează învăţământul dual. Acest eveniment a fost organizat în cadrul unui proiect european implementat în ţările străbătute de Dunăre, şi Reghinul este inclus alături de Mureş, Braşov, Sebeş şi Satu Mare, pe problema romilor. Noi am fost incluşi în acest program datorită iniţiativei domnului Sorin Suciu, a Universităţii „Petru Maior” şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş. M-am deplasat în delegaţie împreună cu directorii de licee din municipiul nostru şi cu directorul Şcolii Generale din Petelea, precum şi cu reprezentantul Universităţii „Petru Maior”, domnul profesor Alexandru Pozdârcă, care este şi colaborator al companiei reghinene IRUM. În urma celor două întâlniri anterioare, noi deja am făcut primii paşi pentru dezvoltarea învăţământului dual care înseamnă implicarea agenţilor economici în revenirea şcolilor profesionale pe piaţa muncii. În prezent, poate cea mai mare problemă este lipsa oamenilor calificaţi în toate meseriile. Înainte de a pleca, am decis să organizăm şi noi o întâlnire şi să implicăm Camera de Comerţ şi Industrie Mureş, cu toţi agenţii economici din Reghin, şi nu numai, dar şi cu directorii de şcoli, inclusiv la şcolile generale. Desigur, mizăm şi pe implicarea părinţilor şi intenţionăm să mai organizăm o întâlnire pentru a-i pune la aceeaşi masă atât pe cei care contractează forţa de muncă, cât şi cei care oferă forţa de muncă şi cei care pregătesc forţa de muncă, pentru a avea un ţel comun, să ştim de exemplu dacă facem o clasă de mecanici auto, absolvenţii vor avea unde să muncească.

Zi de Zi: Pe ce mizaţi în reuşita acestui proiect?

Maria Precup: Mizăm pe dorinţa părinţilor de a-şi pregăti copii, pe valoarea cadrelor didactice, precum şi pe existenţa unor ateliere dotate şi pe disponibilitatea agenţilor economici de a pregăti elevii timp de trei ani la locul de muncă. Toată lumea trebuie să fie implicată, iar autorităţilor locale le revine responsabilitatea de a fi intermediar între părţile proiectului şi de a asigura infrastructura necesară. Din păcate, şi ce am avut bun înainte de 1989 am stricat. Am avut ateliere dotate în industria lemnului, în mecanică, pentru pregătirea viitorilor electricieni. Acum probabil că dotarea este depăşită moral, trebuie să facem şi o inventariere, trebuie să aducem utilaje noi, împreună cu agenţii economici să conştientizeze că numai implicându-se şi financiar şi uman putem face acest lucru, deoarece din surse proprii nu o să ne putem permite. Aşa au făcut cei din Mannheim, unde am vizitat mai multe şcoli şi ateliere dotate pentru toate meseriile. Dotarea unui asemenea atelier ajunge până la 100.000 de euro. De asemenea, le mulţumesc agenţilor economici care au decis să se implice deja, să ofere burse suplimentare, pe lângă cei 200 de lei de la Minister, celor care vreau să înveţe o meserie, cărora le oferă şi o masă caldă, echipamente de lucru, transport şi asigurare de sănătate pentru elevii implicaţi în procesul tehnologic. Desigur, cei care fac practică la un agent economic unde condiţiile sunt conform aşteptărilor, sigur îşi vor dori să se angajeze ulterior. Aşa e în Germania, iar noi trebuie să începem ca împreună cu factorii enumeraţi anterior să trecem la treabă: inventarierea necesarului pentru forţa de muncă, disponibilitatea agenţilor economici de a investi în pregătirea tinerilor, dotarea atelierelor şi a cadrelor didactice pregătite profesional pentru practica elevilor.

Zi de Zi: În ce stadiu vă aflaţi în prezent cu proiectul?

Maria Precup: Este demarat, avem clase profesionale la cele trei licee din Reghin, dar problema e că nu avem, deocamdată, clase complete. În primul rând, trebuie să lucrăm şi cu concepţia, cu prejudecata părinţilor, ca să aibă încredere să îşi dea copii la o şcoală profesională. Ne vom întâlni cu oamenii de afaceri, împreună cu reprezentanţii Camerei de Comerţ, ai Casei de Educaţie Reghin şi ai profesorilor, pentru a vedea de unde să începem ca să mergem mai departe, la întâlnirea cu părinţii şi elevii. Trebuie să redăm Cluburilor Copiilor importanţa pe care o merită pentru că acolo copii mici îşi descoperă aptitudini pentru unele meserii. După şcoala profesională, studiile vor putea fi echivalate, iar elevii care au aptitudini şi disponibilitate vor putea studia mai departe, pentru a-şi lua Bacalaureatul şi chiar pentru a-şi desăvârşi studiile la o universitate de profil, pentru a deveni de exemplu ingineri. Tot în Germania s-a discutat şi despre problema şcolilor postliceale, care dădeau maiştri, deoarece probabil că un inginer nu întotdeauna are disponibilitatea de a se implica în învăţământ, iar maiştri ar putea prelua această activitate importantă.

112

Zi de Zi: Transmiteţi vă rog un mesaj părinţilor despre importanţa învăţământului dual…

Maria Precup: Din experienţa noastră şi din rezultatele pe care le avem la absolvirea celor 12 clase, ştim că promovabilitatea la Bacalaureat este relativ mică. Vă rog frumos să nu aveţi reţineri în a vă da copii la o şcoală profesională care le deschide poarta către angajare în ţară, în Reghin, în zonă, în Mureş, dar şi în străinătate, decât să absolve 12 clase, să nu aibă bacalaureatul, să stea în şomaj şi să aibă probleme în a-şi găsi un loc potrivit de muncă. Dacă elevul va demonstra că îşi poate depăşi calitatea de meseriaş îşi va putea echivala studiile cu liceul şi pe urmă să meargă cu şanse mari la o şcoală tehnică pentru a-şi desăvârşi educaţia.

Zi de Zi: Recent, cu ocazia Târgului Tehnic Internaţional de la Bucureşti, municipiul Reghin a devenit membru al Consorţiului Româno-German Reghin Aerospace. Ce prevede acest consorţiu proaspăt înfiinţat?

Maria Precup: E vorba de aceeaşi zonă din Germania. Au descoperit că la Reghin, după anii 50, au fost construite primele aeroplane sau aparate de zbor de mici dimensiuni şi unul din inginerii care s-a ocupat de aceste activităţi la fostul IPL a plecat în Germania. Am semnat formarea unui consorţiu din care face parte şi administraţia locală, unul dintre obiective fiind înfiinţarea unui micro-centru de cercetare în Reghin şi apoi chiar o fabrică în zona industrială, în care să implice pentru părţi componente, toţi agenţii economici din zonă, să aducem industria mică pentru aeroplane de mici dimensiuni cu consum electric, bio, cu motoare electrice, inclusiv drone, să le construim în Reghin, să aducem forţă de muncă specializată şi agenţi economici care să coopereze în construirea de aeroplane. La semnarea documentelor au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei. Primul pas este aşadar făcut, urmează să stabilim o locaţie pentru celula de cercetare, în care să fie implicată atât partea germană cât mai ales partea română, ţinând cont că avem resursă umană de înaltă calificare.

Zi de Zi: În urmă cu şase luni aţi dezvăluit într-un interviu pe care mi l-aţi acordat tot mie, că mai aveţi de reabilitat/modernizat aproximativ 40 de străzi din municipiu. Care e în prezent situaţia din acest punct de vedere?

Maria Precup: În primul mandat am asfaltat 40 de străzi. Anul acesta, în perioada de după alegeri această activitate a fost mai greu de realizat deoarece s-a schimbat sistemul de achiziţii, şi nu numai. Nu se mai poate face nimic fără a avea, negru pe alb, situaţia juridică exactă a străzilor, am avut licitaţii pe străzi unde a trebuit să sistăm lucrările deoarece am descoperit că nu toate erau în domeniul public şi atunci unele proiecte s-au regândit. Am descoperit şi probleme la reţelele de canalizare şi de apă. Astfel, ne-am apucat să facem, curăţenie la infrastructură şi cel mai mare accent a fost pus pe proiecte şi pe partea juridică a domeniului public, pentru a putea continua modernizările străzilor şi desigur pentru a accesa fondurile necesare. Axarea noastră a fost pe străzile mărginaşe, cum e strada Muncitorilor, strada Câmpului, străzile din Apalina, Cimitirului, Margaretelor, şi alte străzi care au rămas neasfaltate. Pentru strada Muncitorilor a fost făcută şi licitaţia, au început să facem şi demersurile pentru a începe lucrările, dar din păcate am avut probleme cu reţelele de canalizare şi a venit destul de vreme iarna. Luna octombrie a fost rece şi condiţiile meteorologice nu au permis demararea lucrărilor, astfel încât acestea au fost amânate pentru primăvara anului viitor. Am asfaltat în schimb străzile mai uşoare, cum sunt Kiss Zoltan, Lăcrămioarei, Pădurii, Călimani, Mioriţei, Trandafirilor şi Castelului, unde am rezolvat şi infrastructura de canalizare. Pe strada Muncitorilor e rezolvată infrastructura, iar pasul următor e asfaltarea. Pe strada Gurghiului şi strada Iernuţeni sensul giratoriu pe care credeam că o să îl finalizăm nu am reuşit să în terminăm deoarece avem un monument istoric pentru care nu avem aprobare de la Comisia de Monumente istorice. Trebuie să aşteptăm aprobarea şi suntem nevoiţi să amânăm lucrările, aşa cum am păţit şi cu Parcul Central. Trebuia să începem lucrările în mai – iunie, dar proiectul s-a blocat la Comisia de Monumente Istorice. Era făcută şi licitaţia, şi toată strategia. Acum trebuie să facem nişte studii suplimentare deoarece se presupune că acolo ar fi fost o biserică subterană, ceea ce e exclus după părerea mea, deoarece se ştie că acolo era doar o piaţă de comercializare a produselor agricole, dar aşa ne cere Comisia şi ca atare suntem nevoiţi să regândim proiectul.

Zi de Zi: Dar proiectul pieţei agro-alimentare, în ce stadiu se află?

Maria Precup: Am făcut toate demersurile, am trecut de toate comisiile, urmează ca CNI – Compania Naţională de Investiţii să facă licitaţia pentru proiectul tehnic şi pentru lucrarea în sine.

Zi de Zi: Cinematograful nou?

Maria Precup: E un proiect la care au apărut probleme cu proiectanţii, deoarece proiectul a fost analizat de o comisie de evaluare care ne-a solicitat să adaptăm unele lucruri după tragedia de la Colectiv. E nevoie de o regândire a proiectului, cu studiu de fum, dar şi sursă proprie de apă şi energie electrică în cazul în care se întâmplă un incendiu.

Zi de Zi: Blocul de locuinţe sociale?

Maria Pecup: S-a amânat pentru anul viitor pentru că se lucrează la PUZ. Ţinând cont că este vorba despre un imobil amplasat în zona industrială, avem o problemă cu magistrala care alimentează oraşul cu apă, şi deocamdată nu avem avizul de la Aquaserv şi de la Electrica. Sperăm ca în 2017 să rezolvăm situaţia şi să trecem la faza de achiziţii.

Zi de Zi: Ce alte proiecte aţi finalizat sau avei în perspectivă?

Maria Precup: Am finalizat clădirea Poliţiei Locale, locul fiind la un moment dat ca un grajd. Acum se dotează cu mobilier şi arată mai bine chiar decât clădirea principală. Un alt proiect reuşit este creşa, unde ne mai trebuie doar finalizările de exterior şi dotarea. Avem foarte mulţi beneficiari care aşteaptă funcţionarea noii creşe şi sper ca la începutul anului viitor să funcţioneze. Acum ne ocupăm cu demararea procedurilor de selecţionare a personalului. Totodată, am avut foarte multe alocări bugetare pentru toate instituţiile de învăţământ, pentru instituţiile de cultură, dar şi în sănătate. Am alocat buget pentru un nou centru UPU, deoarece clădirea spitalului fiind în proces de retrocedare nu putem investi în ea. În paralel scriem un proiect pentru construirea unui spital nou la Reghin, iar în acest sens semnalele de la Compania Naţională de Investiţii sunt pozitive. Totodată, avem în perspectivă construirea unei baze noi de agrement „Avântul”, cu un bazin de înot acoperit, un teren sintetic şi tot ceea ce înseamnă o bază sportivă modernă. Avem foarte mulţi tineri care doresc să facă sport şi avem şi performanţe în acest sens.

Zi de Zi: Care este relaţia dumneavoastră cu membrii Consiliului Local al municipiului Reghin?

Maria Precup: Îmi doresc să am o întâlnire neoficială cu consilierii, pentru a pune bazele unei strategii pe care să o realizăm împreună, care să vizeze atragerea de investiţii în municipiul Reghin. Chiar dacă în Consiliul Local sunt şi lupte politice, eu consider că este util să mă consult cu absolut toţi consilierii, de la toate partidele politice, să facem o strategie de dezvoltare a municipiului Reghin pe termen lung, indiferent cine va conduce municipiul. Sunt deschisă să realizăm împreună această strategie, indiferent de apartenenţa noastră politică, astfel încât aceasta să fie utilă pentru viitorii conducători ai municipiului Reghin. Doar existând o asemenea strategie pot fi elaborate proiecte pe termen mediu şi lung.

Zi de Zi: Prima ninsoare din această iarnă a avut loc, motiv pentru care vă rog să ne spuneţi care este situaţia la Reghin în privinţa gestionării activităţii de deszăpezire.

Maria Precup: Continuăm ceea ce am decis în primii ani ai mandatului meu. Avem o secţie de Drumuri şi Poduri unde lucrează 40 de colegi. Avem oameni de specialitate, precum şi dotarea necesară, motiv pentru care nu am externalizat acest serviciu. Am achiziţionat material necesar antiderapant, suntem pregătiţi şi împreună cu colegii am întocmit deja un plan de bătaie, pe trei ture zilnice de câte opt ore. Împreună cu aparatul de specializate de la secţia Drumuri şi Poduri şi de la Zone Verzi vom face faţă acestei activităţi.

113

Zi de Zi: Cu voia dumneavoastră vă propun să trecem la câteva întrebări politice. După părerea dumneavoastră, ce îşi doresc reghinenii de la viitorii parlamentari de Mureş?

Maria Precup: Partea politică e una în care fără să vreau sunt foarte implicată. E o fază care nu întotdeauna îţi aduce satisfacţii însă datorită cetăţenilor din jurul meu am puterea să merg mai departe şi sunt de părere că trebuie să avem parlamentari aplicaţi şi aplecaţi asupra problemelor cetăţenilor. În perioada Guvernului Ponta de exemplu am avut foarte multe realizări, deoarece am avut o relaţie apropiată cu acest Guvern şi orice cerere am avut am adus şi sursele necesare pentru a investi, aşa după cum se vede oraşul nostru arată bine, instituţiile de cultură şi de învăţământ au fost susţinute şi sper ca acest lucru să se întâmple şi în viitor. În acest an din păcate nu am primit nicio finanţare de la Guvernul actual, avem surse proprii cu care ne descurcăm şi spre durerea mea nici fonduri europene nu am putut să accesăm. În prezent, ne poziţionăm pe scrierea de proiecte, în speranţa accesării de fonduri necesare dezvoltării comunităţii, fonduri necesare pentru completarea bugetului propriu.

Zi de Zi: Faceţi vă rog o caracterizare a listei de candidaţi propusă de PSD Mureş la alegerile parlamentare din decembrie…

Maria Precup: Lista candidaţilor a fost aprobată în unanimitate de către organizaţiile noastre, este o listă care îmbină armonios oamenii noi cu cei experimentaţi. De exemplu, domnul Florin Buicu, candidat pe locul 1 la Camera Deputaţilor, are deja un mandat de deputat, este preşedintele Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor şi a avut rezultate deosebite, motiv pentru care trebuie să îl susţinem în continuare, iar cei care sunt pe listă pe locuri eligibile, şi nu numai, sunt oameni de foarte bună calitate, în care avem încredere că o să ne reprezinte. Este important ca Partidul Social Democrat să câştige alegerile pentru că este partidul care se ocupă de majoritatea poporului nostru. Numai o politică social-democrată poate cuprinde toate pârghiile care ne pot duce la o creştere a nivelului de trai pentru toţi oamenii. E o certitudine că măsurile luate de Guvernul Ponta nu au fost doar măsuri sociale, ci au vizat şi stimularea investiţiilor. Nu poţi lua măsuri sociale dacă nu ai şi venituri generate deopotrivă de marii şi micii întreprinzători, dacă nu ai pârghii pentru dezvoltarea economiei, pentru a genera venituri care să rezolve problemele sociale. Subliniez, de asemenea, că termenul de probleme sociale nu înseamnă doar oameni fără locuri de muncă, înseamnă şi educaţie, sănătate, un trai decent şi un salariu care să îţi ofere demnitatea de cetăţean şi de român.

Zi de Zi: Social-democraţii sunt pentru majorarea salariilor din România. Ce argumente sunt pentru ca acest demers să devină realitate?

Maria Precup: Se cunoaşte foarte bine că după guvernarea Boc, Guvernul Ponta a redat veniturile tuturor cetăţenilor care au fost victimele reducerilor cu 25% şi a altor restricţii. Actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a fost foarte pus la zid pentru renunţarea la cele 102 de taxe, a fost condamnat pentru majorarea salariilor cu 15 sau cu 25%, a fost acuzat că a făcut toate acestea din raţiuni politice. Nu e aşa, nu au fost acţiuni politice. PSD ar fi făcut aceste lucruri dacă ar fi rămas la guvernare, mă refer aici la Legea salarizării unice, şi nu mai erau comentarii. A trebuit să plece Victor Ponta şi să punem la sertar Legea salarizării, aşa că trebuiau luate măsuri urgente, de exemplu pentru a păstra medicii în ţară. Chiar discutam în Germania despre următorul aspect: ce se întâmplă cu cheltuielile statului român pentru miile de doctori care pleacă şi care produc plusvaloare în ţările în care merg? Nemţii au recunoscut că avem dreptate să cerem acest lucru ţărilor europene, respectiv stabilirea unor reguli în acest sens. Libera circulaţie a cetăţenilor e normală, dar trebuie ţinut cont de faptul că statul român cheltuie sume enorme cu pregătirea cadrelor medicale, şi nu numai, şi acestea generează venituri în ţările dezvoltate. Noi rămânem cu cheltuiala, ei cu serviciile oamenilor noştri. E nevoie să îi motivăm pe oameni să rămână în România. Ei sunt patrioţi, dar sunt nevoiţi să plece pentru de exemplu un doctor are nevoie permanentă de specializare. La fel şi un profesor, şi alte categorii profesionale care au salarii foarte mici şi ca atare motivaţie slabă de a lucra în România. Partidul Social Democrat îşi doreşte ca oamenii pregătiţi să rămână în ţară şi să aibă salarii decente. Un exemplu concret în privinţa situaţiei actuale sunt chiar eu, cu ocazia vizitei din Germania le-am spus gazdelor noastre că eu am salariul sub 1.000 de euro, în condiţiile în care bursele elevilor din Germania depăşeşte 1.000 de euro. Nu le-a venit să creadă…

Zi de Zi: În încheiere, aveţi vreun mesaj pentru locuitorii municipiului Reghin?

Maria Precup: Sper că aşa cum majoritatea cetăţenilor au fost alături de mine în alegerile de până acum, îi rog şi acum să fie alături de mine şi de Partidul Social Democrat la alegerile din 11 decembrie, astfel încât PSD să aibă din nou un scor bun la Reghin. Numai dacă avem un Guvern deschis la problemele comunităţii putem avea şi rezultate pe măsură…

A consemnat Alex TOTH

 

(Comandat de PSD Mureş, executat de Transilvania Grup Business SRL, cod unic de identificare AEP 11160007)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE