Home / Sport / Popicarele mureșene, un pas important spre „sferturi”

Popicarele mureșene, un pas important spre „sferturi”

Distribuie

Campioana României la popice feminin Electromureș Romgaz Târgu-Mureș a făcut sâmbătă un pas important pentru calificarea în „sferturile” Ligii Campionilor. Echipa antrenorilor Orosz István și Seres Jozsef a învins pe arena proprie cu 7-1 echipa KS Alfa-Vektor Tarnowo Podgorne din Polonia. Echipa mureșeană a câștigat cu 5-1 la înâlniri directe, 18-6 la manșe și 3228-3059 la numărul de popice doborâte, primind și cele 2 puncte suplimentare. Meciul nu a fost lipsit de emoții până spre final, dar valoarea și experiența mureșencelor și-au spus cuvântul.

Primul schimb a adus și primele două puncte de echipă singurei reprezentante a României promovată în cea mai importantă întrecere europeană intercluburi. Pe arenă au evoluat Duka Tilda și Alina Suciu, jucătoarele cu cele mai valoroase rezultate în cadrul Cupei Mondiale, unde mureșencele au ratat de puțin calificarea directă în „sferturi”. Prima a avut-o ca adversară directă pe Izabela Torka, iar a doua pe sora acesteia, Veronika Torka. Deși cu rezultate mult sub valoarea lor obișnuită, ambele mureșence au câștigat câte trei din cele patru manșe și punctul pentru echipă. Cu un inexplicabil trac pentru experiența lor, jucătoarele gazdelor au profitat și de emoțiile adversarelor, luând și un avans de 25, respectiv 51 de bețe și 6-2 la manșe după primul schimb. Tilda a învins cu 526-501, iar Alina cu 516-465 p.d.

dsc_0102Schimbul doi a adus și singurul punct al oaspetelor, dar și cel mai valoros rezultat al partidei. În zi mai puțin fastă, Alexandrina Rodica Bornert a câștigat două manșe, dar finalul sub așteptări, cu o manșă de doar 110 popice, i-a adus victoria polonezei Aleksandra Bonk cu 502-518, punct obținut cu avantaj de 16 popici, datorită diferenței de 23 de „bețe” din ultima rundă. Colega sa, Adela Ban reușea în schimb cel mai valoros rezultat al întrecerii, performanță răsplătită de președintele clubului, Ioan Stan (foto). Ea a câștigat duelul cu Dominika Zygarlowska cu 578-528 p.d., fiind singura jucătoare care a câștigat toate cele patru manșe și a reușit manșa cu cel mai mare rezultat (153).

Emoții îndepărtate de valoare și experiență

După cele patru perechi, mureșencele conduceau cu 3-1 la puncte de echipă și 110 popici doborâte în plus. Victoria era foarte aproape, dar o surpriză nu era exclusă. Aceasta a fost la un moment dat chiar aproape de a se produce. La gazde au intrat în joc cele mai experimentate jucătoare: Doina Baciu și Gyéresi Anna. Prima a câștigat primele două manșe la 2, respectiv 9 popice în întâlnirea cu Izabela Gwoydzinska. Pentru a obține punctul, mai avea nevoie de o manșă, sau de un total superior, în caz de 2-2 la manșe. Poloneza a renăscut și a câștigat manșa trei la diferență de 20, avantaj de 9 la total. În paralel, pe celelalte două piste, colega sa reușea același lucru cu Liwia Strzelczak. Diferența aparent insurmontabilă de 45 de popice a lui Aniko după primele două manșe a fost la un moment dat în manșa a treia redusă la puțin peste 10 și mai era de jucat. Cele două „veterane” și-au adunat puterile și au încheiat victorioase nu doar manșa care le aducea punctul, ci și la total. Baciu a câștigat cu 552-537 p.d., iar Gyéresi cu 554-510 p.d.

dsc_0100O înfrângere din partea celor două putea duce scorul la un 5-3 care reducea șansele de calificare pentru returul din Polonia, care va avea loc în 10 decembrie.

 

De asemenea, verificati

Voleibalistele de la CSU, bătălie pentru rămânerea în prima ligă

Distribuie Echipa de volei feminin din cadrul CSU Târgu Mureș a jucat un meci din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.