FOTO: 1 Decembrie sărbătorit împreună
2 decembrie 2016Horea Soporan, candidatul PSD Mureș pentru Senatul României a participat joi, 1 decembrie, la manifestările din Târgu-Mureș prilejuite de celebrarea Zilei Naționale a României.
“La mulţi ani, România, la mulţi ani tuturor românilor, la mulţi ani tuturor celor care simt româneşte! Aniversăm azi 98 de ani de când, la Alba Iulia, s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România; practic, actul de naştere al statului român modern. N-o să detaliez aici circumstanţele în care s-a înfăptuit Marea Unire. Aş dori doar să subliniez un lucru mai puţin ştiut şi pe care presa nu prea-l spune, din varii motive: unirea din 1918 a fost posibilă, în primul rând, graţie faptului că românii din Transilvania au înfiinţat un organ politic central, cu rol de coordonare a demersurilor unioniste: Consiliul Naţional Român Central. Acesta s-a înfiinţat în octombrie 1918 (culmea, la Budapesta!) şi a planificat şi organizat toate acţiunile premergătoare desăvârşirii Unirii.
Pentru mine, ca social-democrat, e o mândrie faptul că în componenţa acestui Consiliu Naţional Român Central au figurat, alături de şase membri ai Partidului Naţional Român, şase membri ai Partidului Social-Democrat: Iosif Jumanca, Ion Flueraş, Tiron Albani, Enea Grapini, Bazil Surdu şi Iosif Renoiu. Un motiv în plus să îndrăznim cu toţii să credem în România social-democrată de mâine”, a declarat Horea Soporan pentru cotidianul Zi de Zi.
Lasă un comentariu