Invitaţie la spectacolul „Asta-i Sară, Sară Sfântă”
16 decembrie 2016Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică (CJCTEA) Mureş şi Televiziunea Târgu-Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş, organizează evenimentul cultural “E vremea colindelor” în cadrul căruia se va desfăşura cea de-a XXXVI-a ediţie a prestigiosului festival de colinde şi obiceiuri de iarnă „Florile Dalbe Flori de Măr” şi Spectacolul aniversar de tradiţii şi colinde româneşti de Crăciun şi Anu Nou „Asta-i Sara, Sară Sfântă”, ediţia a-X-a, manifestare cultural-artistică ce urmăreşte păstrarea şi valorificarea colindelor şi obiceiurilor populare din preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou şi de a le transmite urmaşilor într-o strictă autenticitate şi specificitate locală.
Colindele şi obiceiurile tradiţionale de iarnă s-au păstrat la loc de cinste în cultura şi sufletele românilor, astfel încât anul acesta, evenimentul cultural se va desfăşura în data de 18 decembrie, în Sala Mare de Spectacole a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, începând de la orele 17.00.
“Ne vor colinda 11 grupuri de colindători veniţi din judeţul Mureş: Grupul de colindători din Uila, comuna Batoş, Grupul de colindători „Cerghizana” din Cerghid, Grupul de colindători „Hodăceana” din Hodac, Grupul de colindători „Ţogorenii”, Grupul de colindători „Coroniţa” din Solovătru, Grupul de colindători „Amintiri din strămoşi” din Idicel Pădure, comuna Brâncoveneşti, Grupul de colindători „Dor” şi „Doruleţ” a Şcolii Populare de Arte din Târgu-Mureş, Grupul de colindători „Urmaşii dacilor” din Şerbeni, comuna Beica de Jos, Grupul de colindători „Graiul Câmpiei” din Sărmaşu, Grupul de colindători „Cununiţa” din Târgu-Mureş şi Grupul de colindători din Bahnea. Festivalul va fi prezentat de domnul Mihai Naşca – realizator emisiuni la Televiziunea Târgu-Mureş, coordonator artistic al evenimentului: Naznan Anna”, a precizat Iuliu Praja, director-manager al CJCTEA Mureş.
Lasă un comentariu