Home / Social / Vin ninsorile în județul Mureș

Vin ninsorile în județul Mureș

Distribuie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 27 decembrie, o atenționare Cod galben de ninsori viscolite în zone montane din 23 de județe, valabilă din această seară până joi dimineață, informează AGERPRES.
Conform sursei citate, zonele vizate de atenționare sunt: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Sălaj și Caraș-Severin.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 decembrie, ora 20:00 — 29 decembrie, ora 10:00, în toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent și vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși 60 — 70 km/h, iar pe creste 80 — 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada.
De asemenea, intensificări ale vântului și precipitații în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala și în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice și sud-estice.
ANM precizează că, începând cu data de 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest, iar vântul va continua să prezinte intensificări îndeosebi în sud-est.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.