Home / Eveniment / Cutremur cu magnitudinea 5,3 grade în zona Vrancea, resimţit la Bucureşti și în alte orașe

Cutremur cu magnitudinea 5,3 grade în zona Vrancea, resimţit la Bucureşti și în alte orașe

Distribuie

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit, miercuri, pentru a doua oară, magnitudinea şi adâncimea cutremurului produs în zona Vrancea la ora 1.20. Iniţial, magnitudinea fusese stabilită la 5,2, apoi la 5,4, iar ulterior a fost fixată la 5,3, în timp ce adâncimea fusese inţial la 100 de kilometri, ulterior 97 de kilometri pentru ca apoi să fie rectificată la 98,9 kilometri, potrivit News.ro. Potrivit ultimelor date publicte de către INFP, cutremurul înregistrat miercuri, la ora 1.20, în zona Vrancea, s-a produs la adâncimea de 98,9 de kilometri şi a avut magnitudinea 5,3. Cele mai apropiate localităţi de epicentru sunt Nereju, Paltin şi Valea Neagră, conform sursei citate. „A fost un cutremur intermediar. Nu a avut nicio replică, dar a avut două mişcări. De obicei, cutremurele intermediare nu dau replici”, au declarat reprezentanţii INFP pentru News.ro.

 

De asemenea, verificati

FOTO – Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică. „Astăzi puteți face imposibilul posibil”

Distribuie Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică va avea loc anul acesta, 2024, la Târgu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.