Peste două milioane de euro pentru construcția podului din Târnăveni Administratie
  • teodora.mindru
  • 1 comentarii
  • 413 Vizualizări

Peste două milioane de euro pentru construcția podului din Târnăveni

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, a anunțat vineri, 6 ianuarie, pe pagina sa de Facebook, că Târnăveniul a primit peste 2 milioane de euro pentru construcţia podului rutier peste râul Târnava Mică.
„După o muncă de patru ani de zile, am reuşit semnarea contractului prin care municipiul Târnăveni primeşte de la Guvernul României peste 2 milioane de euro, pentru construcţia podului rutier nou peste râul Târnava Mică. Acest proiect este unul de importanţă capitală pentru oraşul nostru. Podul de la intrarea în oraş a fost construit acum 105 ani şi a devenit un real pericol, atât pentru siguranţa rutieră, cât mai ales în cazul unor inundaţii. Le mulţumesc pentru sprijinul acordat fostului premier Dacian Cioloş, fostului vice prim-ministru al României, Vasile Sebastian Dâncu, dar şi actualului ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, care au înţeles importanţa demersului nostru. Conform contractului, semnat în 22 decembrie, valoarea totală a investiţiei este de 9.076.697 lei şi este cuprinsă în Programul naţional de dezvoltare locală pentru judeţul Mureş, perioada 2016-2020”, a afirmat primarul Sorin Megheșan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Domn primar, acum chiar că e cazul.. chiar nu vede nimeni ca la BOBOHALMA drumurile sunt reabilitate ca-n vremea lui Gheorghe Sincai ? Asfalteaza-le omule altfel e bai mare bai chiar Baia Mare, să nu mai zic de șanțuriler care fac reclamă la prăpastii.

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE