”Frumos”, premiera începutului de an la Compania „Tompa Miklós” Cultură
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 197 Vizualizări

”Frumos”, premiera începutului de an la Compania „Tompa Miklós”

Prima premieră a Companiei „Tompa Miklós” din anul 2017 va avea loc miercuri, 11 ianuarie, ora 19:30 la Sala Mică cu spectacolul Frumos / Szép de Jon Fosse, în regia lui Adi Iclenzan. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii András Korpos, Miklós Levente Ördög, Orsolya Moldován, Annamária Biluska și tinerii Krisztina Barabás și László Nagy. Personajele lui Fosse sunt caractere blocate în confuzie, nesiguranţă şi disperare. În interiorul lor s-au acumulat prea multe lucruri nespuse, speranţe neîmplinite, posibilităţi pierdute, ce nu vor ieşi la suprafaţă, însă le vor măcina interiorul într-un mod vicios. Vieţile lor se află într-o deziluzie, acel moment în care se pare că viitorul nu le oferă nimic. Pentru ei lumea devine din ce în ce mai îngustă, cu tot mai puţine posibilităţi. Trecutul îndepărtat este singurul loc care dă iluzia de o viaţă semnificativă şi veselă. Povestea spectacolului este construită în jurul încercărilor acestor personaje – prin reînvierea trecutului se pot reîntoarce într-o vreme, într-un loc, în care ”atunci” şi ”acolo” totul era Frumos. Nu este un proces conştientizat sau unul presupus, este doar o reacţie forţată împotriva răului care nu vrea să dispară. Eforturile lor sunt fără putere şi conţinut, nu au un scop – rămân doar o iluzie Frumoasă. Drama lui Fosse este poetică prin modul în care ignoră orice fel de lirism, creând o lume din incertitudine. Fosse nu permite personajelor să vadă ce se întâmplă în celălalt, în acest fel îndemnându-ne pe noi să ne întrebăm întrebările lor: De ce facem ceea ce facem ? De ce spunem ceea ce spunem ? De ce nu acţionăm şi doar vorbim ? De ce tăcem şi mai bine fugim ? Unde dispare inocenţa şi bucuria ? Ce se ascunde sub Frumos ? Spectacolul jucat în limba maghiară este supratitrat în limba română. Următorul spectacol va avea loc joi 12 ianuarie, ora 19:30, la Sala Mică. Biletele se pot procura la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (luni-vineri orele 12:00-17:30), la caseria din incinta Teatrului Naţional Târgu-Mureş (luni-vineri orele 9:00-15:00 şi înainte de spectacol), și online pe www.biletmaster.ro.

Foto: Rab Zoltan

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE