Home / Comune / FOTO: Mare bal mare de Sfântul Ioan la Lunca Tecii

FOTO: Mare bal mare de Sfântul Ioan la Lunca Tecii

Distribuie

img_0059Tradiţia începutului de an la Lunca Tecii, de Bobotează şi Sfântul Ioan se leagă de Balul Ionilor, eveniment de tradiţie pentru luncani care,  sâmbătă, 7 ianuarie 2017 au marcat un nou moment de sărbătoare. Vestea balului a fost adusă oamenilor din sat de către călăreţi, cei care  au dat de ştire pe uliţele satului despre bal, găzduit și de această dată de Căminul Cultural din Lunca. img_0068Locul de adunare al călăreţilor a fost centrul comunei, în faţa primăriei de unde, călăreţii au pornit să anunţe satul despre Balul Ionilor. Tradiţia spune că starostele, cel mai bun de gură este primit de către gazde cu un colac pus pe o găleată plină cu apă. Călăreţii îşi aleg un port drapel, un călăreţ care merge în faţă, el duce steagul de-alungul satului şi el ia colacul de pe găleată oferit de gazde. La ceilalţi călăreţi, gazda care îi primeşte, la fiecare cal pune un colac mai mic. Ei fac apoi o chemare la bal gazdelor, merg prin tot satul şi dau de veste oamenilor despre bal. Oamenii ies la poartă cu un pahar de vin sau țuică, cu o prăjitură, cu o pască, îi întâmpină cu drag şi se bucură atunci când îi văd frumos îmbrăcaţi în costume populare. img_0070”Mă simt onorat când mă uit în jur și văd atâta lume prezentă, alături de consilierii din Lunca, care au onorat și în acest an tradiția începutului de an din comună. Suntem la cea de a șasea ediție a acestui tradițional bal al Ionilor de la Lunca Tecii. Tradiția acestui bal a fost reluată după 1990, de către un fost coleg de liceu și facultate, inginerul Moraru, cel care a dat de fapt tonul continuării acestei tradiții, fapt care s-a consumat vreme de zece ediții. A urmat o pauză de câțiva ani după care am reluat tradiția Balului Ionilor. Acum suntem la cea de a șasea ediție, în acest format nou, tradiție pe care sperăm să o ducem mai departe , iar cei care vin după noi să o cinstească și să o continuie. Încă de la reluarea acestui obicei am fost primarul comunei Lunca, la fel cum sunt și acum, printre prioritățile mele fiind și păstrarea și continuarea acestui frumos obicei”, a declarat Teodor Vultur, primarul comunei Lunca.

Nu vor dispărea niciodată cântecele și dansurile”

Sărbătoarea de la Lunca vine să certifice faptul că tradiția este în continuare respectată de luncani, munca de peste an fiind precedată la fiecare început de an de un moment de sărbătoare.”Țăranul român întotdeauna a știut să se distreze iarna, la fel cum a știut să lucreze în celelalte perioade din an. Satul reprezintă de fapt civilizația românească, aici s-au păstrat atât de multe valori spirituale, morale și culturale cum ar fi cântecele, dansurile, costumele și obiceiurile populare. Balul Ionilor de la Lunca, chiar dacă nu are o tradiție foarte veche, reprezintă speranța că în continuare costumul popular va fi purtat, că nu vor dispărea niciodată cântecele și dansurile populare. Acest bal reprezintă nu doar un moment de sărbătoare ci și un mijloc de socializare a tuturor celor care vin de la orașe si sate. Balul adună împreună oameni de la orașe și sate,  să se distrăm ca la carte”, a declarat Teodor Chiciudean, consilier local, directorul Școlii Gimnaziale din Lunca.img_0080

Distracție până-n zori

15941562_1481193335259210_1786573825_nO dată trecut testul colacului, călăreții satului au pornit să anunțe în tot satul despre balul care urma să înceapă seara, chemarea ”Oameni buni de omenie, vă poftim la veselie. În ziua de Bobotează, se cântă și se dansează. La Căminul Cultural, se va ține mare bal. Vă chemăm pe toți la bal, în costum tradițional” a răsunat pe ulițele satului. După ce vestea despre Balul Ionilor a fost dată în tot satul, lumea s-a retras la casele lor aşteptând seara marelui bal. Spre seară Căminul Cultural s-a umplut de lume, îmbrăcați în port popular și gata de a petrece toată noaptea. 15970230_1481193318592545_1117633150_nMuzica a colorat atmosfera de veselie asigurată de Sorin Pantea, Maria Neag și formația Transilvania. Nu a lispit din oferta balului tradiționala tombolă, care a completa distracția care s-a întins până spre dimineață.dsc_2224dsc_2235img_0057dsc_2239dsc_2246dsc_2231dsc_2233img_0065dsc_2220img_0074img_0076img_0079img_0081img_0084img_0089img_009615942468_1481193345259209_1085530721_n15941609_1481193328592544_1742346043_n


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Bernadette Szocs, început fulminant la WTT Champions Incheon 2024

Distribuie Mureșeanca Bernadette Szocs a avut un început fulminant la WTT Champions Incheon 2024. Potrivit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.