Home / Politic / Urcanexit
444

Urcanexit

Imediat după depunerea dosarelor de către partide, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană 28 Mureş a respins candidatura lui Florin Urcan, aflat pe poziţia a doua pe lista de candidaţi ai PNL.

Decizia BEJ Mureş a avut la bază rămânerea definitivă a raportului de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care s-a constatat că deputatul s-a aflat în stare de incompatibilitate pe vremea când era primar al oraşului Luduş, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012. Ulterior, Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins şi apelul lui Urcan, în cazul contestaţiei formulate împotriva deciziei BEJ Mureş, prin care nu i-a fost înregistrată candidatura pe poziţia a doua pe lista de candidaţi ai PNL, după ce a rămas definitiv raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) prin care s-a constatat că deputatul s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Decizia Curţii de Apel Târgu-Mureş a fost definitivă, astfel că lista de candidaţi a PNL la Camera Deputaţilor a cuprins nouă persoane, iar locul 2 pe listă deţinut de Florin Urcan i-a revenit candidatului de pe locul al treilea, respectiv Mara Togănel. Acest moment al debutului de campanie şi mai ales deznodământul alegerilor, presupun întrebări care ar putea elucida o parte din misterele campaniei: Dacă ar fi candidat Florin Urcan, s-ar fi implicat Dorin Florea cu adevărat în campanie? Ar fi adus candidatura lui Urcan o implicare mai mare a anumitor primari liberali? Dacă Florin Urcan ar fi ajuns deputat, mai era loc şi pentru Marius Paşcan? Întrebările sunt instrumente de analiză, probabil, în laboratoarele partidelor pentru ciclurile electorale viitoare.

Castana fierbinte de sub pista Aeroportului

A doua săptămână a cursei electorale a marcat un eveniment care avea potenţialul de a deveni tema centrală a campaniei: Wizz Air a luat decizia de a muta toate cursele de pe Aeroportul Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, pentru o perioadă de două săptămâni. Ulterior, situaţia s-a complicat şi unicul operator de curse comerciale de pe Aeroportul Transilvania anunţa prelungirea absenţei de la Târgu-Mureş până în ianuarie şi mai apoi până când situaţia pistei se va reglementa complet. Conducerea Aeroportului, asigurată de Peti Andras a susţinut că: “Decizia Wizz Air subliniază, încă o dată, nevoia imperativă a unei reparaţii capitale a pistei Aeroportului Internaţional „Transilvania” Târgu-Mureş. În acest sens conducerea aeroportului împreună cu Consiliul Judeţean Mureş vor întreprinde toate demersurile necesare pentru a duce la îndeplinire acest obiectiv. Reparaţia capitală, care aduce după sine inaugurarea unei noi piste de aterizare/decolare va permite Aeroportului Internaţional „Transilvania” noi oportunităţi de colaborare atât cu Wizz Air, compania deja existentă pe aeroport, cât şi cu alte companii”.

Aeroportul are ca autoritate tutelară Consiliul Judeţean Mureş – condus de majoritatea PSD-UDMR creată după alegerile din iunie. Partidul Naţional Liberal a exploatat rapid această temă, prin vocea lui Cristian Chirteş care afirma, într-un comunicat de presă că “în problema Aeroportului, conducerea Consiliului Judeţean asigurată de alianţa PSD-UDMR, a invocat din nou greaua moştenire. Chirteş a prezentat cifre, din care a rezultat că în 2010 Aeroportul Târgu-Mureş a avut 75.000 de pasageri, iar în 2015, 336.000 de pasageri. “În numai 4 luni de la preluarea puterii în judeţul Mureş, PSD şi UDMR au reuşit, practic, să închidă Aeroportul”, nota Chirteş.

Declaraţia candidatului liberal a pus pe gânduri strategii PSD, care au acţionat pe două planuri: contracararea proprie a declaraţiilor liberalilor, dar şi identificarea unor soluţii, care să răcească fierbinţeala castanei pe care o presupunea această temă. În numărul imediat următor al “Telegrafului de Mureş” – ziarul de campanie al PSD, editorialul lui Dragoş Bardoşi semnala că “PNL a închis Aeroportul” , făcând apel la lipsa de viziune a managementului Aeroportului din ultimii patru ani. Problema era însă serioasă şi pentru UDMR, având în vedere poziţia marcantă în Uniune a actualului manager al Aeroportului, Peti Andras. În proxima şedinţă de Consiliu Judeţean, s-a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat studiul de fezabilitate pentru reabilitarea pistei la valoarea de 77 milioane de lei, bani care, spune Consiliul Judeţean, va readuce pista la parametrii inițiali de funcționare, pentru respectarea standardelor aeronautice în vigoare. Desigur, în continuare puteau apărea numeroase ale întrebări traductibile prin vocea politicienilor: cât costă creditul pe care va trebui să îl suporte Consiliul Judeţean, care va fi calendarul licitaţiei pentru credit şi apoi pentru lucrările de execuţie a pistei, cum se va reuşi conformarea la norma europeană de autofinaţare până în 2024 etc. Dar, analiza strategică a câştigurilor, respectiv a pierderilor rezultate din abordarea problematicii Aeroportului, a determinat toate partidele şi pe toţi candidaţii să nu reia această chestiune în ultimele două săptămâni ale campaniei. Era evident, pentru că niciunul dintre principalele trei partide înscrise în competiţia electorală nu s-ar fi putut dezice de legătura directă pe care reprezentanţii fiecăruia dintre aceastea au avut-o cu Aeroportul în problema lipsei de acţiune în reabilitarea pistei.

Florea şi “eu cu cine votez?”

La mijlocul campaniei electorale, o banală emisiune difuzată de Antena 1 Târgu-Mureş trezea în spaţiul public o emoţie justificată. Pentru că au urmat analize atente. “De data aceasta, susţin trei candidați, care nu sunt niciun fel de surpriză pentru cetățeni, cetățenii îi cunosc foarte bine, sunt oameni care au făcut ceva în viață, sunt oameni care au demonstrat prin meseriile și funcțiile lor și care am văzut că sunt extraordinar de activi în ceea ce înseamnă preluarea proiectelor orașului. I-am văzut întotdeauna prezenți la dezbateri, au fost și consilieri locali, au fost și în Parlament unii dintre ei”.

Florea se referea la Cristian Chirteş, Doru Oprişan şi Mara Togănel, aflaţi pe primele locuri la Senat, respectiv la Camera Deputaţilor. Declaraţia primarului din Târgu-Mureş venea oarecum firesc, pe fondul alegerilor din iunie. Atunci, nefiind acceptat de PNL pe lista sa de candidaţi, din cauza criteriilor de integritate impuse la nivel naţional, Florea a mers independent, dar susţiunut declarat de PNL. Declaraţia din decembrie venea, în mod firesc, ca răspuns la o mână întinsă de liberali în iunie. Dar esenţa declaraţiei lui Florea de la Antena 1 a fost alta: “Să fie foarte clar: în acest an, nu îl mai susțin pe domnul Marius Pașcan. L-am susținut foarte mult timp, încă de când era în Primărie, am avut așteptări foarte mari de la el, pentru că fiind președinte sau vicepreședinte al Comisiei de Cultură, mă așteptam ca de numele lui să se lege niște lucruri extraordinar de importante, ceva diferit de bălăcăreala politică, sau ceva care într-adevăr să arate oamenilor că a înțeles să facă un altfel de politică. Fiți convinși că, dacă eu mergeam în Parlament, auzeați de mine, de o serie de măsuri administrative sau de probleme mari cu care se confruntă administrația locală.”

Poziţia lui Florea a apărut în momentul în care în piaţa politică apăruseră zvonuri legate de un non combat, în scopul susţinerii indirecte a lui Marius Paşcan, candidat pe listele PMP.

În măsura în care poziţia de susţinere a candidaţilor liberali ar fi fost continuată de Dorin Florea în ultimele două săptămâni de campanie, probabil că scorul PNL din Târgu-Mureş ar fi fost cu totul altul. Cele peste 6.000 de voturi pierdute de liberali din iunie până în decembrie, pot fi consecinţa şi a lipsei de implicare a lui Dorin Florea în campania din decembrie, fapt de altfel recunoscut de edilul şef al Târgu-Mureşului, într-o declaraţie pentru Zi de Zi: “Eu nu m-am implicat în această campanie, am preferat să îmi respect statutul de independent. Am avut amici, prieteni, în cursa electorală şi mă bucur că au reuşit. Nu am ce să comentez, era un lucru absolut de aşteptat, eu le doresc succes celor care au câştigat alegerile.”

Întrebarea care se poate desprinde din această analiză se referă la motivul care l-a făcut, totuşi, pe Florea să facă la Antena 1 declaraţia de susţinere a liberalilor. O fi fost intenţia de asumare a unui posibil rezultat pozitiv al PNL, sau mai degrabă răspunsul la o solicitare venită din Capitală, în momentul în care începuseră să apară sondajele de opinie din ţară? Sau, de ce nu, răspunsul aşteptat la un pas greşit pe care Paşcan l-a făcut la alegerile din iunie? Ori, poate, dimpotrivă: momentul 0 al unei dragoste cu năbădăi…

(Centrul de Strategii şi Analiză)

loading...

One comment

  1. Durere mare .. ce sa spun am tinut un moment de reculegere în fața PUȘCĂRIEI pentru Urcan. Referitor la zborariumul de la Vidrasau … e clar că pe Google Earth il puteți găsi ca al doilea triunghi al Bermudelor în care dispar milioane ce lei . Lefter Andras poate ajunge primul președinte de Consiliu Județean cu investiții care închid ..porumbarul de avioane și-i deschid calea SIGURA spre DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Exterior-Spital-Nova-Vita-660x440.jpg

Centrul Medical Nova Vita angajează medici

Centrul Medical Nova Vita din Târgu-Mureș angajează medic specialist în specialitatea diabet, nutriție și boli …