Home / Administratie / „Avalanşă” de intervenţii pentru pompierii mureşeni
111

„Avalanşă” de intervenţii pentru pompierii mureşeni

Pompierii militari au fost solicitaţi, de la începutul anului, să intervină în 724 de cazuri, majoritatea medicale, iar în 18 cazuri au fost incendii de locuinţe şi anexe gospodăreşti, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş, căpitan Cristian Virag.

„Din totalul de 24 de incendii, 18 au izbucnit la locuinţe sau anexe gospodăreşti aparţinând populaţiei, cele mai frecvente cauze şi împrejurări care au dus la izbucnirea incendiilor au fost coşuri, burlane sau canale de fum amplasate necorespunzător, neverificate sau necurăţate, precum şi existenţa unor instalaţii electrice cu defecţiuni”, a arătat căpitanul Cristian Virag, potrivit www.agerpres.ro.

Din cele 724 de intervenţii echipajele SMURD au fost la 587 de solicitări, ocazie cu care au asistat 551 persoane, au fost semnalate 24 la incendii, trei intervenţii pentru descarcerarea unor persoane rămase încarcerate în urma unor accidente rutiere, numeroase asigurări măsuri PSI şi s-au semnalat trei alarme false.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

112

România, reprezentată de comuna Ibăneşti la Charter of European Rural Communities

Primăria comunei Ibăneşti va reprezenta şi în acest an România în cadrul Charter of European …