INTERVIU. Iulian Badea, secretar de primărie de 40 de ani!

Cotidianul Zi de Zi vă propune un interviu special cu unul din cei mai experimentaţi profesionişti care activează în administraţia judeţului Mureş, respectiv cu Iulian Badea, care astăzi, 1 februarie, aniversează patru decenii de activitate neîntreruptă în funcţia de secretar de primărie. Distinsul nostru interlocutor este în prezent secretar al Primăriei comunei Nadeş şi preşedinte al Asociaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale (ASUAT) din Judeţul Mureş.

Reporter: Care a fost primul dumneavoastră loc de muncă în domeniul administrativ şi unde?

Iulian Badea: Să răspund pe o nota didactică, spun că primul loc de muncă a fost la comuna Nadeș, îndeplinind funcția similară de azi, adică cea de secretar al Biroului executiv al Consiliului Popular al comunei Nadeș. Trebuie să remarc neapărat faptul că la acea dată, adică la 1 februarie 1977, am fost cel mai tânăr secretar din județ. Veneam dintr-un domeniu, pentru care am fost pregătit, adică din învăţământ. Trebuie să menționez faptul că eram absolvent al unei şcoli prodigioase din Ardeal – şi nu numai – adică Liceul Pedagogic din Blaj, o adevărată citadelă a educației secundare, acolo unde am avut privilegiul să fiu format în cariera mea profesională de viitor dascăl, de eminenți profesori, cum ar fi Nicolae Albu, Simion Barna, Iuliu Chețan şi… Ioan Bocşa. Tot la Blaj, ca şi moment unic pe care poate să-l aibă un tânăr în devenirea sa intelectuală, am avut unica ocazie de a-i cunoaște pe reputatul istoric Vasile Netea şi pe prof. Anatolie Chircev de la Cluj, un psihopedagog unicat în peisajul învățământului românesc din acea vreme – şi nu numai. Cu acest bagaj de cunoștințe şi după finalizarea examenului de definitivat în învățământ – un examen foarte dificil în acea vreme – m-am decis, determinat mai mult de împrejurările sociale ale vremii, să-mi schimb locul de muncă întrucât soția, fiind tot învățătoare, era greu să ai fiecare  post în aceeași localitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, şi dacă-l aveai, existau toate șansele să nu te mai poți muta în altă localitate.  Așa că, aflând că postul de secretar la Nadeş – localitatea natală a soţiei – s-a vacantat, după multe ezitări m-am decis să mă prezint la concursul pentru ocuparea acestui post, promovând-l cu notă maximă. Fac precizarea că examenul a fost unul dificil, întrucât bibliografia cuprindea o problematică străină pregătirii mele, astfel încât a trebuit să depun un efort intelectual destul de susținut pentru a putea obține rezultatul dorit. De la 1 ianuarie 1977, am fost numit secretar al Biroului Executiv al Consiliului Popular al comunei Nadeș.

Rep.: Ce v-a atras la acest domeniu?

I.B.: Sincer să fiu, la început nu am fost atras de domeniu, deoarece şi atunci, ca şi acum, în spațiul public circulau tot felul de aprecieri, mai ales negative privind activitatea din Primării, oricare ar fi fost ele, întrucât se spunea, uneori pe bună dreptate, că este prea mult formalism şi mai puţină activitate concretă. Bine, atunci Primăria, angajații ei, aveau multe atribuții care nu veneau în întâmpinarea cetățeanului ca acum, ci invers, Primăria cerea foarte mult cetățenilor în virtutea realizării sarcinilor economice de partid. Privitor la acest aspect, aş putea dezvolta foarte mult, deoarece acum pot să fac o analiză pertinentă şi calificată a atribuțiilor autorităților publice locale, dat fiind faptul că mi-am desfășurat activitatea în două moduri de producţie: cel socialist şi cel capitalist. Fiind tânăr şi având de-atunci formată îndeletnicirea de a mă apleca asupra cărții, neavând multe mijloace de informare specifice la îndemână, am început, ca un veritabil autodidact, ziua şi noaptea, să mă pun la punct cu legislația din domeniu şi să particip la cursuri de perfecționare pe care le organizau instituțiile abilitate în domeniu din acea perioadă. În acest context, ca o antiteză, subliniez pentru colegii tineri că niciun curs de perfecționare profesională nu avea loc pe nu știu care plajă de pe litoral, sau stațiune din România. Cursurile erau susținute de profesioniști în materie, fără să aibă nu știu câte doctorate şi „n plus 1” masterate, oameni cu o aplecare profundă şi o cunoaștere exactă a domeniului pe care-l abordau în prelegerile lor. Şi pentru a avea o imagine a fenomenului la care m-am referit, adică al perfecționării profesionale, iată câteva nume de la care am avut privilegiul să mă formez în cariera mea profesională: Florin Bucur Vasilescu – unul din părinții Constituției României, alături de prof. Iorgovan, Constantin Doldur, Monica şi Ionel Fleşariu, Mircea Preda, toți aceștia fiind experți-instructori la Centrul de Perfecționare al Cadrelor din Consiliile Populare din București ce aparținea de Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare. Ce vremuri! Tare mi-aş dori ca Agenţia Națională a Funcționarilor Publici, care, sincer să fiu, cu toată străduința mea intelectuală, nu știu cu ce se ocupă, să fie transformată radical într-o instituție care să managerieze prin ea înseși funcția şi funcționarul public, să organizeze centre de perfecționare proprii şi să nu mai externalizeze această activitate cardinală unor ONG-uri care, în afară de obiectivul mercantil nu au o vocație spre formare a funcţionarului. Din păcate, la noi, acum, totul se raportează la bani.

Rep.: La câte unități administrativ-teritoriale v-ați desfășurat activitatea în decursul carierei?

I.B.: Am lucrat la două unități administrativ-teritoriale, adică la Nadeș şi Sighișoara, deținând funcția de secretar. În schimb, în decursul celor 40 de ani de activitate profesională ca secretar, am lucrat cu 14 primari. Acești primari au fost eterogeni din punct de vedere al pregătirii profesionale. Am lucrat cu primari care aveau 7 clase, studii medii, precum şi cu primari titrați, în domeniile lor profesionale şi novice în administraţie. Am fost alături şi de unii şi de alții, cu bună credință şi răbdare profesională, deoarece, făcând abstracție de mulți ani de şcoală absolviți în domeniul administrației publice, în mine a rămas acel tact pedagogic dobândit în cealaltă profesie a mea, cea de dascăl. Apropo: şi acum, după 45 de ani de când nu mai profesez ca dascăl, dacă intru într-o şcoală pot la orice oră să intru la clasă, la orice obiect de învățământ şi știu exact ce am de făcut, deoarece noi am studiat metodica tuturor obiectelor de învățământ, precum şi obiectele de bază, pedagogia şi psihologia generală şi psihologia copilului. Şi culmea, dacă e o oră de muzică, pot aduce şi instrumentul, vioara, pentru că pe vremea noastră toți elevii liceelor pedagogice obligatoriu trebuiau să știe să cânte la un instrument. Revenind la primari, doresc să subliniez că între mine şi dânşii nu au existat niciun fel de animozități semnificative, deoarece am fost omul care mi-am cunoscut foarte bine atribuțiile, limitele acestora şi nu am făcut compromisuri şi rabat de la lege. Cu unii dintre aceștia mi-a făcut o reala plăcere şi satisfacție profesională să lucrez, deoarece le-am fost alături şi au înțeles corect menirea unui primar autentic. Ca şi structură psihologică, sunt un om cu o gândire pozitivă. Deviza activității mele a fost: „Se poate!” Această deviză, pe care mi-am asumat-o de-a lungul carierei mele profesionale, nu m-a făcut vulnerabil, din contră. Pentru a atinge acest target a trebuit să studiez foarte mult pentru a învăța să interpretez legea, nu numai să o citesc. Dacă nu ai forța intelectuală de a pătrunde în esența normei juridice, atunci, repede, trebuie să abandonezi acest domeniu de activitate şi să te apuci de altceva. Fac această precizare pe care am repetat-o de mai multe ori atunci când am avut ocazia să particip la diferite întâlniri pe teme de administrație publică spunând că funcționarii fitofagi trebuie să fie eliminați din spectrul administrativ, deoarece aceștia, pe lângă incompetenţa crasă de care dau dovadă, devin şi periculoși în asigurarea securității echilibrului social.

Rep.: Care sunt satisfacțiile funcției de secretar al unei unități administrativ-teritoriale?

I.B.: De la început doresc să fac precizarea că un secretar de unitate administrativ-teritorială ajunge să aibă o reprezentare a activității pe care o desfășoară după aproximativ 10 ani de muncă în domeniu. Din punctul de vedere al laturii cognitive, secretarul de astăzi nu duce lipsă. Sunt foarte multe izvoare de unde acesta își poate astâmpăra setea de informaţii, dar trebuie să aibă în vedere că multe din aceste izvoare sunt „poluate ”cu informații eronate, unele din ele chiar nocive. Trebuie să-şi managerieze timpul în așa fel încât zilnic să îşi facă timp şi pentru citit. Aici nu contează ca ești secretar de oraș, comună, municipiu. Secretarul de unitate administrativ-teritorială, pentru că este funcție unică în arhitectura administrației publice locale, trebuie să se identifice cu polul intelectual dintr-o Primărie. Secretarului, după opinia mea, nu-i este suficientă profesia de jurist. Această funcție este o funcție de sinteză care implică, ca deținătorul ei sa aibă cunoștințe de interferenţă științifice şi o atitudine de reținere faţă de factorul politic şi care să fie cât mai implicat în promovarea şi implementarea politicilor publice. Secretarul nu trebuie să lucreze cu abnegație şi devotament, ci în litera şi mai ales în spiritul legii. Secretarul, așa cum am mai spus, pe lângă faptul că trebuie să fie un bun jurist, mai trebuie să aibă bune abilități de comunicare, să fie un bun mediator, un bun manager al situațiilor de criză, un funcționar de conducere înzestrat cu empatie faţă de colegii cu care lucrează şi faţă de cetățenii care i se adresează, într-un cuvânt, dacă se poate, un om cu o inteligenţă multiplă. Eu ca secretar am şi am avut multe satisfacţii. Cele intrinseci s-ar identifica în aceea că niciodată nu aş putea avea pe conștiința faptul ca am făcut rău la cineva, din contră, am ajutat mii de oameni în rezolvarea favorabilă a problemelor lor. Am spus „Vă declar căsătoriţi” sutelor de cupluri pe care astăzi îi întâlnesc şi de care mă bucur. La un calcul simplu, în cei 40 de ani de activitate am relaționat în interesul serviciului cu sute de mii de oameni, pentru că eu nu am fost acel funcționar care să fug de responsabilitate şi nici acel funcționar care a crezut sau crede că nu greşeşte. Important este să ţi-o asumi. Ca satisfacție extrinsecă, aş putea spune că datorită efortului intelectual depus, uneori mi s-au recunoscut meritele, fiind distins cu diferite diplome, am fost invitat la multe întâlniri profesionale unde am prezentat lucrări, am publicat multe din ele, am fost ales în diferite forumuri profesionale, asta pe de o parte. Pe de alta parte, au fost şi oameni în viața mea profesională care din invidie mai ales au căutat să mă facă să devin mai pacifist îmi a-mi exprima ideile, neținând cont de faptul că a doua pasiune a vieții mele a fost comunicarea sub toate aspectele sale. Am citit o roabă de cărți pe această temă…

Reporter: La capitolul insatisfacţii, ce ne puteţi spune?

Iulian Badea: Ca insatisfacții, pentru că din păcate au fost, reînnoiesc de fiecare dată teza conform căreia un corp al funcționarilor publici în general şi al secretarilor în special nu poate să ia naștere până nu se schimbă radical paradigma selecţiei. Această modalitate actuală retrogradă de selecție a unor funcționari publici înzestrați cu putere publică, având la bază tot felul de concursuri de împrejurări gen: răspunsuri la întrebări dintr-o tematică irelevantă, o ficțiune de interviuri cu tentă relaxantă, convivială,etc. este profund dăunătoare şi culmea, se merge în continuare până ce administraţia publică va fi sufocată de neaveniţi. Este inadmisibil ca pentru ocuparea funcției de secretar să îi ceri candidatului să răspundă la întrebări pentru a-i testa ce? Acum, în epoca profanilor inteligenţi, trebuie mai întâi să verifici nivelul de citit-scris şi apoi cantitatea de ştiinţă existentă în răspunsul la întrebare. Pentru a ocupa orice funcţie de conducere în administraţia publică, niciun candidat nu trebuie să răspundă la întrebări, ci trebuie să întocmească o lucrare pe o tema dată, fără a se pune accent pe chestiunea teoretică, pentru că aceea se prezumă, ci mai ales pe cea aplicativă. Atunci vedem cu ce resurse umane este înzestrat candidatul nostru. Până cei cu atribuții în domeniu nu vor înțelege necesitatea găsirii soluțiilor adecvate pentru profesionalizarea funcției publice şi se vor mulțumi cu improvizații, administrația publică va clocoti de promiscuitate profesională. O insatisfacție perpetuă de-a lungul celor 40 de ani a fost aceea că nici regimul trecut, dar nici acesta, nu au trecut de stadiul intenţiei. Despre ce este vorba? Este vorba de legile monumentale care ar trebui să stea la temelia administrației publice, şi anume Codul administrativ şi Codul de procedură administrativă. Oricât de bine a-i interpreta o melodie după ureche, şi se poate, cercul nu se închide dacă nu este transpusă şi pe note. De ce este important acest lucru? Simplu. Pe de o parte, memoria te lasă cu timpul şi nu ţi-o mai poți aminti, având notele, imediat ai descifrat-o. Pe de alta parte, pentru istorie. Lăsăm urmașilor zestrea culturală a unui popor. Ştiu ca sunt intenții, mai serioase acum pentru elaborarea proiectelor celor două acte normative, dar vă spun cu toată responsabilitatea că la acestea nu lucrează cine ar trebui să lucreze, adică profesioniştii. Am citit câte o variantă din fiecare şi vreau să spun colegilor noștri că mai ales proiectul de Cod administrativ este un document juridic care a luat naștere prin juxtapunerea actelor normative relativ la administrația publică aflate în vigoare astăzi. Ni s-au cerut propuneri prin asociația profesională pe care o conduc la nivel de județ. Le-am răspuns că aici nu este vorba de propuneri, ci trebuie schimbată fixitatea funcțională din mintea celor care ne conduc şi care se ocupă de reforma administraţiei. Şi la acest capitol ar fi foarte multe lucruri de discutat.

Rep.: Care consideraţi că trebuie să fie misiunea unui secretar de Primărie ?Ar trebui subordonat acesta primarului, Consiliului Local sau prefectului/Instituției Prefectului?

I.B.: Să vă spun ceva interesant. În Sala Mare de şedințe a Palatului Administrativ am un loc, primul loc din rândul doi pe partea dreapta, pe care-l ocup de 40 de ani. În spatele meu stătea în ultima perioadă domnul primar de la Pogăceaua – un primar de toată isprava. De pe acel scaun m-am ridicat deseori, la ședințele la care am participat cu primii secretari pe care i-a avut județul Mureș şi cu multitudinea de prefecți de după Revoluție, făcând propuneri sau observații referitoare la probleme abordate, precum şi altele legate de administrația publică. De jos, din sală, se poate vedea foarte bine, printr-o cunoaștere a semioticii gestuale, modul de reacție al celui de la prezidiu la întrebarea sau propunerea făcută din sală. Şi le voi spune celor de la prezidiu, prezenți şi viitori, unora le-am spus-o la timpul potrivit, ca înălțimea scaunului pe care-l ocupi trebuie să se situeze la înălțimea cărților citite şi nicidecum de unele considerente, să le spun, arhitecturale şi efemere. Asta ca răspuns la întrebările eterne adresate în van celor care au condus, celor care conduc şi care vor conduce destinele noastre regionale. Pentru prima dată în perioada post-decembristă am citit un discurs al unui om politic mureșean, fost primar, acum președinte al Consiliului Județean, domnul Peter Ferenc, care cu profesionalism şi colegialitate vorbea despre statutul funcționarului public, făcând aprecieri calificate privind condiția acestuia, salarizarea acestuia şi nevoia de profesionalizare a administrației publice. Îl felicit pe această cale pentru abordarea sa publică, dar îl voi felicita încă o dată public atunci când aflu că a întreprins şi ceva concret pentru realizarea dezideratelor expuse. Referitor la întrebare, vă spun că secretarul unității administrativ-teritoriale, teorie care îmi aparține, este unul din cei trei piloni ai administrației publice locale, şi anume: primarul, Consiliul Local, secretarul. Unitatea administrativ-teritorială, ca şi persoană juridică de drept public are trei angajați: doi pe perioadă determinată, respectiv primar şi viceprimar, şi unul pe perioadă nedeterminată, secretarul. Printr-un silogism, se poate vedea foarte simplu care este rolul şi locul secretarului în peisajul administrativ. La concurenţă cu secretarul sau cu viceprimarul, căutătorii noștri științifici au găsit ceva cu care au altoit administrația publică locală, respectiv cea de city manager – administrator public, aducându-l din America, precum gândacul de Colorado. Eu sunt foarte sceptic cu privire la asimilarea acestei funcții în administraţia publică românească, deoarece se știe foarte bine că administrația publică romanescă este o administrație cvasitradiţională. Şi acum, după 27 de  ani de democrație, cetățeanul român merge la Primărie aproape pentru orice problemă. În mediul rural, cetățeanul român merge la Primărie şi mai ales la secretar, chiar dacă el are o treabă cu justiţia. Aşa a fost obișnuit, că înainte erau la Primărie acele comisii de judecată şi, vă spun cu mâna pe inimă, aveau o eficienţă şi mai ales eficacitate enormă în comunitate. Păcat. Se puteau găsi soluții legale şi democratice pentru funcționarea acestora în folosul cetățeanului şi respectând şi principiul separației puterilor în stat şi mai ales cel al subsidiarităţii. Cât privește cealaltă chestiune, legata de subordonarea secretarului, opinia mea rămâne consecventă şi anume cea exprimată de ani de zile. Secretarul trebuie numit de prefect în urma absolvirii unui concurs de soluţii, cu condiția esențială ca prefectul să fie înalt funcţionar public. Numai așa se poate realiza un echilibru micro-statal la nivel de unitate administrativ-teritorială şi s-a dovedit că atunci când a existat o asemenea modalitate rezultatele pozitive nu au întârziat  să apară. În situația de azi, administrația publică locală funcționează ca o mașină cu frâna de mână trasă.

A consemnat Alex TOTH