Percheziții efectuate de către poliţiştii din Mureș. Au fost ridicate arme și trofee deținute ilegal Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1720 Vizualizări

Percheziții efectuate de către poliţiştii din Mureș. Au fost ridicate arme și trofee deținute ilegal

Trei arme de tir sportiv, două arbalete, o suliță, o sabie, 56 cartușe letale, cinci trofee de căpriori și cinci trofee de cerb carpatin deținute în mod ilegal, au fost descoperite de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureş, în urma a cinci percheziții domiciliare

„La data de 2 februarie a.c. 19 poliţişti, specializaţi din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Mureș, cu sprijinul celor de la Poliţia Municipiului Sighișoara și a celor din cadrul IPJ Sibiu, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au efectuat cinci percheziţii domiciliare. Patru percheziţii în judeţul Mureş şi una în judeţul Sibiu au fost efectuate la locuințele unor persoane despre care existau date că dețin în mod ilegal arme și sunt pretabile la săvârșirea infracțiunilor de braconaj”, se arată într-un comunicat al IPJ Mureș.

Conform IPJ Mureș, cu această ocazie au fost identificate și ridicate în vederea confiscării trei arme de tir sportiv cu aer comprimat, fără serie, din care una prevăzută cu lunetă, două arbalete, o suliță, o sabie, 56 cartușe letale de diferite calibre, cinci trofee de căpriori și cinci trofee de cerb carpatin. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că o parte din arme şi muniţii au fost aduse dintr-o ţară a Uniunii Europene.
Un tânăr de 27 ani din satul Criș, comuna Daneș, a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore de către poliţiştii mureşeni, iar ulterior procurorul a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor.TROFEE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE