Lansare de aplicație cu petrecere Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 256 Vizualizări

Lansare de aplicație cu petrecere

Asociația Rotaract Club Téka Târgu-Mureș îî așteaptă cu drag pe toți cei interesați la o mică petrecere în incinta Gokart Racing, în data de 18 februarie, începând cu ora 22.00, cu ocazia căreia va fi prezentată și lansată o aplicație smartphone dezvoltată de un informatician local.

Scopul evenimentului este promovarea activității unor informaticieni aflați la început de carieră, a căror realizări încă nu au ajuns la popularitate. Piața locală în sectorul IT este în continuă dezvoltare, mulțumită și numeroaselor firme IT, care le oferă tinerilor oportunități în muncă. În pofida acestui avânt, cei aflați la început de carieră se concentrează în principal către produsele livrate angajatorilor și rareori au ocazia să dezvolte programe (aplicații) proprii. Din aceste considerente organizatorii au avut ideea să le ofere celor prezenți posibilitatea de a testa noua aplicație în cadrul unei petreceri, precum și de a se putea cunoaște cu autorul aplicației, și desigur nici distracția nu va fi mai prejos.

Szabó Zsombor se ocupă din 2008 cu dezvoltarea aplicațiilor, printre realizările sale se regăsesc două programe de hărți, denumite OpenMaps și Maps+. Prima se bazează pe hărțile OpenStreetMap, iar a doua pe hărțile întocmite de Google, respectiv Apple. Prin instalarea aplicațiilor utilizatorul poate seta atenționări și de asemenea va fi notificat despre locurile de vizitat, sau despre produsele pe care le poate achizitiona din diverse locații.

În cadrul petrecerii va avea loc practic lansarea în premieră a aplicației Singlle. Programul funcționează pe bază de Bluetooth, și oferă oportunitatea utilizatorilor ca prin intermediul aplicației Faccebook să poată identifica acele persoane care se află în aceeasi încăpere și prin urmare le oferă șansa să se cunoască și personal. Scopul aplicației este de a facilita cunoașterea persoanelor interesante și de a înlesni interacțiunea cu ei.

”În august 2015 am început să lucrez la o aplicație denumită #Near pe iOS. Aplicația a fost lansată în ianuarie 2016 și consider important acest aspect, întrucât am putut folosi parțial codurile sale pentru Singlle. La sfârșitul acelei luni m-am apucat să lucrez la Singlle și la 12 septembrie 2016 aplicația a apărut în App Store-ul Apple. Momentan ma concentrez cu toată energia pe dezvoltarea versiunii pe Android al aplicației, am început acest proiect în noiembrie anul trecut, iar până la petrecerea din 18 februarie, Singlle va fi disponibil și pe această platformă. Deși concurența este foarte mare pe acest segment de programe, sunt convins de succesul acestuia, tocmai pentru că va fi promovat în cadrul unor asemenea evenimente de calitate”, a declarat Szabó Zsombor.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE