Start cu stângul pentru ASA, rămân speranțele FC Municipal
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 169 Vizualizări

Start cu stângul pentru ASA, rămân speranțele

În partida din cadrul etapei a XXII-a din Liga I de fotbal, ASA Târgu-Mureș a pierdut cu 1-0 partida susținută la Giurgiu în fața formației locale Astra, campioana en-titre. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris de niponul Takayuki Seto în minutul 28. Acesta a finalizat o acțiune de atac în care apărarea mureșenilor a fost surprinsă avansată. Oportunitățile rare de gol ale mureșenilor nu au fost  finalizate, dar merită remarcată evoluția noului portar, Eduard Pap, care a făcut un meci foarte bun. În ciuda înfrângerii, s-a putut observa un suflu nou în rândul echipei mureșene, semn că, orice s-ar întâmpla până la finalul sezonului, ASA poate fi un adversar dificil pentru oricare echipă. Înaintea primirii golului, Astra a mai avut două ocazii prin Budescu și Daniel Niculae, dar și ASA putea deschide scorul prin Bâtfoi sau Mureșan. Dominarea gazdelor a continuat și după deschiderea scorului, dar giurgiuvenii s-au mulțumit cu conservarea rezultatului care le aduce cele 3 puncte necesare pentru a ajunge temporar cel puțin pe un loc de play off.

Doar pentru a nu fi umiliți

Cu 6 jucători noi în primul 11, târgumureșenii au oferit o replică palidă adversarilor în partea a doua, cu doar câteva sclipiri, dar jocul a fost rareori cursiv, șansele de a obținute un rezultat pozitiv fiind doar speranțe. În repriza secundă, singurul care s-a remarcat de la echipa mureșeană a fost tot portarul Pap, care a intervenit salvator la câteva șuturi sau centrări periculoase, dar a avut și șansă la unele reluări imprecise ale gazdelor, printre care cele trimise de Budescu sau a lui Sergiu Buș, care era nu demult unul dintre golgheterii mureșenilor. O fază controversată s-a consumat cu 10 minute înaintea finalului, când Pap l-a doborât pe Seto la o ieșire pentru a boxa o centrare. Mureșenii nu au contat prea mult în atac, mulțumindu-se să nu părăsească terenul cu o înfrângere la scor. Echipa lui Ilie Stan se află în reconstrucție, cu un lot care a acceptat o adevărată provocare în acest sezon, în care a suportat o penalizare de 9 puncte și are în continuare serioase probleme financiare, dar cu speranța ca acestea să fie rezolvate în cursul acestei luni. Un alt test dificil pentru mureșeni va avea loc în etapa viitoare, cân vor întâlni pe „teren propriu” ultima clasată, ACS Poli Timișoara, partida urmând să se dispute la Cluj-Napoca, pe stadionul CFR. Cele două se vor reîntâlni la Timișoara la începutul lunii martie, în returul semifinalei din Cupa Ligii, cu un avantaj net al bănățenilor, care au câștigat partida din tur cu 4-2.

La Giurgiu au evoluat formațiile:

Astra: Lung- A. Stan, Săpunaru, Fabricio, J. Morais, Lovin, Seto, C. Al. Ioniță (66 Balaure), Budescu, Teixeira (77 G. Alves), D. Niculae (72 S. Buș)

ASA: Pap – Velayos, Rougkalas, Candrea, Mendy, Balgiu (75 Schieb), Mureşan, Petriş (46 Deaconu), Nicoliţă, Bâtfoi, Ciolacu (63 C. Rus).

Antrenorul Ilie Stan a concluzionat la sfârșitul partidei: „Ştiţi care e boala fotbalului mondial? Ultimii 30 de metri. Noi ducem jocul până la 30 de metri prin tot ceea ce facem la antrenamente, dar acolo intervine calitatea jucătorului. Se vede că avem jucători fără experienţă. Dacă eram puţin mai responsabili şi cu mai multă personalitate puteam pleca şi noi cu un punct”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE