Implementarea Planului Național de Cancer, o necesitate Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 126 Vizualizări

Implementarea Planului Național de Cancer, o necesitate

Cu ocazia „Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului”, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România a organizat miercuri, 8 februarie, pentru a marca această zi, cu sprijinul Asociațiilor membre, o serie de evenimente în țară, dar și în Parlamentul României, în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

Tema evenimentului a rămas, ca și în anul 2016, Planul Național de Cancer — o prioritate în strategia sistemului de sănătate din România — un deziderat al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
La evenimentul organizat în Parlamentul României, au participat parlamentari, senatori, medici, pacienți, ministrul Sănătătții și reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentanții Asociațiilor membre FABC din București și din țară, reprezentanții companiilor farmaceutice, reprezentanții clinicilor de servicii medicale.

Dezideratele pacienților și ale medicilor ar trebui să fie transpuse în programele politice ale partidelor, a declarat dr. Florin Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, în cadrul unei conferințe pe tema Planului național de oncologie, potrivit AGERPRES.
„Haideți împreună să convingem politicienii ca în programele politice ale partidelor să includă cât mai multe din dezideratele pacienților și profesioniștilor din sistem. E rolul și al nostru, al politicienilor, ca în partidele din care facem parte vocea noastră să fie auzită astfel încât dorințele acestea să fie transpuse în programele politice ale partidelor. Un program de inovație în medicină poate fi inclus în programele MS, fie în programele CNAS, în funcție de finanțare, dar implementarea sau apariția unui astfel de program poate fi promovată inclusiv politic, la nivelul legilor”, a declarat dr. Florin Buicu, conform sursei citate.

Acesta a menționat că până la finalul acestui an se va lucra pe un nou pachet de legi în domeniul Sănătății. „Dorința actualei coaliții aflate la guvernare este de a avea un sigur Cod al sănătății, care să reunească de fapt prevederile din legi și din norme, să fie dezbătute foarte mult, foarte bine, astfel încât la final să avem un singur document, e adevărat foarte mare, dar care să cuprindă toate aceste reglementări”, a precizat dr. Florin Buicu.
El a amintit că legea 95 care practic guvernează sănătatea a fost asumată în 2006, iar până în 2015 a suferit 1.300 de modificări. „Până în 2015, când am reușit pentru prima dată republicarea legii, am avut 1.300 de modificări. Un articol din lege a fost modificat de cinci ori în acest interval. Crearea unui cadru predictibil în care și pacientul și profesionistul și industria și finanțatorul și statul să știe toți ce au de făcut are un rol foarte important”, a arătat dr. Florin Buicu.

Concluzia acestui eveniment a scos în evidență necesitatea implementării de urgență a unui Plan Național de Cancer, cu toate elementele necesare: accesul tuturor pacienților la tehnici de diagnostic și tratament de ultimă generație, profilaxia primară, profilaxia secundară, Registrul Național de Cancer, măsuri pentru managementul reintregrării pacientului oncologic în societate, măsuri care să ajute la formarea și crearea unor profesioniști în oncologie, măsuri care să ducă la o mai bună coordonare a cercetării în oncologie, pentru a nu mai fi codașii Europei privind starea de sănătate a populației și pentru a avea acces la investigații și tratamente moderne, salvatoare de vieți.
„FABC este și trebuie să fie un pol de presiune constructiv. Suntem o triadă, noi pacienții, medicii și industria farmaceutică. Politicienii vin și pleacă, noi rămânem. De aceea trebuie să construim o triadă, care sa fie consultată în construcția și dezbaterile privind Planul Național pentru Cancer și în toate deciziile ce privesc, în mod direct, pacienții. Noi, pacienții, vom realiza și vom implementa Registrul Bolnavilor de Cancer și-l vom dona autorităților”, a afirmat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE