Primăria Sărmaşu, încasări de 260.000 lei din concesiuni în 2016 Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 211 Vizualizări

Primăria Sărmaşu, încasări de 260.000 lei din concesiuni în 2016

Primarul oraşului Sărmaşu, ing. Ioan Mocean, a prezentat recent un raport privind situaţia gestionării patrimoniului din domeniul public şi privat al oraşului Sărmaşu, pe anul 2016.

Potrivit edilului şef al oraşului Sărmaşu, în conformitate cu prevederile Legii 215/2001 privind administraţia publică locală, răspunderea pentru gestionarea bunurilor care alcătuiesc patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale revine conducătorului acesteia. „Conform prevederilor articolului 119 din aceeaşi lege constituie patrimoniul oraşului, bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al oraşului, domeniului privat al acestuia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial. Aparţin domeniului public de interes local acele bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate prin lege de uz sau de interes public naţional”, a subliniat ing. Ioan Mocean.

În decursul anului 2016, autorităţile locale din Sărmaşu au încheiat mai multe contracte de concesiune către autorităţi, instituţii, persoane juridice sau fizice, în conformitate cu prevederile alineatului 1 al articolului 123 din Legea 215/2001, după cum urmează: 18 dosare pentru concesiune teren (8.849 metri pătraţi, valoare totală de 24.492 lei), 3 dosare pentru cabinete medicale individuale (132,25 metri pătraţi, valoare totală de 3.238 lei), 6 dosare pentru spaţii închiriate (523,03 metri pătraţi, valoare totală de 7.560 lei), 39 de dosare pentru chirii teren (44.220,1 metri pătraţi, valoare totală de 43.344,5 lei) şi 31 de dosare pentru concesiune păşuni (923,58 hectare, valoare totală de 193.245 lei). “Din aceste activităţi, în anul 2016 Consiliul Local Sărmaşu a încasat venituri proprii în sumă totală de 260.700 lei, procentul de încasare fiind de 95,88%”, a precizat ing. Ioan Mocean.

De asemenea, în decursul anului trecut, prin Dispoziţia primarului oraşului Sărmaşu nr. 650/25 octombrie 2016 s-a procedat la organizarea inventarierii patrimoniului oraşului, aferent anului 2016. „Scopul principal al inventarierii îl constituie stabilirea situaţiei reale a patrimoniului unităţii şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile şi valorile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii bilanţului contabil care trebuie să asigure o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a reztultatelor obţinute.  Activitatea de inventariere s-a desfăşurat în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie 2016 şi au fost supuse inventarierii bunuri corporale patrimoniale, aparţinând domeniului public sau domeniului privat şi aflate în evidenţa contabilă la nivelul lunii decembrie 2016. Inventarierea mijloacelor fixe, matrialelor, produselor, mijloacelor băneşti şi altor bunuri s-a efectuat pe fiecare loc de folosinţă/depozitare a acestora şi pe fiecare gestionar în păstrarea căriua se află aceste bunuri, precum şi pe deţinători de bunuri. Verificarea soldurilor efective s-a efecuat cu participarea obligatorie a gestionarului. Inventarierea terenurilor s-a efectuat pe baza documentelor care atestă dreptul de proprietate al acestora, a documentaţiei cadastrale şi a altor documente potrivit legii, iar clădirile s-au inventariat prin identificarea lor pe baza titlurilor de proprietate şi a dosarului tehnic al acestora. În listele de inventariere imobilele necorporale şi corporale, aflate în curs de execuţie, s-a menţionat pentru fiecare obiect în parte, pe baza constatării la faţa locului denumirea obiectivului şi valoarea determinată potrivit stadiului de execuţie, pe baza valorii din documentaţia existentă – devize, precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii. Investiţiile puse în funcţiune total sau parţial, cărora nu li s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizări corporale s-au înscris în liste de inventariere distincte. Disponibilităţile băneşti, ipotecile, precum şi alte valori aflate în casieria unităţii au fost inventariate în conformitate cu prevederile legale prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont. Bunurile inventariate au fost consemnate în liste de inventar, conform proceselor verbale încheiate”, a menţionat ing. Ioan Mocean.

La data de 31 decembrie 2016, soldurile din evidenţa contabilă a situaţiei patrimoniului oraşului Sărmaşu erau următoarele: total de 96,4 milioane lei, din care 95,6 milioane lei reprezintă mijloace fixe şi 0,7 milioane lei obiecte de inventar.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE