Pictura din Biserica lui Petru Maior din Reghin se pierde pe zi ce trece

17 februarie 2017

Construită în anul 1725 într-o formă unică în Transilvania, bisericuţa de lemn din Reghin, recunoscută ca Biserica lui Petru Maior, este în pericol să îşi piardă pictura din altar, care datează din 1760, din cauza modului în care a fost tratată în perioada comunistă şi a lipsei fondurilor necesare unei restaurări profesioniste.
Preotul paroh, Daniel Ciolocoiu, ne spune că Biserica lui Petru Maior din Reghin, cu hramul Arhanghelii Mihail şi Gavril, are 15 metri lungime, 6 metri lăţime şi 14 metri înălţime, a fost renovată în anii 1760, 1857, 1980 şi 1985, ultimele reparaţii fiind făcute de urgenţă pentru a se evita prăbuşirea monumentului, însă au afectat destul de mult partea artistică şi istorică, în special în zona tavanului.
Principala urgenţă este acum salvarea picturii, care cade de pe pereţi din cauza infiltraţiilor apărute în perioada în care biserica a fost părăsită, timp de aproape 40 de ani, din 1948 până în 1985, când a fost reparată la iniţiativa preotului de atunci, Ilie Damian, fost protopop de Reghin.
Există două variante ale construirii acestui lăcaş de cult: una spune că bisericuţa, unica din Transilvania în formă de cruce (formă specifică celor din Moldova) ar fi fost adusă de negustorii macedoneni după ce aceştia ar fi văzut că românii nu au unde să îşi ţină Paştele. A doua variantă susţine însă că românii din Reghin ar fi construit biserica, asistaţi de meşteri macedoneni şi că, din acest motiv, biserica este diferită de ceea ce exista în Transilvania, fiind construită în formă de cruce, nu în formă de navă, cum era specificul zonei.
În plus, biserica după construcţie nu avea clopotniţă, care a fost realizată ulterior de preotul Petru Maior, în 1791, ocazie cu care au fost adăugate şi cele două clopote, existente şi acum, dintre care unul are inscripţionat numele cărturarului român.
Marele reprezentant al Şcolii Ardelene, Petru Maior, a slujit în Biserica de lemn din Reghin între anii 1784-1809, timp în care a fost şi protopop al Gurghiului, iar în acea perioadă nu doar biserica, ci şi şcoala de la Reghin şi cele din împrejurimi au căpătat renume. De la Reghin, Petru Maior a plecat la Budapesta, unde şi-a continuat activitatea şi unde şi a decedat în 1821.
Preotul Daniel Ciolocoiu ne-a arătat că în altarul bisericii se află picturi de factură populară şi icoane din 1760-1789, care abia se mai întrezăresc, şi că pentru protejarea lor s-a apelat la o soluţie extremă, de protejare cu foiţă japoneză, chiar dacă specialiştii contestă viabilitatea metodei folosite.

112
„Pictura a fost făcută de Toader Zugravul, cel pe pe Câmpie, care ştia hermeneutica biblică şi pictura bizantină, având legături importante cu călugării de pe Sfântul Munte Athos”, a spus Daniel Ciolocoiu.
Pictura din absidă reprezintă Sfânta Troiţă, Sfântul Emanoil, Maica Domnlului miluitoarea, ţinând pruncul pe genunchi, cu ambele mâini, cete îngereşti, Sfântul Antonie, Sfântul Teodosie, viziunea patriarhului Petru, jertfa lui Avram, iar pe o grindă a peretelui de vest se vede semnătura lui Toader zugravul. Pictura de pe iconostas, care se păstrează în stare bună, se crede că a fost realizată ceva mai târziu sau a fost reînnoită în 1857.
Pe lângă icoanele Deisis, Maria cu pruncul al cărui tron este străjuit de arhanghelii Mihail şi Gavril, Sfântul Nicolae şi altele, realizate de Toader Zugravul, uşile împărăteşti sunt sculptate în ajur, pe motivul viţei de vie, iar strugurii îmbrăţişează medalioanele pictate cu Buna Vestire şi Evangheliştii.
În 1857, biserica a fost renovată, au fost adăugate o serie de statuete de îngeri şi două medalioane baroce, vizibile şi astăzi, în care se consemnează: „Făcutu-s-au acest fruntariu cu cheltuial jupan Hriscu, Radu cu soaţă sa Ioana şi Tanasie Monu, într-u pomenire la 1760”, iar în celălalt: „S-au înnoit acest fruntariu şi Sf. biserică, de vrednicii de pomenire domni Şerban Lupu şi soţia sa Costă Veronica, care au îmbunătăţit soartă preoţească, întru pomenire veşnică, la anul Domnului 1857”.
Intrarea originară, de pe latura de sud, a fost acoperită, dar s-a păstrat parţial rama sculptată cu motive geometrice, frânghie, rozete, dar şi cu câte un balaur cu trup spiralat.
Preotul Daniel Ciolocoiu a mai spus că, după ce un enoriaş din Reghin, stabilit în străinătate, a publicat un album cu Biserica lui Petru Maior în scopul de a colecta fonduri pentru restaurarea lăcaşului, numărul turiştilor a crescut şi tot mai mulţi sunt cei care se interesează despre viaţa marelui cărturar.
Dintr-o cercetare a istoricului Mária Berényi, de la Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, postată pe o pagină de socializare, aflăm că în 14 februarie 1821, cărturarul Petru Maior, cel care şi-a lăsat amprenta asupra Reghinului şi asupra zonei Mureş-Gurghiu, a decedat la Budapesta şi îşi doarme somnul de veci, alături de alt mare reprezentant al Şcolii Ardelene, Samuil Micu-Clain, în Biserica Romano-Catolică din Tabán (Budapesta).
„Ultimii ani ai vieţii scriitorului se leagă de redactarea vestitutului Dicţionar de la Buda, cu litere latine, operă la care a contribuit cu o mare parte a materialului. Sfârşitul l-a surprins la 14 februarie 1821, înainte ca dicţionarul să fie tipărit. Două dintre cele trei mari personalităţi ale Şcolii Ardelene, Samuil Micu-Clain şi Petru Maior, colaboratori români ai Tipografiei Universitare din Buda, îşi dorm somnul de veci în Biserica Romano-Catolică din Tabán (Budapesta). Cu timpul, mormintele lor au dispărut, la fel ca şi vechiul cartier Tabán. Istoricul arădean Glück Jenő, în decursul cercetărilor făcute în 1991, a găsit în arhivele Bisericii Romano-Catolice din Tabán, la pagina 701 a volumului al IV-lea al Registrului parohial, o adnotare privind înmormântarea lui Samuil Micu-Clain, la data de 15 mai 1806, de către episcopul Martin Görgey Marin. Rămăşiţele lui pământeşti se odihnesc în cripta din biserică. Despre ceremonia de înmormântare a lui Petru Maior, care a avut loc pe data de 16 februarie 1821, în prezenţa episcopului-vicar Sztojkovics, găsim însemnări la pagina 110 a celui de-al V-lea volum din Registrul de decese. Nu se cunoaşte locul exact unde se află mormântul lui, dar se ştie că cimitirul din Tabán se afla pe vremuri lângă biserică”, a arătat Mária Berényi.
Potrivit istoricului, Petru Maior, numit cenzor şi corector al cărţilor româneşti, îşi începe activitatea la Tipografia din Buda în data de 9 martie 1809 şi că, din acest moment până la sfârşitul vieţii, se va dedica editării cărţilor în limba română.
„Autor prolific, el va începe să-şi tipărească propria operă, beneficiind de acumulările consistente pe care le-a realizat în activitatea sacerdotală. Maior n-a vrut să fie un simplu funcţionar la Tipografia Universităţii din Buda ci, cum precizase în memoriul de activitate, înaintat în scopul obţinerii postului, în afara revizuirii cărţilor scrise în limba română ‘el însuşi vrea să scrie cărţi în limba română’ şi doreşte să le publice la Tipografia Universităţii, ‘sporindu-i în felul acesta renumele’. Îşi va tipări în 11 ani, 12 lucrări în 13 volume, va înregistra cu ele o culme a creaţiei luminismului românesc şi va crea o platformă de difuzare a ideilor Şcolii Ardelene în spaţiul naţional”, a mai subliniat Mária Berényi.