Home / Cultură / FOTO: Ansamblul ”Coronița” din Solovăstru, 35 de ani în slujba folclorului

FOTO: Ansamblul ”Coronița” din Solovăstru, 35 de ani în slujba folclorului

Distribuie

Ansamblul ”Coronița” din Solovăstru și-a serbat sâmbătă, 25 februarie, la Reghin, cei 35 de ani de existență, oaspeții dragi fiind și de această dată aproape de ansamblu coordonat de profesoara Florentina Batori.

Emoţia ţăranului, transmisă mai departe

DSC_0593”Poate că există ansambluri mult mai vechi, și o puzderie de ansambluri noi, dar Ansamblul ”Coronița” a dorit să transmită o emoție a țăranului acela simplu care, atunci când vede câmpul arat ia pământul în mâini și îl miroase, o emoție a omului care se învârte în horă, și bucuria poalelor învârtite, o emoție a cântecului și jocului. Am fost și noi în acești 35 de ani loviți de furtuni, de alte alte evenimente neplăcute, dar asemeni unui izvor am continuat să curgem la vale, chiar dacă uneori și pietre ne-au ieșit în cale. Faptul că ne-am încăpățânat să rezistăm vreme de 35 de ani este un lucru foarte mare. Am continuat să curgem, să adunăm ce am avut noi mai frumos și să dăm celor însetați folclor autentic. Satele îmbătrânesc, oamenii mor, copiii se nasc din ce în ce mai puțini, tinerii migrează spre orașe sau spre alte țări și multe lucruri pe care noi le-am adunat s-ar putea să se piardă. De aceea am dorit ca la această sărbătoare lumea să se bucure de ce am adunat, și anume activitatea Ansamblului ”Coronița” în cei 35 de ani”, a precizat profesoara Florentina Batori, coordonatorul Ansamblului ”Coronița” din Solovăstru.

”Tot ce-i românesc să nu piară”

DSC_0573Povestea frumoasă pe nume ”Coronița” a început în anul 1981 când Silvia Georgică punea bazele Grupului ”Coronița”. După trecerea la cele veșnice în 2013, munca ei în fruntea ansamblului a fost continuată de Florentina Batori. ”Suntem cu toții trecători și din păcate acest lucru ni se întâmplă tuturor. Asemeni unei pietre aruncate în apa unui lac, așa facem și noi o vreme valuri, după care dispărem. Am dorit ca un moment din firul vieții noastre totuși să rămână încastrat în timp. De aceea, atât pentru noi dar mai ales pentru urmașii noștri, am dorit să oprim timpul pentru o clipă. S-ar putea ca peste ani, cineva să fie interesat de chipurile unor oameni de la țară. Niciunul dintre noi nu suntem vreo personalitate deosebită astfel încât să rămână în istorie, suntem doar niște muritori de rând care avem aspirații, care am avut bucurii sau tristeți și care ne-am rupt o clipă din timpul nostru ca să ajungem să jucăm jocurile moștenite din străbuni, să cântăm cântecele atât de frumoase care le-am învățat de la moșii și strămoșii noștri, să purtăm costumul popular atât de frumos și autentic, uneori chiar să ducem peste hotare faima neamului nostru. Și toate acestea vreme de 35 de ani. Poate părea puțin, în comparație cu secolele în care strămoșii noștri au luptat cu cei care doreau să-i calce în picioare tradițiile și tot ceea ce însemna neamul românesc. Mulți dintre noi suntem la a doua tinerețe și în această tinerețe am adunat aceste mărgăritare care constituie folclorul. Alături de noi i-am adunat pe cei tineri, mlădițele care vor crește și care, sperăm să ia exemplul nostru și să ducă mai departe toată această comoară pe care noi am adunat-o, în așa fel încât tot ce-i românesc să nu piară, să dăinuiască peste secole”, a spus Florentina Batori.

Oaspeți dragi

IMG_0477Printre oaspeții aniversării Ansamblului ”Coronița” s-au numărat prieteni de suflet, coregraful Florin Flămând de la Bistrița, membru în cadrul Federației Naționale de Folclor, Mihai Nașca, realizator TV, Iulian Praja, directorul Centrului Județean de Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, alături de colegii Naznan Anna și Molnár József Jocó, soliștii Dorina Oprea, Cristian Țăran, Andrei Romanică, rapsozii populari Rafila și Mihai Moldovan din Idicel Pădure, familia părintelui ortodox Eugen Micu și nu în ultimul rând primarul comunei Solovăstru, Ilie Chirilă Tătar, viceprimarul Iuliu-Ioan Zehan și consilierii Tiberiu Oltean, administratorul SC Oltean Prodlemn și Ioan Matei.

Medalia Uniunii Mondiale de Folclor

DSC_0603Oaspetele special a sărbătorii Ansamblului ”Coronița” a fost Dorel Cosma, președintele Asociației Cluburilor Folclorice din România și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor, care a oferit Ansamblului ”Coronița” un Certificat de Excelență și Medalia Uniunii Mondiale de Folclor, distincție specială oferită doar câtorva personalități din lume printre care Sanctitatea Sa Papa Francisc. ”Este un moment deosebit și plăcut atunci când reușești să evidențiezi un număr de ani de activitate neîntreruptă în viața cultural-artistică, care vine să marcheze frumusețea folclorului românesc și dorința de a duce tradiția mai departe. An de an am avut legături frumoase cu Ansamblul ”Coronița”, motivație care mă determină să încerc să fiu mereu prezent la evenimentele importante. Avem în cadrul Asociației Naționale de Folclor din România grupuri multe, dar poate nu toate de același nivel, și în mod sigutr nu toate cu o activitate permanentă. Ceea ce se întâmplă la Ansamblul ”Coronița” este o dovadă a pasiunii pentru istorie, pentru tradiție. Se vorbea aici despre anii grei când se încerca ascunderea tradiției sau poate chiar desființarea ei. Poate că nu ar fi rău să recunoaștem că și în zilele noastre nu suntem chiar așa departe de acele intenții, cu atât mai mult este de datoria noastră de a fi mereu în frunte cu ce are mai frumos neamul românesc, cu tezaurul folcloric. Am avut bucuria să fiu la câteva întâlniri împreună, și vreau să vă spun că am fost deosebit de încântat să mă simt român și în Italia, în Franța, acolo unde Ansamblul ”Corinița” a adus prestigiul valoric al costumului, al cântecului și al dansului popular românesc”, a subliniat Dorel Cosma.

Eugenia Zuga, decanul de vârstă al ansamblului

DSC_0631Printre cei premiați s-a numărat și Eugenia Zuga, cel mai vechi membru al Ansamblului ”Coronița” din Solovăstru, care alături de colegii din Ansamblul ”Coronița” au trăit bucuria celor 35 de ani de activitate în slujba folclorului. I-au fost alături veteranii ansamblului, Violeta Cătană, Claudia Răzoare, Mirela Georzica, Valentin Cherecheș, Anina Cherecheș, Ioan Fola, Floarea Fola, Florentina Batori, Ioan Mare, Irina Mare, Elena Fola, Vasile Pescăruș, Mihaela Bartoș, Iuliu Zehan, Dorina Zehan, Ioan Șerbănați, Maria Șerbănați, Nicolae Șerbănați, Mariana Șerbă- nați și mai tinerii Roxana Răzoare, Carmen Mateiu, Cristiana Cătană, Carla Bândilă, Denisa Balica, Andrei Zehan, Ștefan Șerbănați, Alexandru Șerbănați și Răzvan Șerbănați.DSC_0620DSC_0609DSC_0611IMG_0474IMG_0475DSC_0636DSC_0647DSC_0597IMG_0476IMG_0482


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Haide să plantezi copaci împreună cu Asociația Mureș Runners! „Noi trebuie să dăm tonul schimbării”

Distribuie „Comunitatea crește atunci când fiecare dintre noi acționăm!” este deviza de la care pleacă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.