Home / Eveniment / Bărbat din Reghin, arestat după ce a furat o mașină

Bărbat din Reghin, arestat după ce a furat o mașină

Distribuie

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat duminică, 5martie, în urma cercetărilor desfăşurate, un tânăr, de 27 de ani, care în seara zilei de 4 martie, ar fi furat un autoturism din comuna Gurghiu.
„După comiterea furtului, persoana în cauză, fără să deţină permis de conducere ar fi condus autoturismul până în municipiul Reghin şi l-ar fi abandonat pe strada Tâmplarilor, din localitate. Tânărul se afla sub măsura controlului judiciar, fiind cercetat pentru săvârșirea altor 4 infracţiuni furt calificat, distrugere şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, comise în perioada octombrie 2016 – ianuarie 2017. În fapt, persoana în cauză a sustras 4 autoturisme, din localităţile Gurghiu şi Ernei, pe care ulterior le-a abandonat”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Conform sursei citate, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Reghin a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr 8 Petelea şi Poliţia Municipiului Reghin.

 

De asemenea, verificati

FOTO – Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Matematică. „Astăzi puteți face imposibilul posibil”

Distribuie Etapa Națională a Olimpiadei de Matematică va avea loc anul acesta, 2024, la Târgu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.