Home / Administratie / Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş, la datorie

Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş, la datorie

Distribuie

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş a transmis un comunicat de presă cu privire la activităţile derulate în luna februarie 2017, document pe care îl redăm, integral, în rândurile de mai jos.

„Peste 290 de misiuni executate de jandarmi, 5 infracțiuni constatate, 7 autori reținuți  și 154 sancțiuni contravenționale, în sumă de 16.100 lei, aplicate în luna februarie.

Jandarmii mureșeni au acționat pentru combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de normalitate la 24 de manifestări de protest, 4  cultural-artistice și 4 sportive, atât în mod independent cât şi în cooperare cu alte instituţii abilitate în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Târgu-Mureș și în mediul rural.

Menținerea ordinii publice în zona instituțiilor de învățământ, piețe, târguri, oboare și alte zone de interes operativ, a constituit un alt obiectiv al jandarmilor mureșeni, în luna ce tocmai s-a încheiat. Misiunea s-a desfășurat prin patrule de jandarmi în sistem integrat dar și prin patrule mixte cu lucrătorii Poliției Rurale Mureș. Pe parcursul misiunilor au fost constatate 4 fapte susceptibile a fi infracțiuni de furt, comise de 6 autori, au fost aplicate 106 avertismente scrise și 30 de amenzi, în valoare de 6450 de lei, pentru încălcarea Legii 61/1991 R, privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și a L. 12/1990 R, privind protejarea populației împotriva unor acte de comerț ilicite. Faptele pentru care s-au aplicat sancțiuni au fost: refuz de legitimare, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele stabilite prin lege, atragerea de persoane de sex opus pentru obținerea de foloase materiale sau bani, comerț ambulant, lipsa documentelor de proveniență pentru bunurile comercializate, etc.

Ca urmare a solicitărilor primite la dispeceratul integrat de urgență 112, echipaje de jandarmi, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș, au fost dirijate la fața locului, în vederea aplanării unor conflicte spontane și restabilirii ordinii publice, în municipiul Târgu-Mureș.

Au fost derulate 21 de acţiuni de combatere a tăierilor ilegale de arbori și sustragerii de material lemnos, în cooperare cu organele care gestionează activitatea silvică. În urma acțiunilor comune, a fost constatată o infracțiune, alte16 persoane fiind sancționate contravențional, în baza Legii 171/2010, privind stabilirea și constatarea contravențiilor silvice. Cuantumul total al amenzilor aplicate este de 9200 lei, fiind aplicate totodată și măsuri complementare de ridicare în vederea confiscării a atelajelor, uneltelor de exploatare și materialului lemnos, ce a fost predat ocolului silvic de competență.

Au fost puse în executare 6 mandate de aducere, a unor persoane în calitate de învinuit sau martor, iar dispeceratul unității a monitorizat 64 de transporturi speciale și de valori care au tranzitat zona de competență teritorială a unității.”


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

”Rabla local”, succes în Sângeorgiu de Mureș

Distribuie Programul ”Rabla local” a fost finalizat cu succes la Sângeorgiu de Mureș, a anunțat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.