8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii… comuniste?

De ce vă miraţi? Acesta este adevărul.

Ziua de 8 Martie a fost desemnată zi internaţională a femeii prin eforturile mişcărilor sindicale socialiste internaţionale, şi a celor mai implicaţi comunişti ai vremii.

Astfel: în 28 Februarie 1909 este sărbătorită pentru prima dată ziua femeii, în New York, ca amintire a unei greve organizată de un sindicat socialist de femei. Dar aflăm că “În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 Martie nu a avut loc de fapt nici o grevă”. Istoria menţionează un marş al femeilor în 1908. Cum era de aşteptat din partea unor comunişti, această initiativă, în esenţă lăudabilă, începe cu o minciună.

“În August 1910, cu ocazia Internaţionalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume.”

Clara Zetkin pe numele ei de naştere Clara Josephine Eissner, fiica unui protestant devotat. Adoptă numele de Zetkin al concubinului său Ossip Zetkin, evreu rus, cunoscut pentru vederile sale de stânga. Co-fondatoare a Ligii Spartachistă, facţiune socialistă radicală, care se transformă în Partidul Comunist German. Reprezintă acest partid în Reichstag.

Internaţionala socialistă: “Asociația Internațională a Muncitorilor (IWA, 1864-1876), de multe ori denumită şi Prima Internaţională, a fost o organizație internațională care a vizat unirea unei varietăţi de organizaţii de stânga socialiste, comuniste, grupurile politice anarhiste și organizațiile sindicale… A fost fondată în 1864,… Londra. Primul congres a avut loc în 1866 la Geneva.” La această Primă Internaţională participă şi Karl Marx, în vârstă de 46 de ani, ca jurnalist emigrant. Organizaţia s-a dizolvat în 1876 ca urmare a faptului că s-a divizat în două facţiuni, cea socialistă şi cea anarhistă…

Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în 19 Martie 1911. Începînd cu anul 1913, o parte din femeile din Rusia, angajate în industrie şi cooptate în diverse organizaţii de stânga, au sărbătorit ziua femeii în ultima Duminică din Februarie. În anul 1917, ultima Duminică din Februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 Martie pe stil nou. După Revoluţia din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai (co-fondatoarea ziarului Rabotnitsa, femeia muncitoare) şi Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 Martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică.

La noi în ţară “femeile au început să serbeze Ziua Internaţională a Femeii începând cu anul 1945, după instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 Martie 1945. Peste 200.000 de femei manifestau pentru apărarea păcii, pentru apărarea Republicii, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie cu popoarele vecine, pentru solidaritatea internaţională a femeilor şi pentru succesul Frontului Democrat Popular în alegeri. Constanţa Crăciun, Ana Pauker, Alexandra Sidorovici, Stella Moghioroş, Liuba Chişinevschi, Florina Mezincescu, Eugenia Rădăceanu, Ghisela Vass, Ecaterina Borilă erau femeile ce se remarcau de fiecare dată şi se implicau activ în organizarea şi desfăşurarea marşurilor, cât şi a organizaţiilor de femei muncitoare din România” – sursa: https://luptaanticapitalista.wordpress.com/2011/03/07/8-martie-ziua-internationala-a-femeii/

Eu cred că Ziua Femeii este ca şi cea a Bărbatului, ziua din fiecare zi în care sîntem fericiţi. Fericiţi împreună.

Este necesară o zi a femeii? De ce nu? Dar a bărbatului? Dar oare în tradiţia noastră nu există deja o astfel de zi? De ce este nevoie să ne regândescă cineva străin calendarul în termenii luptei de clasă, a unei dialectici care împarte oamenii în două părţi, care se cer celebrate distinct, formal şi administrativ, fiind necesară în acest sens o rezolutie ONU? Nu se ascunde aici şi o măsură de tip “divide et impera“? Altminteri sigur că o zi liberă în plus nu strică nimănui, dacă ştii ce să faci cu ea. Iar pentru bussines e bine, e momentul în care bărbaţii, unii dintre ei români verzi, rup florăriile, magazinele de gablonţuri şi suvenire, parfumuri şi naturiste, pentru o atenţie, ca să obţină atenţie…

Dar întreb: oare nu ar fi mai cuminte să ne celebrăm propriile sărbători? Când întreaga lume trece printr-o criză morală şi identitară, de ce noi care avem o mitologie, tradiţii şi dovezi arheologice ce susţin existenţa unei astfel de sărbători pe 1 Martie, închinate femeii, primăverii şi renaşterii naturii ajungem de râsul comuniştilor, să le celebrăm sărbătorarea?

Dovezi arheologice împing tradiţia mărţisorului cu 8.000 de ani în urmă. Au fost găsite şiraguri de pietricele de râu vopsite în alb şi roşu în mai multe situri arheologice, şi se presupune că aceste şiraguri ar fi reprezentat primul mărţisor. Ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât.

Inceputul anului la traci era legat de sărbătorile unei divinităţi a fertilităţii şi vegetaţiei Marsyas Silen. Se celebra renaştera naturii.

Simbolul funiei, două fire împletite, care străbat timpul împreună, viaţa în esenţa ei, se regăseşte în întreaga simbolistică a civilizaţiei populare româneşti. Două fire răsucite unul după altul, precum  cele două spirale ADN. Culorile roşu şi alb simbolizînd viaţa şi spiritualitatea au rămas de la daci şi până în ziua de azi definitorii în portul popular.

Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. Culoarea albă, asociată cu limpezimea apelor, albul norilor era specifică înţelepciunii barbatului. Şnurul mărţişorului, prin împletirea celor două, exprimă uniunea inseparabilă a celor două principii. În tradiţia populară românească, fetele purtau mărţişorul 12 zile, apoi îl legau în păr si îl purtau pâna la venirea berzei sau înflorirea primului copac, când îl legau de creanga copacului. Aşadar bărbatul dăruieste ceva femeii, apoi darul este trimis în natură la momentul renaşterii ei, ca o recunoaştere şi îmbrăţişare a acesteia, ca o împletire cu natura din care toţi venim şi unde ne întoarcem. Câtă frumuseţe şi delicateţe  în a celebra uniunea dintre cele două principii, feminim şi masculin, şi deopotrivă dintre om si natură!

În religia romană Anul Nou era sărbătorit la 1 Martie cu un festival Matronales Feriae sau Matronalia, în care era celebrată Juno Lucina, zeiţa naşterii, Juno zeiţa naşterii care aduce copiii în Lumină… O sărbătoare a maternităţii şi femeii în general, Feriae Martis. O feerie care împletea viaţa pământească cu spiritualitatea.

Timp de secole poporul nostru a sărbătorit începutul anului la 1 Martie, în acord cu natura care începe atunci un nou ciclu anual. La fel făceau toate popoarele din vecinătate în Europa. De ce credeţi că la Anul Nou se cântă şi acum colinda pluguşorului? Merge cineva pe câmp cu plugul în 1 Ianuarie? Data formală a începutului de an a fost 1 Martie.

Abia în 1691 Papa Inochentie al XII-lea re-poziţionează data începutului de an la 1 Ianuarie. Acest lucru se introduce şi la noi treptat în secolul XVIII.

În 1 Aprilie 1919 este adoptat Calendarul Gregorian, când data de 1 Aprilie pe stil vechi devine 14 Aprilie pe stil nou, din raţiuni de unificare a unor unităţi de măsură, adică de îmbunătăţire a relaţiilor de comerţ…

Acest lucru ne-a afectat prea puţin tradiţiile. Însă pe măsură ce marxismul a intrat în şcoală, literatură şi apoi, cu ajutorul Armatei Roşii Eliberatoare în politică, s-a aplicat nu numai o doctrină economică, ci aşa cum s-a procedat şi la Revoluţia Franceză, s-a trecut la modificarea în întregime a culturii, falsificînd istoria, siluind literatura. Asupra culturii şi civilizaţiei româneşti tradiţionale s-au exercitat presiuni severe. Distrugerea de către comunişti a satului românesc tradiţional prin dizlocarea forţată a populaţiei spre oraş şi cooperativizare, a însemnat colapsul civilizaţiei traditionale. Azi cu greu se mai pot recupera pierderile suferite.

A fost timpul când Moş Crăciun era înlocuit cu Moş Gerilă…

Mă întreb: tradiţiile şi istoria noastră oare nu sunt mai bogate în semnificaţii profunde şi mai aproape de sufletul nostru decât rezoluţiile ONU care vin să normeze ceea ce Prima Internaţională, Karl Marx, Lenin şi Ana Pauker ne-au făcut cadou?

Ziua Internaţională a Femeii muncitoare, militantă socialistă şi comunistă…

Pentru o revalorizare a zilei de 1 Martie ar fi nevoie ca Statul să se implice, pentru ca banii contribuabililor români să fie folosiţi pentru o cultură proprie acestui spaţiu şi românilor. Dar cine să facă acest lucru? Partidul Social Democrat – membru din 2003 al Internaţionalei Socialiste (reînfiinţată în 1951, compusă actual din 153 de partide), unde PSDR era observator din 1992 şi membru deplin din 1999? Domnul Victor Viorel Ponta – vicepreşedinte al acestei organizaţii socialiste din 2012?

Speranţa rămâne în noi, cei care mai simţim româneşte şi sîntem în măsură să reinventăm lumea pentru copiii noştri. Emulaţia ultimelor zile ne arată că se poate. Deşteaptă-te române: îndrăzneşte să crezi în România !

Gabriel AOŞAN (www.melidava.ro)

PS. Mândru că sunt român