Butoiaş de la Muzeul de istorie din Sighişoara, exponat unicat în România

11 martie 2017

Un butoiaş de mici dimensiuni din secolul XVIII-lea, de o valoare artistică remarcabilă, unul dintre sutele de exponate unicat în România cu care se poate lăuda Muzeul de Istorie din Sighişoara, dovedeşte cum istoria medievală a Sighişoarei s-a confundat de-a lungul câtorva secole cu istoria breslelor.
Exponatul, care deşi e mic atrage atenţia prin măiestria cu care a fost realizat, are o lungime de 15 centimetri, o înălţime de 17 centimetri, are cercuri din alamă, iar părţile laterale sunt sculptate. Pe una dintre părţi sunt încrustate iniţialele S şi W, iar pe cealaltă parte este prezentată în relief emblema breslei dogarilor.
Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă, ne spune că aceste iniţiale S şi W aparţin celui care a realizat capodopera în anul 1850, adică ale lui Wilhem Schonawer, fiind obiectul cu care s-a prezentat la examenul de intrare în breasla dogarilor.
„În cadrul evoluţiei pentru a deveni meşter breslaş fiecare candidat trebuia să fie ucenic, între 3 şi 4 ani, apoi calfă – pe perioada călfiei tânărul ucenic învăţa meseria în afara oraşului, ultima etapă era cea de meşter. Ca să devii meşter trebuia să îndeplineşti mai multe condiţii, în sensul de a fi, în primul rând, căsătorit, să ai atestat de calfă, iar examenul final era o operă prin care să îţi dovedeşti măiestria în faţa unei comisii. Această lucrare se numea capodoperă de meşter. Era o lucrare mai aparte făcută la o comandă specială a breslei sau a altei bresle, iar această capodoperă rămânea fie în proprietatea comanditarului, fie în proprietatea a celui care o realiza. În cadrul colecţiei noastre am identificat obiecte care sunt capodopere de meşter. Este vorba despre acest mic butoiaş, care cuprinde numele meşterului, anul (secolul al XVIII-lea) şi emblema breslei dogarilor, care reprezenta o cuţitoaie, un compas şi un butoi”, a declarat Nicolae Teşculă.

Date fiind dimensiunile şi modul de realizare, butoiaşul nu este un obiect uzual, aşa cum făceau meşterii dogari, ci este unul decorativ, care îl apropie de artă.
Nicolae Teşculă a spus că butoiaşul respectiv demonstrează perfecţiunea la care a ajuns breasla de-a lungul timpului.
Cetatea Sighişoarei a fost construită în secolul al XII-lea de către coloniştii saşi, sub denumirea latină de Castrum Sax, iar din secolul a XIV-lea istoria acesteia se împleteşte cu cea a breslelor meşteşugarilor, 19 la număr, care şi-au primit primele statute în 1376.
Fiecare dintre bresle avea un turn propriu în Cetatea Sighişoarei, însă Turnul Breaslei Dogarilor, a fabricanţilor de butoaie – care aveau o importanţă deosebită în rândul mesteşugurilor medievale – se regăseşte în seria celor pierdute în timp.
Cronicile vremii descriu Turnul Dogarilor din Sighişoara ca fiind unul din cele mai vechi turnuri, care a fost demolat în 1886, pe locul lui fiind ridicat Palatul Administrativ.
Alături de Turnul Dogarilor au fost pierdute de-a lungul secolelor şi alte construcţii impresionante aparţinând breslelor: Turnul Lăcătuşilor distrus în 1894 şi Mănăstirea franciscanilor, pentru a se crea spaţiul necesar construirii Bisericii Romano-Catolice, Turnul Bărbierilor, care a fost dărâmat din ordinul primarului Martin Eisenburger, în anul 1631, iar pe locul lui a fost construit Turnul Fierarilor, precum şi Turnul Giuvaergiilor sau al Aurarilor, care era situat în cel mai înalt punct al Cetăţii – care a fost primul turn menţionat documentar în anul 1511.
Şi acest turn a dispărut după ce a fost lovit de un trăsnet în 1809, apoi ruinele sale au fost demolate în 1863, în locul acestuia aflându-se acum capela mortuară a Cimitirului din Deal.