Home / Politic / Conducerea PNL Mureş, acuzată de Mihai Voicu şi Teodor Atanasiu că tărăgănează alegerile interne. Doru Oprişcan: „Au venit ca nesimţiţii!”

Conducerea PNL Mureş, acuzată de Mihai Voicu şi Teodor Atanasiu că tărăgănează alegerile interne. Doru Oprişcan: „Au venit ca nesimţiţii!”

Distribuie

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal (PNL) Mureş, deputatul Doru Oprişcan, s-a arătat deranjat de declaraţiile făcute de Teodor Atanasiu prim-vicepreşedinte al PNL şi Mihai Voicu – vicepreşedinte PNL, care au afirmat sâmbătă, 11 martie, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu-Mureş, că filiala PNL Mureş nu este în grafic în privinţa calendarului de organizare a alegerilor interne pentru funcţiile de conducere.

Cei doi lideri veniţi de la Bucureşti au participat, sâmbătă dimineaţa, la o întâlnire cu mass media locală în care senatorul Cristian Chirteş şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PNL Mureş. Cu acest prilej, atât Teodor Atanasiu cât şi Mihai Voicu şi-au manifestat susţinerea pentru candidatura senatorului Cristian Chirteş şi au atacat, mai pe faţă, mai voalat, actuala conducere a filialei PNL Mureş.

112

Atanasiu: „La Mureş n-am văzut încă un calendar al alegerilor locale”

Astfel, Teodor Atanasiu s-a declarat „îngrijorat” de situaţia de la Târgu-Mureş, care ar fi fost adusă la cunoştinţa conducerii centrale a partidului de mai mulţi „colegi” liberali.

„Avem de parcurs acest drum într-un ritm destul de alert şi îngrijorarea mea, aici, la Mureş, după ce am vorbit cu colegii mei, este că ei au rămas puţin în urmă şi aici vreau să trag un semnal de alarmă, că trebuie să se grăbească, să-şi facă calendarul alegerilor locale. La Mureş n-am văzut încă un calendar al alegerilor locale care trebuie să se desfăşoare în următoarea lună, o lună şi jumătate, fiindcă Conferinţa Judeţeană care este după aceste alegeri locale trebuie să se desfăşoare până în 2 mai, data limită până la care trebuie ţinute Conferinţele Judeţene. Conform statutului, după aceea va trebui să avem un număr de 45 de zile până la Congres, care va fi pe 17 iunie”, a menţionat Teodor Atanasiu.

Voicu: „Sunt convins că nu va fi nevoie de o intervenţie a Centrului”

La rândul său, Mihai Voicu a dezvăluit că la nivelul Secretariatului General al partidului ar exista o îngrijorare vis a vis de ritmul de organizare a alegerilor locale din filiala PNL Mureş.

„Fac un apel către conducerea interimară a PNL Mureş, să organizeze rapid o şedinţă de Birou Politic Judeţean pentru a stabili calendarul alegerilor interne – sunt peste 80 de localităţi în judeţul Mureş, aşadar peste 80 de organizaţii PNL care trebuie să îşi ţină alegerile interne. Competiţia trebuie să fie asigurată egal pentru toţi cei care vor dori să fie, şi nu mă refer aici doar la cei care candidează la nivel judeţean, ci inclusiv la cei care sunt în competiţie la nivel local. De aceea, această şedinţă trebuie să aibă loc rapid, eu sper chiar până luni dacă acest lucru este posibil, trebuie stabilit acest calendar, norma de reprezentare, data şi numărul de participanţi pentru Conferinţa Judeţeană. Există şi o îngrijorare şi la nivelul Secretariatului General al partidului de la nivel naţional, nu vă ascund acest lucru că în judeţul Mureş acest lucru întârzie să fie făcut, dar sunt convins că nu va fi nevoie de o intervenţie a Centrului, cu toate că statutar acest lucru este posibil, şi că cei de la Mureş vor stabili foarte rapid toate aceste elemente”, a declarat Mihai Voicu.

„Eu nu ştiu alt judeţ care să nu-şi fi făcut până acum calendarul în afară de Mureş. Poate greşesc. N-am 49 de calendare, că atâtea organizaţii sunt cu tot cu sectoare şi diaspora, să vă spun că doar Mureşul este. Dar eu nu cunosc un alt judeţ în afară de Mureş care să nu-şi fi stabilit calendarul”, a adăugat vicepreşedintele PNL.

111

Oprişcan: „Degeaba vorbesc prostii cei doi”

Contactat de cotidianul Zi de Zi, deputatul Doru Oprişcan, care asigură interimatul la conducerea filialei PNL Mureş, s-a arătat deranjat de afirmaţiile făcute de tandemul Teodor Atanasiu – Mihai Voicu. Liderul interimar al PNL Mureş nu s-a ferit să-i facă „nesimţiţi” pe cei doi reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului şi a asigurat că în judeţul Mureş alegerile se vor desfăşura cu respectarea calendarului impus de Centru.

„Legat de afirmaţiile celor doi (Teodor Atanasiu şi Mihai Voicu – n.a.), aş putea să zic că mă miră – ca să fiu civilizat – dar nu mă mai miră nimic în partidul acesta. În mod normal, ca să poată face o afirmaţie privind stadiul de organizare a alegerilor locale în judeţul Mureş, în mod absolut normal trebuiau să mă întrebe şi pe mine. Cum staţi? Sau că am înţeles că Secretariatul General al partidului a afirmat că e îngrijorat de… Vreau să vă spun că nu există nicio dată limită la care să trimitem calendarul privind alegerile. Există un calendar până la care trebuie să finalizăm alegerile la nivel de judeţ. În rest, nu este. Este o dată limită care este mâine (duminică – n.a.), 12 martie, în care trebuie să transmitem la Bucureşti componenţa Comisiei de organizare şi Comisiei de validare. În Biroul Permanent Naţional de luni o să cer o amânare, patru-cinci zile, pentru comunicare acestor liste, ca să fiu conform statutului, ca să nu fie discuţii. Eu aş putea să le comunic mâine, dar trebuie să fie ratificate cele două comisii de Biroul Permanent Judeţean. Atunci, pentru că de luni până miercuri sau joi sunt în Bucureşti, Biroul Permanent Judeţean va fi convocat vineri, pentru a aproba componenţa celor două comisii. Punct. În rest, că va fi în comuna Băla, că va fi în comuna Şincai sau în Albeşti sau ştiu eu unde alegeri în data de…, la ora de…, nu interesează Bucureştiul. Aia este obligaţia noastră, de organizaţie judeţeană, să avem acest calendar şi să-l respectăm, să avem delegaţi din partea Biroului Permanent Judeţean la fiecare din aceste adunări. Termenul limită de finalizare a tuturor conferinţelor locale, ca să putem face judeţeana, este 10 mai. Eu, imediat – şi degeaba vorbesc prostii cei doi (Teodor Atanasiu şi Mihai Voicu – n.a.) – sâmbătă a fost CNC-ul, eu luni, şi se poate verifica la partid şi puteţi să întrebaţi orice preşedinte de organizaţie, eu luni am dat drumul, adresă către toţi preşedinţii de organizaţii, 82, să ne comunice data alegerilor locale începând din 15, a doua zi după ce am dat directiva, până în 25 aprilie. Mi-am luat acea marjă între 25 aprilie şi 10 mai pentru că dacă sunt nişte organizaţii importante care se suprapun şi vrem să mergem şi într-o parte şi în alta, avem acel calendar să putem decala, în aşa fel încât să putem acoperi toate aceste conferinţe. Eu zic că suntem destul de organizaţi, însă cei doi (Teodor Atanasiu şi Mihai Voicu – n.a.) au venit ca nesimţiţii din partea fostului PNL, asistă la o lansare de candidatură a unui fost PNL, şi continuă să perpetueze ceea ce s-a întâmplat de doi ani în acest partid, în care unii se chinuie, nu ştiu cum să mai facă să-l unifice, să dispară din vocabular „foşti din ăia” sau „foşti din ăia”, a declarat deputatul Doru Oprişcan.

„Mă mai gândesc dacă voi candida sau nu”

Totodată, preşedintele interimar al PNL Mureş a spus că deocamdată nu ştie dacă va candida sau nu pentru şefia filialei, nu înainte de a trimite săgeţi verbale la adresa lui Teodor Atanasiu, perdant la alegerile parlamentare din decembrie 2016, deşi deschidea lista candidaţilor PNL Buzău pentru Senat.

„Cine vorbeşte de rezultatele alegerilor şi de schimbări ce ar trebui făcute la Mureş, nenorocitul de Atanasiu care a luat un scor „extraordinar” de bun – de aia a şi ajuns parlamentar la Buzău. Dacă iei rezultatul de la Buzău, iar la Mureş aplici acea corecţie de 38% maghiari, ar trebui să tacă chitic domnul Atanasiu. Asta nu înseamnă că eu sunt mulţumit de rezultatele de la Mureş. Departe. Şi cel mai nemulţumit sunt de Târgu-Mureş, unde este prima dată când am pierdut. Dar asta este durerea mea şi mă mai gândesc dacă voi candida sau nu. Şi oricum, dacă voi candida am să-mi anunţ colegii de partid, o să-mi depun candidatura la partid fără tam-tam şi fără să vină Atanasiu şi Mişu Voicu, două mari personalităţi ale PNL-ului, să-şi facă vizită de lucru în judeţul Mureş la sfârşit de săptămână”, a afirmat deputatul Doru Oprişcan.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Popice: Înfrângere pe terenul campioanei en-titre

Distribuie Echipa de popicari din cadrul CSM Târgu Mureș a pierdut jocul etapei a IV-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.