Popicarele junioare, evoluție remarcabilă în Serbia Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 207 Vizualizări

Popicarele junioare, evoluție remarcabilă în Serbia

Pe arena de popice „Banja Junakovic” din localitatea sârbă Apatin s-a disputat la sfârșitul săptămânii deja tradiționalul duel amical internațional pe echipe între reprezentativele României și Serbiei. Întrecerea a avut loc la seniori, juniori U18 și cadeți U14, atât la feminin cât și la masculin.

Echipa Electromureș Romgaz Târgu-Mureș a avut 7 reprezentante la această confruntare, una la senioare (Gyéresi Anna) și 6 la junioare U18 (Fekete Réka, Maria Ciobanu, Melisa Ungureanu, Ana Maria Poetașu, Gál Beátrix Timea și Seres Bernádett), precum și 4 băieți, trei la juniori U18 (Szász Tibor Levente, Koto Kálmán Dávid și Andrási Dániel) și unul la cadeți U14 (Benke Zoltán jr.). Alături de sportivi s-au mai aflat Orosz István, antrenorul loturilor de junioare U18 și cadete U14 și vicepreședintele clubului mureșean Antal Matilda, în calitate de membru în prezidiul Federal.

Rezultate valoroase la toate categoriile

În prima zi a întrecerii dintre Serbia și România, majoritatea confruntărilor au fost câștigate de gazde, iar majoritatea rezultatelor, atât la totalurile pe echipe, cât și cele individuale au fost valoroase. La senioare, Serbia a învins cu 7-1 la puncte de meci, 3508-3409 la numărul total de popice doborâte, iar la seniori gazdele s-au impus cu 5-3 și 3781 p.d.-3692 p.d. La juniori U18 scorul Serbia – România a fost 2347 p.d.-2233 p.d., în timp ce la cadete U14, unde s-a concurat cu tandemuri (doi sportivi), rezulatul a fost 1125 p.d.-1093 p.d.

Singura echipă a României care a ieșit învingătoare a fost cea a junioarelor U18, formată de sportivele mureșene de la Electromureș Romgaz, toate cu rezultate bune. S-au luat în considerare cele mai bune patru rezultate, iar cele șase componente au obținut următoarele totaluri, în ordinea valorii: Fekete Réka 581 p.d., Maria Ciobanu 566 p.d., Melisa Ungureanu 554 p.d., Seres Bernádett 553 p.d., Gál Beátrix Timea 547 p.d., Ana Maria Poetașu 545 p.d. Rezultatul întâlnirii a fost favorabil României cu 2254-2181 p.d.

Popicarii „tricolori” au ieșit învingători și cu tandemul băieților cadeți U14, care a câștigat la 4 „bețe”, 1068-1064). Acesta a fost alcătuit din sportivul mureșan Benke Zoltán jr. (545 p.d.) și Dacian Bulgaru (523 p.d.)

Conform tradiției, rezultatele primei zile au fost cele „oficiale”, care au fost înscrise în palmaresul întâlnirilor, după care, a doua zi au avut loc jocurile revanșă, în care sârbii, campioni mondiali en-titre, s-au impus în toate jocurile disputate. Întâlnirea a avut ca scop pregătirea celor două echipe pentru participarea la Campionatele Mondiale care vor avea loc în luna mai, în Germania, la Dettenheim.

Finalele Campionatului Național la juniori

Arena de popice Electromureș din Târgu-Mureș va găzdui sâmbătă, 18 martie, finalele Campionatelor Naționale ale juniorilor U18, în probele individuale, tandem și sprint. Competiția va începe la ora 9.00, cu întrecerea fetelor, iar după masă băeții își vor disputa cele trei podiumuri în aceleași probe. Clubul târgumureșean vizează în această competiție mai multe medalii, fetele fiind mari favorite. Antrenorii Orosz Istvan și Seres Jozsef vor avea la startul întrecerilor un număr de 16 sportivi, 9 fete și 7 băieți.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE