Share
Home / Invatamant / Suntem în prezent, dar privim în perspectivă!

Suntem în prezent, dar privim în perspectivă!

Având în vedere schimbările permanente atât de imprevizibile în cadrul pieței forței de muncă din România, în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității ” Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş, am inițiat un proiect de orientare a studenților spre posibile profesii specifice domeniul în care se pregătesc.

Astfel, în cadrul proiectului, studenții participă la o zi de muncă reală într-o instituție financiară, aici, reuşind să aprofundeze aspectele  practice ale disciplinelor pe care le studiază teoretic în facultate. Deși preocuparea noastră permanentă de actualizare a informațiilor a stat la baza pregătirii lor, prin confruntarea cu practica, am descoperit interesul manifestat al studenţilor, pentru anumite ramuri ale finanțelor.

Una din primele aplicații la care au participat a fost în cadrul unei importante societăți de asigurare, unde au avut oportunitatea să se confrunte cu problemele apărute, din perspectiva angajatului, într-un timp real, pe parcursul unei zile.

222

Chiar dacă, în mare măsură învăţământul superior presupune abordarea teoretică uneori excesivă a disciplinelor pe care le predăm, fiecare cadru didactic aplică și competențele  practice pe care le deţine, un exemplu a fost şi ziua petrecută la societatea de asigurare, o zi specială, pentru că, angajații societății s-au implicat activ, în a răspunde întrebărilor studenților, prin simularea unor previzionări a activităților specifice în domeniului asigurărilor.

Noi, pregătim studenții utilizând toate mijloacele oferite de prezent, dar cu foarte mare atenție, pentru că ei, studenţii vor fi viitorii practicieni, iar acest fapt presupune o bună capacitate de reacție la schimbare și un proces permanent de adaptabilitate din partea lor. În pregătirea lor, ca economiști, studenţii beneficiază de activitate practică la finalul anului al II-lea de studiu, fără a avea la dispoziție perspectiva unui spectru mai larg de profesii. Datorită acestei constatări făcută de noi, cadrele didactice, am hotărât iniţierea acestui proiect şi am început periplul nostru.

Ziua a trecut foarte repede, studenții au fost entuziasmați de experiența avută, iar când a sosit momentul de feed-back elanul a crescut în rândul lor, apreciind complexitatea domeniului ce presupune o permanentă perfecționare, munca de echipă, implicare și grija față de nevoile clientului. Impactul acestei experienţe a fost unul direct, o parte dintre ei și-au manifestat dorința de a exercita această profesie în viitor.

Următoarea vizită a fost una la fel de specială pentru studenții noștri, aplicația s-a desfășurat în sediul Administrației Finanțelor Publice Târgu-Mureș, aici, am fost primiți de către responsabilul unui departament important din cadrul instituției care ne-a descris o zi de muncă pe diferite nivele în cadrul acestei instituții. Chiar dacă în domeniul finanțelor publice, studenţii au beneficiat de o complexitate de informații pe parcursul anilor de studiu, aici, au putut să simtă cu adevărat pulsul bugetelor publice. Au fost interesați de sarcinile îndeplinite de diferitele sectoare ale ANAF, dar și de schimbările preconizate în strategia de adaptare la nevoile statului.

333

Au fost o surpriză plăcută pentru noi, cadrele didactice, întrebările puse de studenţi, întrebări pertinente şi de specialitate care au făcut referire la modalitatea prin care se poate asigura un cadru fiscal care să ajute la dezvoltarea județului, astfel încât să poată fi accesate locurile de muncă, fără ca specialiştii să fie nevoiţi să plece din oraş sau din ţară. Am vizitat o parte dintre compartimentele instituției, am văzut cum se desfășoară o zi de muncă, am rămas cu multe impresii plăcute și cu gândul că ne vom întoarce după ce aprofundăm informaţiile primite. Astfel, unii dintre studenții participanți la această aplicație se gândesc serios la accesarea unor posturi în acest domeniu.

Proiectul  nostru nu se opreşte aici, continuă cu noi provocări, cu vizite la importante instituții bancare, la societăți de servicii de investiții financiare și chiar la agenții economici care ne pot împărtăși din experiențele lor. Pentru noi, cât şi pentru studenţi, această oportunitate a fost şi este o provocare, fără să uităm însă că: „Prezentul este o continuă așteptare a viitorului” după cum spunea Blaise Pascal.

Lect. univ. Alina SOLOVĂSTRU

Conf. univ. Laura AVRAM

Conf. univ. Lucian SAVU

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Află cine este noul lider al elevilor mureșeni !

Tânărul Ștefan Manea, în vârstă de 15 ani, va fi liderul elevilor mureșeni în anul …

Share
Share